M.E.N. caută experţi pe termen scurt

402

Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) organizează selecţie pentru ocuparea unui număr de 64 de poziţii de expert pe termen scurt în cadrul proiectului „Organizarea interdisciplinară a ofertelor de învăţare pentru formarea competenţelor cheie la şcolarii din clasele I-IV” – program de formare continuă de tip “blended learning” pentru cadrele didactice din învăţământul primar”.

Potrivit unui anunţ publicat pe site-ul MEN, înscrierile pentru selecţia celor 64 de experţi se desfăşoară în perioada 17-21 iunie 2013. Pentru a putea participa la această selecţie cadrele didactice trebuie să îndeplinească mai multe condiţii: să aibă studii universitare cu licenţă, în specializări corespunzătoare învăţământului primar; capacitate de comunicare, analiză şi inovaţie, precum şi aptitudini pentru munca în echipă; abilităţi de utilizare a calculatorului; certificat de formator pentru adulţi (CNFPA/ANC)/adeverinţă privind încadrarea în învăţământul superior; experienţă de minim cinci ani în activitatea didactică în învăţământul primar; experienţă cel puţin într-un proiect de dezvoltare profesională a personalului didactic. Constituie avantaj masteratul/doctoratul în ştiinţele educaţiei, participarea ca formator în proiecte care au sau au avut ca grup ţintă cadre didactice din învăţământul primar; participarea ca formator în minim un proiect cu finanţare externă şi cunoştinţele de operare pe o platformă e-Learning. Dosarele candidaţilor trebuie să conţină o scrisoare de intenţie de maximum o pagină care să susţină opţiunea pentru poziţia respectivă, Curriculum Vitae (în format Europass), anexe care să certifice informaţiile furnizate în CV şi să fie relevante pentru domeniile mai sus menţionate şi copie după BI/CI. Selectarea candidaţilor se va face în perioada 25-30 iunie. Activităţile experţilor selectaţi, vor începe din data de 15 iulie 2013.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here