Obligeana (Acorus calamus) – beneficii și proprietăți

2721

Obligeana este o plantă ierboasă originară din Asia, adusă pe continentul nostru în secolul al XIII-lea, se pare, de tătari. Tătarii nomazi o foloseau pentru a dezinfecta apa de băut.
Obligeana creşte înaltă de 1-1,5 m în locuri mlăştinoase, pe marginea bălţilor sau râurilor, ca şi trestia cu care seamănă la aspect. În scop medicinal este important să se cultive varietatea americană de obligeanã (Rhizoma Calam), de la care se recoltează rădăcina.
Compoziție chimică: ulei volatil, reprezentat prin azaronă, pinen, eugenol, eucaliptol, precum şi principii amare, sescviterpene (acid acoric, acaronă).
Acțiune: carminativă, tonică, antispastică, diuretică, reconfortantă, tranchilizantă, sedativă; de asemenea, stimulează secreţia glandelor salivare, secreţia de suc gastric şi intestinal şi are efect neurotonic.

Indicații terapeutice
Preparatele fitoterapeutice din rădăcină de obligeană sunt folosite în tulburările funcţionale ale aparatului digestiv, colici abdominale, pentru stimularea secreţiei gastrice şi a poftei de mâncare, ca pansament gastric în durerile ulceroase, în stări de convalescenţă, diaree, constipaţie, anemie, în perioada de dezintoxicare a celor care renunță la fumat, în distonii neurovegetative, hemoroizi și plăgi.

Precauții și contraindicații
Unele varietăți de obligeană conţin beta-azaronă, o substanță care în experimentele pe animale de laborator s-a dovedit cancerigenă. Varietatea americană nu prezintă acest risc, de aceea se impune cultivarea şi folosirea acesteia. În caz de hiperaciditate gastrică se administrează cu precauţie, deoarece creşte aciditatea; se indică să se respecte dozele indicate pentru a nu produce greţuri, vărsături sau ameţeli.
Alexandra Cruceru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here