„Martor mincinos”, găsit nevinovat!

627

Fiul unui pădurar din Urdari a fost găsit nevinovat pentru a doua oară în dosarul în care este acuzat că ar fi mințit pentru a-i face viața mai ușoară fostului șef de post din localitate, Nicu Pasăre, condamnat în cele din urmă într-un alt proces în care s-a declarat mereu nevinovat. Daniel Radu Manolache a fost acuzat de procurori că, într-o anchetă ce îl viza pe Pasăre și pe un alt polițist cu care acesta cerceta un furt de lemne, nu ar fi depus plângere împotriva hoților care au devenit agresivi în momentul în care au fost prinși în flagrant. Manolache a considerat că nu i s-a întâmplat ceva grav pentru a fi nevoit să depună o plângere la poliție, dar procurorii au interpretat decizia lui ca o minciună menită să îi favorizeze pe polițiști. Anul trecut el a fost declarat nevinovat la Judecătoria Târgu-Jiu, dar sentința a fost contestată și Curtea de Apel a dispus întoarcerea dosarului de la Craiova la Târgu-Jiu. Acum magistrații gorjeni au dat o sentință aproape trasă la xerox cu cea de anul trecut, semn că adevărul este cel stabilit inițial. Inculpatul a fost achitat, dar sentința nu este definitivă nici acum, ceea ce înseamnă că el se va mai plimba o perioadă pe la instanțe pentru a-și dovedi nevinovăția. Hoții care făceau obiectul cercetărilor lui Pasăre sunt frații Bebe Rică și Puiu Tauru, condamnați între timp pentru faptele lor. În plus, cel dintâi a ajuns de anul trecut în spatele gratiilor, după ce a bătut un localnic și a fost la un pas să comită o crimă. Inițial, anchetatorii susțineau că el ar fi fost protejat de fostul șef de post din localitate, polițistul Nicu Pasăre fiind condamnat cu suspendare pentru că i-ar fi cerut favoruri sexuale soției lui Tauru pentru a închide ochii la furturile acestuia. În realitate, polițistul a mărturisit că totul a fost o înscenare menită să ducă la îndepărtarea sa din funcție, pe parcursul procesului inclusiv soția lui Tauru declarând că a avut o înțelegere cu procurorii în acest caz în speranța că își scapă bărbatul de acuzațiile de furt ce îi erau aduse.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here