Pericolul foametei, într-o agricultură falimentară!

476

foto predo 2Orice-am zice, iarna e pe sfârşite. Ultimele zvârcoliri îi îndeamnă pe lucrătorii ogoarelor să-şi pregătească forţele pentru a ieşi în brazdă. Necazurile cele mari nu trec, cu una cu două.

Din păcate, la noi se face o agricultură de subzistenţă iar autorităţile nu susţin corespunzător nici fermele.

O ştire de ieri ne anunţă că Ministerul Agriculturii a împrumutat iar 1,4 miliarde de lei de la Trezoreria statului pentru achitarea plăţilor directe unice restante pe suprafeţele aferente anului agricol 2009. La fel cum a făcut-o şi anul trecut, când a întins mâna la Ministerul Finanţelor, de unde a luat atunci 1,87 miliarde de lei spre a-ţi achita datoriile către producătorii agricoli, restante şi acestea, dar pentru anul 2008. Iar din acest an, palavragiul ministru al Agriculturii, Valeriu Tabără, intenţionează să aplice amenzi asupra suprafeţelor nelucrate. Ar fi cumplit, iar cei mai mulţi dintre proprietarii de terenuri, îmbătrâniţi şi fără potenţă financiară, vor fi obligaţi să-şi înstrăineze proprietăţile.

Şi astfel, prin presiunea amenzilor, micii proprietari vor dispărea în beneficiul investitorilor străini. Şi în domeniul agriculturii, aberantul guvern Boc a dat greş. Cu o politică agricolă superficială şi contra intereselor cetăţenilor. Ce-i drept, din anul agricol trecut s-au exportat cereale cu 30% mai mult decât în 2009. Este o creştere importantă, numai că în România agricultura nu este subvenţionată şi face faţă cu greu concurenţei din celelalte ţări membre ale Uniunii Europene.

Şi totuşi, se spune că ne-ar paşte pericolul foametei. Iar pâinea şi celelalte produse agroalimentare nu ar ajunge până la noua recoltă. Mai mult, există şi riscul unor scumpiri în situaţia în care şi preţurile la combustibili şi energie au luat-o razna. Stau şi mă întreb dacă nu cumva atât ministrul Agriculturii, cât şi principalii angrosişti de cereale, reprezentanţi ai unor firme multinaţionale, nu s-au înţeles spre a linişti spiritele făcând parcă la unison declaraţii optimiste. Cum că în România n-ar fi posibilă apariţia foametei şi că cerealele ar ajunge până la noua recoltă. În vremea asta, periodic, preţul pâinii creşte, iar patronatele anunţă iminente creşteri ale preţurilor în continuare. Mai mult, patronatul pâinii mai trage un semnal de alarmă în privinţa terminării rezervelor de grâu de panificaţie şi obligaţia de a importa până la noua recoltă. Şi dacă s-a exportat relativ mult în anul 2010, la un preţ mic, de această dată vom importa la preţuri piperate.

Pe de altă parte, guvernanţii dar şi reprezentanţii BNR acuză populaţia de consumism. Culmea este că în loc să fie sprijinită politica agricolă a României, guvernanţii acţionează exact pe dos. Au uitat, se pare, mai vechile mitinguri şi proteste ale fermierilor. Fără de care Guvernul nu se va sinchisi. Iar foametea, cu toate anunţurile liniştitoare, riscă să apară.

Ion Predoşanu

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here