ITM Gorj a dat verdictul – Vagonetarul de la Mina Tehomir s-a electrocutat

387
Gheorghe Năsui, angajat al Complexului Energetic Turceni, decedat în condiţii suspecte în urmă cu două zile la Mina Tehomir, a murit electrocutat. Cel puţin, aceasta este concluzia la care au ajuns inspectorii de muncă gorjeni.

„Cazul lui Gheorghe Năsui a fost accident de muncă, iar moartea sa a survenit prin electrocutare”, a declarat Eugen Başoldea, şef serviciu Sănatate şi Securitate în Muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj. Aceasta a menţionat că vagonetarul a fost declarat electrocutat în urma declaraţiilor de la faţa locului şi a investigaţiilor.

În prezent, cercetările vor continua, iar reprezentanţii ITM Gorj aşteaptă şi rezultatele necropsiei. „Nu pot încă să mă pronunţ dacă sau cine va fi tras la răspundere pentru accident, însă continuăm cercetările”, a adăugat Başoldea. Ortacul Gheorghe Năsui, avea 42 de ani, era căsătorit, avea în întreţinere doi copii şi deţinea o vechime pe post şi la locul de muncă de peste 18 ani.
Izabella MOLNAR

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here