Mi se întâmplă să-mi ajungă pe la urechi tot felul de veşti-poveşti, unele de-a dreptul incredibile. Nu-i cazul celor de faţă, petrecute cu gorjenii noştri. Şi totuşi nici acestea prea normale.
Superstiţii pomicole, de Bobotează, pentru tot anul
E drept că ar fi fost mult mai frumos dacă în ajunul Bobotezei şi chiar de Bobotează ori de Sfântul Ion, ultima sărbătoare religioasă a noului an, pomii ar fi avut zăpadă, promoroacă ori chiciură pe ramuri. Dar de aici şi până la superstiţia că fiind goi, anul 2013 va fi fără roade în pomi este o mare distanţă. Eu, unul, bănuiam că vecinele şi babele din Peştişani se iau după tot felul de vorbe aruncate-n vânt. Şi totuşi, ca să fiu cu inima împăcată, m-am adresat unui om ajuns la senectute, având vreo 69 de ani, care toată viaţa s-a ocupat de agronomie. Este vorba despre ing. Geo Vâlcu, agronom dedicat profesiei, fiind între altele creatorul unei Staţiuni de cercetări pomicole la Boroşteni, cu principală producţie – castanele. Asta nu înseamnă că nu avea şi două lacuri de peşte, amenajate tot de domnia sa, că nu avea grădinărit ori că nu exporta sute de tone de prune, pe ales, sau că livezile cu gutui nu erau cele mai mândre din ţară.
Apel prostesc la 112 !
Într-o zi de toamnă, duminica, un tătic de băieţi – Nicu- Nicolae Blendea, impropriu numit “Al lui Pistol”, om harnic ce nu munceşte în ziua sfântă, se întâmpla că juca fotbal-tenis pe o uliţă asfaltată. El, cu amândoi copiii – fiind tată de fii: Robi şi prâslea Adiţă – şi cu un al patrulea prichindel. Iar fotbalul se joacă numai cu mingea. Un vecin puţin aghesmuit se simţea deranjat. Că, vezi doamne, mingea-i loveşte maşina – o Dacie papuc -, încercând să le interzică celor patru joaca. Cum a făcut-o zadarnic, nici una nici două, se-apucă şi dă telefon la 112. Cică fotbaliatorii i-ar fi lovit maşina. Peste puţină vreme soseşte un echipaj de poliţie. Cu şofer şi, în dreapta, un ofiţer. Ştia numărul casei şi numele apelantului de la 112. Întreabă direct, care-i maşina lovită. Evident, apelul era mincinos. Îl strigă pe împricinat şi-l ia la rost. Cum de-şi permite să-i pună pe drumuri. Amintindu-i de costuri, dar şi de faptul că poate în altă parte a Gorjului chiar exista un alt pocinog, vreun caz real ce necesita intervenţia lor. Başca faptul că făcuseră drumul de la Târgu-Jiu, preş de cam 23 de kilometri. Plus tot atâta la întoarcere. Neisprăvitul poreclit Bornău, i-a luat la rost. Tot el. Atunci, pe loc, ofiţerul de poliţie i-a cerut să sufle-n fiolă. Care s-a înverzit. Apoi, i-a cerut carnetul de şofer. Numai că şi acela expirase. Pe lângă o amendă zdravănă, omul rămăsese şi fără carnetul obţinut dinainte de 1989! Norocul lui Bornău fu cumnatul său care avea un nepot procuror. Şi, uite-aşa, a plătit amenda, iar nepotul procuror – al cărui nume-l ştiu – i-a mijlocit obţinerea unui carnet de şofer – categoria B – nou-nouţ!
Poliţia ocroteşte hoţii de lemne!
De ani buni de zile continuă jaful din pădurile Gorjului. Şi totuşi, majoritatea transporturilor – cu camioane de 20-40 de tone – se fac după ora 22 ! M-am întrebat de ce nu-i controlează nimeni ? Ei bine, de la venirea la guvernare a Cabinetului Ponta 1, ministrul de Interne a reînfiinţat bazaconia ministraşului portocaliu de Interne Traian Igaş – cel care desfiinţase secţiile de Poliţie comunale – şi există iarăşi secţii de Poliţie în mediul rural. Aflat într-o documentare jurnalistică la Colonia ACH Gureni, din comuna Peştişani, ce-mi văd ochii ? Un echipaj de poliţie opreşte o Dacie. Trece, echipajul arogant, la controale de tot felul şi-l pune pe proprietarul maşinii Dacia să sufle-ntr-un muştiuc. Nimic. Omul nu băuse! Îndrăzneşte cel oprit degeaba să le sugereze a opri şi Mercedes-uri ori camioane cu lemne. Pe loc, îngâmfaţii poliţişti de la Secţia Peştişani i-au replicat: “Nu-i treaba dumitale!” Şi totuşi, revin la mai vechea întrebare: de ce nu sunt controlate şi camioanele cu lemne furate din munţii Gorjului ?
Ion Predoşanu
P.S. Cu şeful respectivului post de poliţie am dialogat şi eu. Pe undeva, prin sat. M-am prezentat, adică am spus cum mă cheamă. Mai înainte exista un şef de Poliţie, Bâltac, plin de respect măcar. Chiar dacă omul îşi greşise cariera, fiind mult mai bun de popă. Domnul Bâltac nu prinsese în viaţa lui niciun hoţ. Şi nu mă refer doar la hoţii de lemne, ci la hoţi în general. Nici măcar din greşeală, fiind acum transferat la Teleşti, de unde va ieşi la pensie.(Ion Predoşanu)
