MeReU se joacă cu focul!

435

foto predo 2Ţâfneala şi aroganţa primului ministru interimar Mihai Răzvan Ungureanu – MeReU ce se crede Putin de Dâmboviţa – nu mai cunoaşte limite. Realmente îi calcă pe urme celui care, cu ani în urmă, l-a luat de moţ şi l-a făcut ditamai Director SIE. Spionul se văzu, mai apoi, alesul şi nominalizatul la “foncţia” de premier, ceva cam în genul lui Putin.

Care activase în Germania, la cârma FSB(ex-KGB!) şi avea şcoli cât şi practică de spion. Copia palidă a putin-ului de Dâmboviţa a început, precum mămăliga, să prindă coajă. Cam demultişor, ieşiseră la iveală niscaiva matrapazlâcuri de-ale udemeristului Borbely Laszlo, om cu vechi ştate/dosare la DNA! Dar DNA-ul s-a făcut că plouă. A demisionat în biroul lui MeReU, cu demisie acceptată mintenaş de preşedintele Traian Băsescu. De parcă aştepta aşa ceva, iar urmarea răfuielii îi venea ceva o mănuşă. Şi abia acum, ministrul Mediului nu se mai putu feri de DNA. Care-a cerut, la ordinul nu spui cui, persoană importantă, să i se ridice imunitatea. Celui care, probabil, a dat undă verde dubioasei afaceri Cupru Min Abrud-Chevron, care-iu şi beneficiara zăcămintelor de şisturi bituminoase, dar nu şi pohtei ce pohteşte preşedintele Traian Băsescu cu Roşia Montană-Gold Corporations, afacerea cu Aurul Apusenilor. Dar, minune mare, Putin de România şi-a arogat mari merite şi capacităţi profesionale. MeReU grăbit, în loc să spele putina, şi-a oferit printr-o preluare de atacant cu mingea la picior şi interimatul ministerului Mediului. Nu cumva, ne vom trezi şi cu finalizarea aurului din Roşia Montană? Între timp, PDL-ul se dezintegrează încet-încet, dar sigur, pierde oameni grei şi parlamentari, acum mai pierde şi UDMR unul. Însuşi Hunor Kelemen nu-i chiar încântat de ce se-ntâmplă, dând şanse Moţiunii de cenzură. Probabil că şi Ungureanu presimte ceva şi ar vrea să-şi evite sfârşitul declarând demagogic: „Căderea Guvernului prin moţiune de cenzură ar conduce la semianarhie instituţională”(păi, neicuşorule, acum ce avem?!) Şi ce, ar fi primul guvern din Europa ori din lume care cade astfel? Patrimoniul Cupru Min – a fost vândut în mandatul lui MeReU – fusese evaluat de o firmuliţă de apartament din Alba Iulia, cu circa patru lucrători, preţul stabilit pentru pornirea licitaţiei pentru înstrăinarea rezervelor de 60% din bogăţiile României în cupru, minereuri care mai conţin şi aur, cam un gram la tonă, de nişte neprofesionişti. Firmuliţa albaiuliană de apartament neavând evaluatori de meserie, firmă deţinută de aceeaşi familiei care mai efectuase aşa ceva prin 2008, pe baza unor date culese atunci şi reactualizate în 2010. Guvernul din 2008 nici n-a scos la vânzare zăcământul, aşa cum afirmă ministrul economiei de atunci, Varujan Vosganian(PNL), cel care l-a contrazis pe guralivul şi demagogul MeReU.

Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here