Pregătiri pentru campania SAPS 2014

512

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) organizează în perioada 03 martie – 15 mai campania de depunere a cererilor de sprijin în cadrul măsurilor/schemelor de sprijin pe suprafaţă.  După această dată, până pe 10 iunie, se vor aplica penalităţi de 1% pentru fiecare zi lucrătoare de întârzieri, banii urmând să fie scăzuţi din subvenţia primită.

Pentru a beneficia de sprijinul financiar, fermierii trebuie să se prezinte la sediul APIA, în perioada menţionată în invitaţia trimisă prin poştă, pentru a completa şi a depune cererea de sprijin în format standard. Pentru depunerea cererii, după data de 15 mai, se vor aplica penalităţi de 1% pentru fiecare zi lucrătoare de întârziere iar după data de 09 iunie, cererea de sprijin nu mai este admisă la calculul plăţii pentru anul în curs. Fermierii trebuie să întrunească o serie de condiţii pentru a putea beneficia de subvenţie. Una dintre acestea se referă la exploatarea terenului agricol cu o suprafaţă de cel puţin 1 ha, iar suprafaţa parcelei agricole să fie de cel puţin 0,3 ha. În cazul viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor pomicole, pepinierelor viticole sau arbuştilor fructiferi, suprafaţa minimă a parcelei trebuie să fie de cel puţin 0,1 ha. De asemenea fermierii trebuie să respecte cerinţele minime privind utilizarea produselor de protecţie a plantelor şi a fertilizanţilor pentru toată suprafaţa fermei, în cazul în care solicită plată pentru măsura de agromediu; să păstreze evidenţa activităţilor agricole corelate cu implementarea cerinţelor de agro-mediu (Caietul de agro-mediu) pe o perioadă de 5 ani, începând de la data la care ai semnat Angajamentul cu APIA. Caietul trebuie păstrat pe toată perioada angajamentului, pentru toate campaniile, inclusiv pentru o perioadă de 3 ani după încheierea acestuia. Toate lucrările trebuie înregistrate la momentul când sunt efectuate. Acestea sunt doar o parte din condiţiile impuse.

Documente, necesare fermierilor
Printre documentele necesare fermierilor la înscrierea pentru obţinerea subvenţiei pe suprafaţă se numără copia după cartea de identitate sau buletin, dosar plic, o adeverinţă de la primărie în care să ateste suprafaţa deţinută de acesta şi un extras de cont bancar.
A.B.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.