Mulţi pacienţi la Spitalul Orăşenesc Novaci

640

spitalul novaciSpitalul Orăşenesc Novaci are din ce în ce mai mulţi pacienţi. Şi cazuistica este diversificată şi complexă. Cu toate acestea, conducerea unităţii spitaliceşti spune că se fac eforturi pentru ca fiecare pacient în parte să beneficieze de cele mai bune îngrijiri.

Preocuparea pentru satisfacerea dorinţelor pacienţilor, dar şi pentru tratarea cum se cuvine a afecţiunilor acestora, reprezintă interese de necontestat ale manangerului Spitalului Orăşenesc Novaci. Grija faţă de modul cum se simte şi cum este tratat pacientul la această unitate, au determinat-o pe Eufimia Dumitrescu, managerul spitalului, să se implice activ în crearea celor mai bune condiţii hoteliere, asigurarea unui stoc de medicamente suficent, dar şi atragerea unor buni specialişti.

Cazuistică multiplă şi diversificată

Odată realizate toate aceste obiective, a început să crească şi numărul pacienţilor. „Adresabilitatea este mare. Activitatea este intensă, iar cazuistica este multiplă, diversificată şi complexă”, confirmă Eufimia Dumitrescu, directoarea Spitalului Orăşenesc Novaci. Totuşi, se reuşeşte gestionarea acestei situaţii, deoarece, după cum susţine managerul Eufimia Dumitrescu, „avem specialişti foarte buni, foarte bine pregătiţi. Condiţii şi aparatură avem pentru afecţiunile pe care le tratăm şi căutăm să gestionăm aşa cum se cuvine situaţia aceasta, găsind cele mai bune soluţii pentru bolnavi, pentru că, în fond, ei sunt prioritatea noastră“. Recent s-a modernizat şi Secţia de Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Orăşenesc Novaci şi, datorită şi medicilor ginecologi de acolo, numărul pacientelor a început să-l depăşească pe cel al paturilor. La Spitalul Orăşenesc Novaci ajung bolnavi din oraş, din staţiunea montană Rânca şi din şapte comune, care sunt arondate la Novaci: Alimpeşti, Baia de Fier, Polovragi, Crasna, Bengeşti-Ciocadia, Bumbeşti-Piţic, Roşia de Amaradia. Astfel, acesta asigură asistenţă medicală completă pentru aproximativ 61.000 de locuitori şi dispune de 133 de paturi. Poate de aceea se şi întâmplă, uneori, să existe situaţii de a sta câte doi pacienţi în pat.

Minodora Sucea

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here