Medicii șpăgari vor în libertate

545

Doi dintre medicii de la Târgu Cărbunești arestați pentru șpăgile cerute și primite de la o pacientă vor să fie anchetați de procurori în stare de libertate, aceștia formulând cereri în acest sens către Tribunalul Gorj.

Aurelian Dobran și Gheorghe Dinu așteaptă azi ca instanța să se pronunțe în privința cererilor lor, primul, care era și șeful secției de obstetrică ginecologie de la Târgu Cărbunești, solicitând înlocuirea măsurii de arestare preventivă. Colegul său de dosar a depus o cerere de liberare provizorie sub control judiciar, cel de-al treilea medic arestat preventiv în acest dosar, Dana Uțupanu neavând, până acum, vreo astfel de solicitare.
Cei trei au fost reținuți în urma unui flagrant, iar pe 11 ianuarie magistrații au emis mandate care îi vor ține după gratii până pe 8 februarie, asta în cazul în care mandatele nu vor fi prelungite. În plus, anchetatorii pot finaliza până atunci rechizitoriul, o eventuală trimitere în judecată a celor trei putând să le aducă noi speranțe de punere în libertate, la liberare sperând azi și Dana Vodislav.
Fosta șefă de la oftalmologie are pe rolul instanțelor din capitală o cerere tot de liberare provizorie sub control judiciar, o cerere similară fiindu-i deja respinsă pe 8 ianuarie, mandatul său urmând să expire tot luna viitoare, o condamnare anterioară reducându-i însă mult șansele de a redeveni o persoană liberă, Vodislav fiind singurul dintre medicii din Mafia Permiselor care se mai află încă în spatele gratiilor.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.