Dincolo de efemeritatea anului calendaristic, se întâmplă, uneori, ca poziționarea astrelor să ne dăruiască un altul, în care substanța sa nu este o simplă înșiruire de zile, ci este dată de prezența unui spirit dominator. Este, așadar, anul spiritual, iar numele lui este ca o străfulgerare ascendentă: Brâncuși.
Trecerea de la diacronia platitudinii la densitatea esențelor spirituale o regăsim într-o întâmplare, simbolică, a anului 1903, când Brâncuși primise o comandă pentru un monument public, bustul generalului medic, Carol Davila. Lucrarea a fost prezentată unui consiliu de recepție. Câteva persoane din consiliu și-au exprimat nemulțumirea cu privire la dimensiunea nasului generalului și a poziționării epoleților. Cum și-a exprimat Brâncuși indignarea față de opacitatea înțelegerii actului creator, evocăm prin propriile cuvinte: ”…ceva care se înnăscuse în mine și pe care simțeam că crește, an de an și de câțiva în rând, a izbucnit năvalnic și nu am mai putut răbda. Am făcut stânga-împrejur, fără nici un salut militar… și dus am fost, pomenind de neamul lor.” Din acest moment începe lungul său drum inițiatic către Orașul Lumină, acela prin care transcende o tradiție asemuită unui muzeu unde, în aerul stătut, zac obiecte inutile, inerte. Tradiția nu mai înseamnă repetarea ad infinitum a cutumelor, ci regândirea lor, reașezarea în ordinea spirituală. Tradiția, în paradoxul brâncușian, rămâne vie și se înnobilează prin creație și inovație. Grație geniului său, Brâncuși instituie ipostaza supremă a tradiției: intrarea în universalitate.
Un alt paradox este pregnant în creațiile sale. Deși în concretețea lor operele sale sunt zămislite din piatră, minerale și metal, hipermasa lor devine, sub mâna și geniul său, zborul către înalt, către lumină, către simplitatea esențelor.
Spiritul său generos a trecut și peste momentele nefaste, cu profundă tristețe, atunci când erau legate de pământul natal. Regimul comunist, inaderent la libertățile creatoare, i-a fost ostil. O comunitate academică aservită ideologiei totalitare colectiviste i-a refuzat cu cinism recunoașterea valorii sale artistice, etichetându-l ca reprezentant al formalismului burghez cosmopolit și decadent. Un gest prin care, implicit, le-a fost obturat românilor accesul la modernitate, la emancipare, calea deschisă de artist.
Revine Universității noastre, ca legatar al moștenirii geniului lui Brâncuși, nobila misiune de a împărtăși spiritul său creator sub semnul locurilor și poporului care l-au creat.
Valentin POPA, Universitatea ”Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu
