Concursul de informatică “RoTopCoder”, ajuns la ediţia a IV-a, se va bucura în acest an de participare internaţională, concurenţii de peste hotare fiind tocmai din Argentina. Mai mult decât atât, jurizarea se va face atât de către cadre didactice autohtone, cât şi de către reprezentanţi din India şi Argentina. Concursul are loc în perioada 15-16 mai, marele premiu fiind oferit de către Centrul de Calcul din Târgu-Jiu.
Concursul RoTopCoder se adresează elevilor şi studenţilor care prezintă un interes deosebit pentru dezvoltarea de aplicaţii informatice, având ca scop crearea unui cadru în care competitivitatea în rândul elevilor şi a studenţilor să le sporească performanţele şi să le stimuleze interesul. Ediţia din acest an se desfăşoară pe două categorii: programare şi artă digitală.
Concursul este organizat de către Colegiul Naţional “Ecaterina Teodoroiu” din Târgu-Jiu, iniţiatorul acestei competiţii, în parteneriat cu Universitatea “Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, Facultatea de Inginerie, Departamentul de Automatică, Energie şi Mediu. În organizarea şi desfăşurarea concursului pot colabora şi societăţi sau instituţii ştiinţifice, culturale, organizaţii nonguvernamentale, autorităţi locale, cu persoane juridice sau fizice care sunt interesate în a sponsoriza aceste activităţi, în condiţiile prezentului regulament.
Noutate la ediţia a IV-a
La concursul „RoTopCoder” pot participa elevi din clasele IX-XII care sunt înscrişi la şcolile invitate în concurs din judeţul Gorj şi din alte judeţe; studenţi de la Universitatea “Constantin Brâncuşi” şi de la alte universităţi din ţară. La ediţia din acest an s-au înscris şi elevi din străinătate, fapt ce constituie, practic, noutatea competiţiei. „Printre participanţii la secţiunea de artă digitală avem înscrişi de la o şcoală din Argentina. Participanţii la această secţiune vor putea urmări rezultatele pe site-ul concursului şi vor primi premiile ulterior. De asemenea, avem şi în juriu persoane din India şi Argentina, care vor face o evaluare online”, confirmă prof. Mihaela Runceanu.
Comisia de organizare este formată din profesori ai Colegiului Naţional “Ecaterina Teodoroiu” şi cadre didactice de la Universitatea “Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu.
Programul concursului RoTopCoder 2015
Organizatorii au stabilit ca vineri – 15 mai 2015, la ora 13.00 să aibă loc sosirea participanţilor, iar la 17.00 – festivitatea de deschidere – la sediul Facultăţii de Inginerie din cadrul Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, Amfiteatru 016 parter, la 19.30 fiind programată cina.
Sâmbătă – 16 mai 2015, programul include servirea micului dejun la ora 07.30, iar la 08.30 elevii participanţi la concursul de programare vor fi prezenţi în săli.
Concursul de programare se va desfăşura la Colegiul Naţional “Ecaterina Teodoroiu” din Târgu-Jiu. Tot la 08.30 studenţii participanţi vor fi prezenţi în săli de concurs. Concursul de programare pentru studenţi se va desfăşura la Universitatea “Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, în intervalul orar 09.00 – 12.00.
La ora 13.00 se serveşte masa de prânz, iar la 17.00 are loc Festivitatea de premiere, la sediul Facultăţii de Inginerie din cadrul Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, Amfiteatru 016 parter.
Marele premiu va fi oferit de către Centrul de Calcul Târgu-Jiu.
Minodora Sucea