Pe jos, dar cu burta plină

360

jandarmiPentru a face economie pe timp de criză, jandarmii gorjeni merg în patrulă mai mult pe jos. De asemenea, aceştia au strâns cureaua şi la consumul de energie electrică, apă, gaze, ajungând să consume cu 50% mai puţin ca anul trecut.

În ceea ce priveşte mâncarea de la popotă însă, acolo criza nu se simte, masa fiind la fel ca întotdeauna.

În cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Gorj „Tudor Vladimirescu” nu se vor face reduceri de personal. Există, însă, potrivit lui Alin Ivan, purtătorul de cuvânt, o mişcare de personal. „L noi nu se fac reduceri de personal dar există o redimensionare a forţelor în sensul că s-a trecut din timp de la misiunea de pază la cea de ordine publică. Adică mai mulţi jandarmi în stradă, alături de alte forţe din MAI”, a declarat Ivan. Potrivit acestuia, în prezent există un procent de 70% din cadre la ordine publică, restul activând la pază şi suport, aceasta fiind o cerere venită din partea ministerului, jandarmii fiind doriţi mai mult în stradă, printre oameni. „A fost o cerinţă de la minister ca oamenii în uniformă albastră să fie mai vizibili în stradă pentru a descuraja fenomenul infracţional sau contravenţional. Se fac mai multe patrule pentru a acoperi o arie mai mare”, a mai spus Ivan.

Mâncarea nu e de criză

Pentru a face economii, astfel de patrule se fac în mare parte pe jos şi acestea nu sunt singurele măsuri luate. „Se fac şi la noi economii, ca la toate instituţiile, fără să fie afectate misiunile de bază ale unităţii. La nivel de unitate s-au luat mai multe măsuri pentru reducerea cheltuielilor şi s-a şi realizat acest lucru. Spre exemplu, traseele de patrulare au fost intersectate pentru ca atunci când se organizează o misiune într-o anume localitate, să se acopere toată zona respectivă, pentru a nu se mai face kilometri în plus”, a completat purtătorul de cuvânt. Astfel, jandarmii au făcut economii şi la apă, gaze, curent, carburant, „printr-o gestionare eficientă”.

Cheltuielile, anul acesta, au ajuns la jumătate faţă de anul trecut. Singurul lucru care nu a fost redus este raţia de mâncare de la popotă. „Noi avem stabilit un număr concret de calorii pentru fiecare masă, şi noi şi pompierii, aşa că nu se poate face rabat de la acest lucru”, a mai spus Ivan.

Dorina Cioplea

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here