Ion Călinoiu, în inspecţie la Boli Infecţioase

408

Picture 039Şantierul de la secţia Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu a fost inspectat ieri, 16 noiembrie, de către preşedintele Consiliului Judeţean Gorj – Ion Călinoiu. Acesta a fost însoţit de managerul Vasile Stănculete, dar şi de reprezentanţii mass-media.

 

Secţia Boli Infecţioase se află în clădirea de la Pasarelă a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu. Secţia ajunsese într-o stare avansată de degradare, angajaţii acesteia şi pacienţii, deopotrivă, plângându-se de condiţiile insalubre din incintă. De aceea, cu fonduri de la Ministerul Sănătăţii şi Consiliul Judeţean Gorj s-au început lucrările de reabilitare capitală a acestei secţii. Lucrările sunt începute de mai bine de aproape trei luni, pe 4 august fiind dat ordinul de începere.

Picture 046Şeful CJ Gorj a inspectat şantierul

Însoţit de presă şi de managerul Vasile Stănculete, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj – Ion Călinoiu a mers pe şantierul de la Boli Infecţioase şi a vizitat fiecare încăpere. „La secţia de Boli Infecţioase aflată la poarta clădirii de la Pasarelă a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu am realizat această investiţie pe fonduri de la Ministerul Sănătăţii şi de la Consiliul Judeţean, cu o valoare totală de 18 miliarde; în urma licitaţiei au rămas 16 miliarde. Urmare a acestei economii ne-au mai rămas aceste două miliarde pentru care am obţinut aprobarea MS să continuăm achiziţii de aparatură. Aici investiţia are termenul de finalizare 15 decembrie. Am făcut analize cu cei ce activează aici: constructor, managerul spitalului, diriginţii de şantier, să urgentăm lucrările şi mi-am pus termenul împreună cu ei, 1 decembrie. Mă îndoiesc că va fi 1 decembrie, dar pe 15 decembrie trebuie neapărat să dăm în folosinţă secţia”, a menţionat Ion Călinoiu.

Condiţii excelente pentru pacienţi

După ce va fi dată în funcţiune, secţia Boli Infecţioase va oferi condiţii foarte bune pacienţilor săi. „În acest stadiu de execuţie îmi dau seama că altele vor fi şi condiţiile pentru pacienţi, că de fapt investiţia pentru asta este făcută: să îmbunătăţim confortul pacientului care este în Spitalul Judeţean”, a precizat Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj. Şi managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, medicul Vasile Stănculete, este mulţumit de lucrările realizate la Boli Infecţioase. Acesta confirmă, însă, că nu este posibilă şi achiziţionarea de mobilier nou. „Secţia nu a fost reabilitată niciodată. Asta este o reparaţie capitală. Este penultima clădire din acest ansamblu, care va fi finalizată acum şi mai rămâne Dispensarul TBC. În rest, toate secţiile de aici: Dermatovenerologie, Oncologie, Psihiatrie au fost modernizate. (…) în investiţiile de reparaţii capitale achiziţia de mobilier este interzisă”, a spus Vasile Stănculete, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu.

Secţia Boli Infecţioase era un pericol

Unul dintre diriginţii de şantier a spus că reabilitarea secţiei de Boli Infecţioase era absolut necesară, aceasta reprezentând un real pericol în stadiul degradabil în care se afla. „Au fost probleme deosebite privind structura de rezistenţă. Clădirea este foarte veche, are peste o sută de ani şi a necesitat consolidări destul de substanţiale, care acum sunt făcute. Lucrările sunt de bună calitate, finisajele sunt şi ele de bună calitate. Suntem puţin întârziaţi faţă de termenul propus datorită în principal unor vicii ascunse, care nu s-au cunoscut în momentul proiectării; abia după ce s-a decopertat întreaga tencuială s-au văzut fisuri în pereţi, care au fost consolidate. Secţia Boli Infecţioase reprezenta un pericol. În caz de cutremur major s-ar fi putut produce un fenomen nedorit”, afirmă Dumitru Banciu, unul dintre diriginţii de şantier. Cât priveşte termenul de finalizare a lucrărilor, 15 decembrie, dirigintele de şantier Banciu a menţionat că termenul este fezabil.

Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here