Pe DN 66 încă nu se lucrează

447

Şeful Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, Narcis Neaga, a ajuns vinerea trecută din nou pe şantierul drumului naţional 66 pe tronsonul Rovinari – Bumbeşti Jiu, la fel ca la vizita anterioară acesta negăsind prea mulţi muncitori care să se omoare cu reparatul gropilor.

Cei câţiva care erau pe şantier lângă o roabă erau în deja tradiţionala „pauză de masă”, Neaga fiind chiar mirat că a avut un astfel de „noroc”. El le-a urat muncitorilor „poftă bună” şi le-a cerut să nu se deranjeze, ulterior precizând că ar fi trebuit să fie la lucru măcar 100 de persoane, nu cei câţiva care luau masa. Neaga a plecat dezamăgit de pe şantier, spunând că va cere inclusiv o anchetă administrativă în compania pe care o conduce, acesta încercând să afle astfel dacă ar exista „complici” care stau şi ei în pauză de masă în loc să se intereseze de soarta drumului la care se lucrează, pe hârtie, de 7 ani.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here