O carte minunată

2272
Acum câteva zile, am avut bucuria de a primi o carte minunată. Este vorba despre lucrarea „Personalităţi care au fost în Gorj” apărută recent, la Editura „Măiastra” Tg-Jiu, avându-l ca autor pe renumitul scriitor-profesor jurist Alexandru Doru Şerban. Alexandru Doru Şerban este autor, autor coordonator sau coautor a 39 de cărţi, având subiecte diferite, editate din anul 1990 şi până în prezent.

Lucrarea de faţă este primul volum din cele 3 ale unei cărţi care are ca subiect personalităţile Gorjului, pe care autorul şi-a propus s-o dea luminii tiparului.
uÎn carte întîlnim oameni importanţi, gorjeni ori străini, stabiliţi în Gorj fie şi vremelnic, care au realizat ceva deosebit pentru judeţul nostru şi oamenii de pe aceste meleaguri.
Astfel, cititorul întâlneşte pe cele peste 380 de pagini 60 de personalităţi prezentate sub genericele:
I-Personalităţi istorice, politice şi economice şi II-Personalităţi culturale, şcolare, religioase.
Sub primul generic sunt prezentate personalităţile :
1-Voevodul Litovoi (Litean-Vodă);2-Tudor Vladimirescu; 3-Vasile Moangă; 4- Oameni, case în care s-au scris file de istorie şi utilităţi edilitare din Târgu-Jiul de altădată; 5-Gheorghe Magheru; 6- Generalul Christian Tell; 7- Prinţul Valentin Bibescu;8-Friederich Drexler; 9-Constantin Săvoiu(Surcel);10- Vasile Lascăr; 11- Dincă Schileru; 12-Grigore Iunian; 13- Dumitru Brezulescu; 14- Un triptic de doctori în familia Culcer: Dimitrie Culcer, Dumitru-Tache Culcer(fiul), şi Dimitrie-Max (nepotul);15-Generaţiile familiei de liberali Frumuşanu: Dimitrie-Constantin Tache (tatăl), Titu şi Numa (fiii), Şerban (nepotul); 16-Ecaterina Teodoroiu ; 17- Comisarul de Poliţie Ioan C.Popilian, 18-Eroul învăţător Victor Popescu; 19- Rudolf Koleska; 20-Arhitectul Julius Doppelreiter; 21- Dr. Nicolae Hasnaş; 22-Gheorghe Tătărescu; 23-Directorul de Bancă Grigore Lupescu; 24-Traian Burtea.
Sub cel de-al doilea generic menţionat mai sus sunt prezentate personalităţile: 1- Cuviosul Nicodim de la Tismana; 2- Constantin Stanciovici-Brănişteanu; 3-Iuliu Moisil; 4-Alexandru Ştefulescu; 5-Aurel Diaconoviciu; 6- Witold Rolla Piecarski ;7- Nicu D.Miloşescu; 8-Poetul militar Emanuel Părăeanu; 9- Ion Schmidt Faur; 10- Jean Bărbulescu; 11-Ion Popescu-Voiteşti; 12- Învăţătorul Ion Haiducescu, 13-Lazăr Arjoceanu; 14-Gheorghe Dumitrescu-Bumbeşti; 15- Învăţătorul deputat Ion D.Isac;16- Constantin Bălăcescu, 17- Artistul Lemnar Antonie Mogoş; 18- Franz Milescu; 19- Atmosfera Patriarhală Culturală şi personaje din viaţa muzicală a Târgu-Jiului de odinioară; 20- Tudor Arghezi; 21- Arethia Tătărescu; 22- Constantin Brâncuşi; 23- Gheorghe Căldăruşe; 24- Maria Tănase; 25- Maria Lătăreţu- privighetoarea Gorjului; 26- Iosif Keber; 27-Protoereul preot iconom Stravofor Grigore Prejbeanu; 28-Victor Daimaca; 29-Ion (Nelu) Bobina; 30- Profesorul Haralambie (Bică) Stelian Sterescu; 31-Sabin Velican, 32- Dr. Constantin (Dinu) Lupescu; 33- Profesorul cercetător Vasile Cărăbiş;34- Elena Udrişte; 35- Gheorghe (Giorgică) Gârdu; 36- Prof. Titu Rădoi-personalitate a vieţii culturale gorjene.
Cartea este scrisă frumos, personalităţile sunt prezentate cu multă claritate, autorul eliminând unele discordanţe apărute în articolele unor publicişti , referitoare la personalităţi,scrise mai demult.
O menţiune specială pentru realizarea tipografică de excepţie .
În cuvântul lămuritor de la începutul cărţii, autorul face unele precizări referitoare la celelalte două volume ale cărţii despre personalităţi gorjene şi anume: cel de-al doilea volum se va referi „la oameni de seamă trăitori ai judeţului şi va purta titlul „Personalităţi care sunt în Gorj”, iar volumul al treilea „va fi dedicat acelora născuţi în judeţ răspândiţi în toată ţara şi s-au făcut remarcaţi prin pregătirea, cunoştinţelor şi rezultatele obţinute de ei şi va purta titlul Personalităţi din Gorj”.
Aceasta înseamnă că volumul de faţă la care ne-am referit mai sus, împreună cu celelalte două pe care autorul le are în vedere, vor constitui trilogia personalităţilor Gorjului.
În apariţia cărţii despre care a fost vorbire mai sus, un merit aparte îl au cei trei sponsori, care au asigurat fondurile necesare pentru tipărirea ei. Este vorba despre domnii: Toni Mihail Greblă-senator, Vasile Popeangă- deputat şi Scarlat Iriza-fost deputat, cărora le adresăm pe această cale mulţumiri şi felicitări, însoţite de speranţa că exemplul dumnealor va fi urmat şi de alte persoane; prin aceasta fiind convinşi că se va asigura dezvoltarea culturii scrise în Gorj.
Mulţumim domnului prof. Jurist Alexandru Doru Şerban pentru cărţile frumoase şi folositoare pe care le-a scris şi ni le-a pus la dispoziţie. Îi dorim multă sănătate şi noi succese în demersurile sale scriitoreşti.
Titu Pânişoară

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here