Plante medicinale din Farmacia Domnului / Fragul de pădure (Fragaria vesca)

1963

Alte denumiri populare sunt: frăguţă şi fragi de pădure.
Prezentare. Fragul de pădure e o plantă erbacee perenă. Are un rizom şi stoloni, înălţimea fiind redusă, maximum 15-20 de centimetri. Frunzele îi sunt totdeauna trifoliate, iar fragul înfloreşte în lunile mai şi iunie. Are flori mici, albe şi plăcut mirositoare. Fructele sunt comestibile, conice şi au de obicei culoarea roşie, cu miros şi gust plăcut, de parc-ar fi o căpşună sălbatică. Fragul creşte prin fâneţe, pe pajişti, prin poieni, la marginea drumurilor în zonele de deal şi chiar mai sus, în preajma tufărişurilor, fiind răspândit aşa după cum spuneam din zonele joase şi până în zonele montane.
Farmacologie. Se folosesc frunzele şi rădăcinile, ambele cu proprietăţi medicinale certe. Datorită taninurilor din frunze, infuziile au proprietăţi astringente, fiind recomandate în diaree. Fructele posedă, datorită efectului diuretic, un puternic efect în eliminarea toxinelor şi în tratamentul eczemelor şi al altor afecţiuni dermatologice. Asupra sistemului digestiv au acţiuni multiple: laxative, cu efecte favorabile în afecţiunile hepatice, inclusiv în litiaza biliară (fiere leneşă). Proprietăţile hipotensive sunt favorabile şi în încetinirea aterosclerozei.
Preparatele care se obţin din frunzele şi rădăcinile fragului sunt: decoctul(o fiertură mai lungă de 5-15 minute) – cel mai des folosit, infuzia şi cataplasmele.
Substanţe active importante: Vitamina C, fenol, tanin, precum şi o substanţă specifică – fragarina (o esenţă parfumată cu miros de lămâie).
Recomandări. Cu preparatele de frag de pădure se tratează următoarele suferinţe: enterită acută, diareea, diabetul zaharat, guta. Contribuie totodată la eliminarea acidului uric. Preparatele din frunze de frag sunt astringente şi dezinfectante, fiind utilizate în tratarea diferitelor inflamaţii.
Preparatele din frunze şi rădăcini de frag, dar mai ales fructele pot provoca urticarie persoanelor alergice – la fel ca şi căpşunile – şi de aceea se cere precauţie în utilizarea lor.
Mod de preparare şi administrare. Sub formă de infuzei, o lingură de frunze la o cană de apă; se beau 2-3 căni pe zi, de regulă cu 30 de minute înainte de mesele principale.
Efecte senzaţionale în tratarea psoriazisului. Frăguţa culeasă în perioada înfloririi, cu frunze şi cu rizomi, adică cu rădăcini cu tot, are în amestec cu planta trei fraţi pătaţi efecte uluitoare în tratarea şi dispariţia psoriazisului. O boală de piele foarte urâtă şi greşit considerată de medicina alopată ca incurabilă.
Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here