Noi investiţii în comuna Stoina

408

Autorităţile locale din comuna Stoina continuă investiţiile în infrastructură şi nu numai. Actualmente se lucrează la alimentarea cu apă, proiect finanţat din fonduri guvernamentale. Totodată, la Biserica din satul Ciorari se va reface acoperişul, această investiţie fiind realizată cu bani din bugetul local.

În urmă cu aproximativ o lună de zile, autorităţile locale din Stoina au demarat lucrările la sistemul de alimentare cu apă. Investiţia se ridică la aproximativ 30 miliarde de lei vechi, banii provenind din fonduri guvernamentale. Lucrările se vor derula pe o perioadă de un an şi patru luni. Actualmente lucrările sunt în plină desfăşurare. „Am în acţiune principală alimentarea cu apă în centru. Sistemul se întinde pe 12.750 metri, iar lucrările se vor derula pe parcursul unui an şi patru luni, finanţarea fiind asigurată prin Ordonanţa Guvernamentală 577”, a menţionat Ioana Buşe, primarul comunei Stoina.
Proiectul demarat luni la Stoina cuprinde forarea câtorva puţuri şi realizarea unei staţii de tratare a apei. Lucrările sunt monitorizate de edilul localităţii, care îşi doreşte ca totul să fie realizat ca la carte.

Acoperiş nou la Biserică
În următoarea perioadă se va lucra şi la reabilitarea acoperişului Bisericii din satul Ciorari. Autorităţile din Stoina spun că această investiţie era necesară, vechiul acoperiş aflându-se într-o stare destul de deteriorată. „Reabilitarea acoperişului Bisericii din satul Ciorari este o altă investiţie care era necesară. Banii pentru această lucrare provin din bugetul local. Termenul de execuţie ar fi de 30 de zile, însă dat fiind profilul lucrării trebuie să luăm în calcul şi condiţiile meteorologice, ele fiind un factor important, care ar putea influenţa evoluţia proiectului”, spune Ioana Buşe, primarul comunei Stoina.
Edilul Ioana Buşe se implică trup şi suflet în rezolvarea problemelor cetăţenilor, încercând să le ofere acestora condiţii de viaţă cât mai bune.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here