Prin limba vorbită se înțelege limba rostită și auzită, întrebuințată în viu grai, fără o respectare riguroasă a normelor ei. Este o limbă uzuală. Aspectul vorbit al limbii se diferențiază în funcție de domeniul de activitate, de împrejurările în care se realizează comunicarea, de gradul de instrucție și de vârsta vorbitorilor. În cadrul limbii vorbite distingem: varianta îngrijită, literară, varianta familiară și vorbirea argotică.
Argoul (fr. ,,argot”) este un limbaj special, în sensul că reprezintă modul de a vorbi specific unui grup care se deosebește, prin vocabular, de comunitatea în care trăiește, de masa vorbitorilor. Este un limbaj convențional, folosit de un număr restrâns de vorbitori, mai ales de vagabonzi, cerșetori, hoți, delincvenți, dar și de elevi, studenți, militari și alte categorii. Într-adevăr, se observă o atracție exercitată de argou asupra tineretului, fapt ce reprezintă un șoc pentru părinți, deși își dau seama de caracterul de “licență lingvistică” în folosirea unui astfel de limbaj situat undeva la periferia limbii, lucru care îi dezonorează pe vorbitori. Ceea ce este mai grav e că unii elevi abuzează de folosirea unor termeni argotici chiar și în scris, în compozițiile lor școlare, recte bacalaureat(exemplu, „mișto”).
Cuvintele introduse în argou provin din limba comună(“copoi”, “sticlete” pentru polițist;”bombă”, folosit ca termen argotic cu sensurile: „știre importantă, senzațională” și „cârciumă ordinară, speluncă”; „mânăstire “, „universitate”, „mititica”, „zdup”, pentru închisoare; „ciripitor”, pentru denunțător; „fir” pentru telefon;” bicicletă” pentru ochelari; „binom” pentru student și studentă, prieteni; „broască” pentru poșetă), cuvinte regionale(“pârnaie”- oală mare de pământ folosită în gospodăria țărănească, pentru închisoare; „tigvă”, „devlă”,” bostan”, pentru cap).
O sursă importantă pentru argouri o reprezintă împrumuturile din alte limbi, îndeosebi din limba țigănească: „benga”(țig.”benga”) – moarte; “mișto’’(țig. “misto”), folosit ca adjectiv sau adverb , echivalent pentru:”frumos’’, „bun”,” bine” sau în expresii: „ a face mișto” sau „a lua la mișto”, cu sensurile „a-și bate joc”, „a ironiza”; „a ciordi”(țig. „cior”)- a fura lucruri mărunte; „gagică”(țig. „gagi”) – amantă; mai nou, în limba actuală, masculinul „gagiu”, cu sensurile: „prieten”(Am fost cu gagiii pe munte.), „șef”(Mi-a luat gagiul din salariu.),” individ”(Ce mai vrea gagiul ăsta?);”hali”(țig. „halo”) – a mânca; „mangli(|”țig. „manglo”) – a fura; „șucăr”(țig. „șucăr”) – supărare; „ a șucări”(a se „șucări”) – a se supara, „a zuli”(țig. „zulă”) – a fura; „a soili”(țig. „soilo”) – a dormi; „ a se ușchi”(țig. „usti”) – a pleca pe neobservate; „lovele”(țig. „lovo”, plural „love”) – bani; „biștari”(țig. „bisto”) – bani; „mardei”(țig. „mardo”)- gologani(bani). Mai nou, termenul argotic pentru dolari, „verzișori”; „euroi”, pentru euro.
Argoul este întâlnit și în expresii împrumutate din limbajul sportiv: „ a da în bară” – a greși; „a prinde în ofsaid” – a prinde pe picior greșit; „a lua plasă” – a înșela, a seduce pe cineva.
