Colegiul Medicilor Gorj a înregistrat, ieri, plângerea pe care a depus-o la sediul instituției fiul femeii de 47 de ani, care a murit săptămâna trecută după ce a fost îngrijită medical la Târgu-Jiu și Craiova pentru dureri în gât. Mioara Dobromir s-a îmbolnăvit la sfârșitul lunii februarie, iar după ce a venit la spital ca să se facă bine nu a putut decât să constate că îi este din ce în ce mai rău, în cele din urmă ajungându-se la decesul acesteia. Fiul femeii, Constantin Dobromir, a mers, ieri, la Colegiul Medicilor și a depus plângere, cerând o anchetă după ce a formulat acuzații de malpraxis la adresa medicilor care s-au îngrijit de mama sa. “Voi merge și la Parchet pentru că am discutat cu avocații și ei sunt cei care se ocupă și de plângerea penală. Vreau să se lămurească lucrurile în privința împrejurărilor în care s-a produs decesul mamei mele. De când m-a născut pe mine și până acum mama nu a fost niciodată bolnavă ca să aibă nevoie de îngrijiri medicale la spital. Acum, pentru că o durea în gât am zis să venim la Târgu-Jiu ca să se facă bine și am ajuns ca în mai puțin de o lună de așa-zis tratament mama să moară. Vreau să știu de ce și cine e responsabil de lucrul acesta pentru că nu mi se pare normal să se moară din așa ceva. Știu că mai sunt și alte persoane din județ care au avut astfel de necazuri și vreau să le transmit că dacă au nevoie de ajutor financiar eu sunt dispus să ajut pe oricine dorește să facă o sesizare de malpraxis, numai să nu se mai întâmple astfel de nenorociri”, a declarat Constantin Dobromir, care a reafirmat și că mama sa ar fi contactat o infecție intraspitalicească în perioada de tratament, infecție care i-ar fi agravat situația.Unitatea sanitară a transmis însă prin purtătorul său de cuvânt, dr Ramona Oprea, că din punct de vedere al instituției medicilor nu li se poate reproșa nimic din modul în care au îngrijit-o pe pacienta decedată. “Pacienta a venit cu un acces periamigdalian care a fost drenat, i s-a luat cultură și i-a reieșit acel microb, nu are nicio legătură cu o infecție din spital. I s-au făcut investigațiile, inclusiv antibiogramă și tratament pe antibiogramă, după care, în urma unui examen computer tomografic a fost trimisă la Chirurgie Toracică la Craiova. Din punctul nostru de vedere pacienta a beneficiat de investigații și tratament corespunzător”, a menționat Oprea.
Gelu Ionescu