Lignitul CEO nu-i va mai încălzi pe severineni

542

Situație complicată pentru locuitorii din Drobeta Turnu Serverin, dar și pentru Complexul Energetic Oltenia, care este pe cale să își piardă un client important din acest oraș, un client care însă nu își achita facturile niciodată la timp. Regia Autonomă de Activități Nucleare a notificat oficial Primăria Drobeta Turnu Severin cu privire la rezilierea contractului în baza căruia furnizează apă caldă pentru populația din oraș și instituțiile publice, contractul denunțat acum presupunând un termen de grație de 6 luni în care se mai fac livrări de agent termic și apă caldă. Asta înseamnă că, din vară severinenii au motive reale de îngrijorare pentru viitorul sezon rece, asta în contextul în care RAAN este în insolvență, iar administratorul său judiciar a propus un plan de restructurare, care presupune nu doar sistarea apei calde și a căldurii, ci și importante reduceri de personal.
Acte oficiale arată că, RAAN ar mai avea acum cărbune pe stoc pentru a funcționa doar până miercuri, după care ar urma câteva livrări care s-ar epuiza și ele în jurul datei de 10 martie. După acest termen, agentul termic devine o amintire pentru severineni, liderul de sindicat Florin Rogobete spunând că, de luna viitoare combinatul de apă grea ar urma să intre treptat în conservare. Asta înseamnă inclusiv reduceri de personal, reduceri care vor fi semnificative. Astfel, conform sindicalistului, din martie și până în iunie RAAN ar urma să dea afară 1800 de salariați din cei 2300 care există în momentul de față și care în ultimele luni au avut mari probleme în încasarea lefurilor. Oamenii au simțit că nu mai au de muncă, dar au sperat că lucrurile vor intra în cele din urmă pe un făgaș normal, turnura pe care o iau evenimentele nefiindu-le deloc favorabilă.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.