Poliţist judecat pentru luare de mită

443

Scandalul declanşat la începutul lunii martie în jurul unor posibile fapte de corupţie ce ar fi avut loc la Postul de Poliţie Fărcăşeşti a fost unul cât se poate de întemeiat, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj finalizând acum cercetările.

Un agent de poliţie de la subunitatea amintită şi-a cam pierdut pâinea, fiind trimis în judecată pentru fapte care îi vor aduce cel puţin o pedeapsă cu suspendare, dacă se va dovedi vinovăţia sa. Cristian Eugen Frântu va fi judecat la Tribunalul Gorj pentru luare de mită, faptele sale fiind cât se poate de grave, deşi par o nimic toată în comparaţie cu sumele pe care sunt acuzaţi foşti superiori de-ai acestuia, din ţară, că le-ar fi primit în alte dosare, judecate mai ales la Bucureşti.
„S-a reţinut în actul de sesizare a instanţei, întocmit de procuror, că în luna februarie 2013 inculpatul Frîntu Cristian Eugen a acceptat promisiunea sumei de 500 de lei de la martorul denunţător, iar în luna martie 2013 a pretins o sumă de bani după care a acceptat promisiunea unei sume de bani şi ulterior a primit suma de 200 lei, în seara zilei de 6 martie 2013, pentru a nu îşi exercita în mod corespunzător obligaţiile de serviciu, ca agent de poliţie, în sensul de a nu mai efectua controale la punctul de lucru aparţinând denunţătorului şi de a nu-l mai sancţiona contravenţional pe acesta”, a menţionat Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj într-un comunicat de presă.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here