Termenii argotici se întrebuințează cu structura gramaticală a limbii din țara în care se folosesc. Unele argouri produc și derivate, indiferent de cuvântul de bază, afixele și procedeul derivării aparțin limbii comune. Iată câteva exemple:”miștocar” – zeflemist; „ciordeală” – furt; „gagicăreală” – flirt; „halitor” – mâncău; „ginitor” – observator, spion; „mangleală”- furtișag; „mardeală” – bătaie; „mardeiaș” – bătăuș; „ușcheală” – plecare pe șest; „soileală”- somn; „potol”(derivare regresivă – a potoli) –mâncare.
Folosirea abuzivă a termenilor argotici afectează limba la nivelul exprimării familiare.
Cuvintele argotice pot fi folosite cu intenții stilistice. Eugen Barbu, în capodopera sa, “Groapa”(1957), întrebuințează un mare număr de cuvinte argotice, prin limbajul pitoresc folosit, a intenționat să scoată la suprafață o lume a periferiei bucureștene, o lume larvară, declasată, formată din banda lui Bozoncea, hoți înrăiți și pătimași. Criticilor care-l acuzau de recrudescență naturalistă, Eugen Barbu le răspunde: „După protestele iscate de “Groapa”, ideea de a mai aduce în scenă iar declasați, iar prefigurări păcătoase ale unei lumi dispărute stârnește nemulțumiri. Dar e lumea mea! Am trăit prin ea, în ea, cine mă împiedică s-o scot la suprafață? Ce vreți, dacă așa a fost?! De ce să ne ferim fața de dogorile pestilențiale? Nu e mai bine să ne întrebăm cine a îngăduit o astfel de lume?”. Multe cuvinte argotice pot fi întâlnite în capitolele: „Iepe de șișic” și „Didina”. Exemple:
• „De zulit ai mai zulit în viața ta?”
• „O fi găinar d-aia de ciordește corcovițe și le mănâncă fofeaza.”
• „Cataroiul mușcă paharul. ”
• „Îmi spunea când a venit că s-a matosit aseară cu un cumnat.”
• „Cam iute, când îl șucărești.”
• „Mișto cosor, că n-am spor!”
• „Mi s-a urât cu pârnaia…”
• „Știi să manglești cai?”
• „Potolește, neică!”
• „Așa mămăligă nici la mă-ta n-ai halit.”
• „Mi-a dilit unu o labă peste muie.”
• „Te-a ginit careva?”
• „Dacă l-a adus mandea! se fasoli ăl bătrân.”
• „Biștari frumoși!”
• „Mucles!”
• „Da’ de soilit unde soilim și noi?”
• „Stăpâne, lasă-mă să-i umflu ăstuia ghiulul de pe deget!”
• „Manglitorii dădură buzna în han.”
• „Guristul se matolise puțin.”
• „Cardește-mi, cardște-mi, Mitică!”
• „Și avea o govie roșie, cărnoasă numa bună de pupat.”
• „Asta-i halește banii si zilele.”
• „O ține dragă, gagica lui de inimă.”
• „Umblă Bozoncea după ginitori.”
• „A mierlit Mână- mică doi comisari.”
• „E manglitor.”
• „Haide, scoate mardeii, fără gălăgie!”
Ceea ce îmi repugnă și mi se pare deosebit de grav este atragerea unor cuvinte din câmpul semantic al învățământului în sfera argoticului: „bacul”, „proful”, „profa”, „dirigul”, „diriga” etc.
Să ne amintim că, pentru noi, generațiile vârstnice, cuvintele „profesor” si „diriginte” erau sfinte, ne inspirau sentimente de venerație. Vinovați pentru această situație de degradare și dezonoare a unei nobile profesii sunt, în primul rând, profesorii și părinții, apoi mass-media și întreaga societate.
Să sperăm că, printr-o intensă activitate de cultivare a limbii și prin dispariția treptată a unor mentalități, se va ajunge la o micșorare a ariei de răspândire a acestui limbaj.
Constantin E.Ungureanu
