Manţog, reactivat de noua structură energetică

459

Picture 170Ionel Manţog şi-a făcut apariţia vineri la simpozionul dedicat înfiinţării Complexului Energetic Oltenia(CEO), spre surprinderea invitaţilor la eveniment. Manţog şi-a luat locul lângă sindicalistul Constantin Mitrescu şi lângă Ilie Petrescu, asistând ascultător la discuţiile amfitrionilor evenimentului. Întrebaţi însă în ce calitate a venit Manţog la simpozion, organizatorii au dat din umeri.

Ionel Manţog pare reactivat, asta după ce vineri la orele 11.00 şi-a făcut apariţia la simpozionul CEO. Acesta nu a venit aici în calitatea de consilier personal al lui Octavian Graure, directorul general al CE Turceni, care a declarat de altfel că nici nu ştia că Manţog a fost invitat la acea întrunire. Graure a menţionat însă că directorul SNLO, Daniel Burlan, s-a ocupat de invitaţii, el fiind, în opinia managerului, cel care l-ar fi chemat pe pedelistul Manţog, la simpozion. Unii dintre participanţi au menţionat însă că Graure l-ar fi menţionat pe Manţog printre primii trei reprezentanţi ai unităţii energetice, care trebuiau să fie prezenţi în sală la simpozion..

Autoinvitat sau promovat?!

Întrebat dacă el l-a invitat la simpozion pe Manţog, Burlan a dat şi el din umeri, menţionând că sindicatele, sau chiar Marin Condescu, s-ar face vinovaţi de invitarea lui Manţog aici, menţionând însă, printre altele, că fostul lider PDL este un profesionist asta chiar dacă strict profesional însă fostul lider al PDL este jurist.

O parte a pedeliştilor au mustăcit şi ei la vederea lui Manţog în Sala Maură, neştiind dacă acesta a venit acolo politic sau profesional. Întrebat dacă a fost reactivat, Manţog amuzat a declarat că nu s-a întâmplat asta, şi a intrat înapoi grăbit în Sala Maură.

A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here