Prietenul meu, îmi permit să-i spun aşa şi sper să nu se supere, Ion Giura, îmi reproşa mai an că se scrie prea puţin despre marele om politic Gheorghe Tătărescu. L-am contrazis, întrucâtva, confimându-i că au apărut cărţi, recunosc insuficiente, despre acela care-şi avea obârşia în Poiana Gorjului, publicasem nişte articole ca “remember” despre domnia sa şi chiar despre Sanda Tătărescu-Negropontes, fiica sa.
Numai că, meteahnă mai nouă, lumea s-a obişnuit să-şi facă lecturile şi educaţia de pe internet. Cumva, parcă s-au împuţinat aceia care ţin o carte de istorie în mână ori care răsfoiesc un ziar şi se bucură auzind foşnetul filelor. Vineri seară, călătoream spre mănăstirea Crasna, cu oaspeţii festivalului arghezian şi aveam onoarea să-l am alături pe marele cărturar şi scriitor ce are semnătura pe cel puţin opt cărţi despre viaţa şi opera lui Constantin Brâncuşi – dr. Ion Mocioi. Treceam pe lângă Muzeul Satului Gorjean de la Curtişoara şi eu aminteam de strălucitul drd. în istorie Albinel Firescu, şeful acestui locaş muzeistic ce adăposteşte imense valori ale arhitecturii şi etnografiei Gorjului. Unde-i donată Casa familiei Tătărescu de la Poiana. Şi care casă ar fi meritat să rămână acolo, şi numai că locuise în ea Brâncuşi. Din vorbă-n vorbă, mult mai instruitul meu interlocutor, Ion Mocioi, mi-a relatat o poveste. Mult hulitul, şi uneori pe nedrept, rege Carol al II-lea, simţea că ţara trece prin momente grele. Şi cum obişnuia să se consulte cu diverşi politicieni, Regele Carol al II-lea la chemat la Palatul Regal pe tânărul politician Gheorghe Tătărescu. Cum era şi normal, Gheorghe Tătărescu s-a dus. Acolo, s-a văzut întrebat ce crede el că s-ar putea face ca România să iasă din criza ce-o cuprinsese după perioada 1929-1933. Şi tânărul jurist născut la Craiova, în 22 decembrie 1886, îşi dădu frâu liber bogatei lui imaginaţii. Nu era un oarecare, fiind cu un doctorat luat în ştiinţe juridice, la Paris, în 1912. S-ar impune crearea de firme particulare cu ajutor de la stat, ori chiar de firme de stat. Deci cu bani de la stat. Şi a dat câteva exemple, cu ce s-ar putea înfiinţa în unele judeţe. Numai economia ar scoate ţara din marasm. Măcar câteva firme în fiecare judeţ şi ţara ar reveni la o situaţie prosperă. Mai apoi, s-a trezit că-l cheamă iar Regele Carol al II-lea la alte consultări. În urma cărora i-a dat un plic, după ce-i propusese funcţia de prim-ministru. Deşi nu era şef de partid. A tăcut şi s-a dus la preşedintele Partidului Naţional Liberal, Dinu Brătianu, întrebându-l ce-ar zice dacă regele ar ţine ca prim ministru al Regatului României să nu fie un preşedinte de partid. Răspunsul a fost că n-ar fi deacord. Şi Dinu Brătianu, preşedintele PNL, discuta cu unul care-şi luase doctoratul tocmai cu o lucrare ce trata „Regimul electoral şi parlamentar în România”. Ei bine, se zice că tânărul, care n-a ratat în toată viaţa sa nicio oportunitate în viaţa politică, i-a spus cu francheţe preşedintelui partidului din care făcea parte, ca secretar general, că are în buzunar un plic cu un Decret Regal prin care el este numit prim ministru. Imediat, preşedintele PNL a cumpănit şi s-a mai înmuiat. „Ei, atunci este altceva. Dacă-i din partidul nostru merge!” Programul economic al primului ministru Gheorghe Tătărescu s-a împlinit. La Gorj a creat Uzina Mecanică Sadu, Fabrica de confecţii Târgu Jiu, un fel de mică APACA, după modelul Bucureştiului, o fabrică de ţigarete pentru militarii unităţilor din capitala judeţului, Sanatoriul de la Dobriţa, niscaiva firme şi pe la Novaci. Nici alte judeţe n-au fost tratate diferit. Şi, încet-încet, economia ţării s-a urnit. Nu încercăm să dăm lecţii de istorie. Sunt alţii mai buni la aşa ceva. Totuşi, marele om de stat Gheorghe Tătărescu a făcut mult pentru ţară. Aşa cum piticaniile de acum nu izbutesc şi nici nu suntem siguri că doresc. Şi ca o dovadă că era un democrat până-n măduva oaselor, Gheorghe Tătărescu este primul prim-ministru din istoria României care-a pierdut alegerile fiind la putere. În al doilea mandat.Om cu mari reuşite la cârma Guvernului Regatului României, deşi nu era preşedintele PNL, ci doar secretar general, Gheorghe Tătărescu rămâne o mare personalitate. De unul ca domnia sa am avea mare nevoie acum.Orice asemănare cu disperata situaţie economico-socială nu-i deloc întâmplătoare. Şi cârmuirea Regelui Carol al II-lea a degenerat în dictatură. Deşi, bănuiesc, nu se credea Zeus. A susţinut cultura şi, parcă, era mai interesat de binele ţării. Cu riscul de a nu fi exprimat cu exactitate adevărurile istoriei acelei perioade, pilda şi povestea lui Ion Mocioi e de luat aminte.
Ion Predoşanu
