Patroni cercetaţi pentru evaziune fiscală

528

Mai mulţi administratori ai unor societăţi comerciale s-au ales cu dosare penale după ce poliţiştii au descoperit că aceştia nu au virat impozitele şi contribuţiile cu reţinere la sursă, mai vechi de 30 de zile de la scadenţă datorate bugetului de stat. Ei sunt acum cercetaţi penal pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală.

În cursul zilei de 20 ianuarie, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Bumbeşti-Jiu au acţionat pe raza de competenţă pentru sancţionarea faptelor de evaziune fiscală. În urma controalelor efectuate, oamenii legii au depistat mai mulţi patroni care nu au virat impozitele şi contribuţiile cu reţinere la sursă datorate bugetului de stat.
„Au fost depistaţi cinci administratori de societăţi comerciale care în cursul anului 2013 nu au virat impozitele şi contribuţiile cu reţinere la sursă, mai vechi de 30 de zile de la scadenţă  datorate bugetului de stat, în cuantum de peste 19.000 lei”, a precizat Romina Dochian, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Pe numele celor cinci administratori au fost constituite dosare penale, ei fiind cercetaţi sub aspectul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.