Despre Sf. Apostol şi Evanghelist Luca trebuie să vorbim şi să scriem cu evlavie şi cu aleasă trăire duhovnicească, fiindcă el a fost foarte apropiat de Maica Domnului, pentru că altfel, nu ar fi avut îndrăzneala dumnezeiască să o picteze şi nici nu ar fi dat atâtea detalii în Evanghelia sa despre copilăria lui Iisus, iar, multe lucruri le-a aflat direct de la Preacurata, deoarece, după Înălțarea la cer a Domnului, vor fi petrecut multe seri vorbind despre Domnul Iisus Hristos! A pictat-o cu evlavie pe Fecioara Maria, de Dumnezeu Născătoare, mai ales că nu zugrăvea un portret obișnuit, așa cum se făcea în toată lumea de atunci, pentru o sfântă icoană. El trebuia să prindă, adânc ascunsă în chipul cel omenesc, subțirimea dumnezeiască a Duhului Sfânt, care strălucise peste Maică și Fiul ei şi în fiecare tușă de penel, în orice umbră și în orice lumină, avea de zugrăvit ceva din dragostea nemărginită a Maicii pentru Pruncul sfânt, o dragoste de mamă care-și văzuse apoi fiul țintuit pe cruce, chinuit cumplit, mort și apoi înviat. Cu o astfel de suferință nu poți să trăiești, poți doar să mori, deci, un suflet mort, într-un om viu. Preacurata Născătoare de Dumnezeu a murit de mii de ori la picioarele crucii și a și înviat împreună cu Fiul ei, de tot atâtea ori, iar, acest lucru nu avea cum să-i fi scăpat Sf. Evanghelist Luca! Nu se ştie de la cine a învățat apostolul meșteșugul picturii și nici când anume a ajuns să o zugrăvească pe Maica Domnului, dar îmi e greu să-mi închipui că Preacurata i-a stat în față drept model, deoarece, smerenia ei deplină n-ar fi îngăduit așa ceva, încât Luca a fost nevoit să picteze chiar din amintiri. Acesta e un avantaj, într-un fel, pentru că distanța și timpul, cu aripa vântului, șterg tot ceea ce nu merită să rămână. Mai ales într-o inimă scăldată de har, vremea spală nimicurile și face să crească tot ceea ce e măreț și bun de preaslăvit! Iar, inima lui Luca așa a fost, de aceea, cred că a iubit-o pe Maica Domnului mai presus de orice, pentru că în ea îl putea vedea pe Fiul ei, Dumnezeu! Iar, felul Preacuratei de a se ruga, de-a merge sau a lucra, tăcerile, mai mult decât vorbele ei, smerenia-i deplină, toate îi vor fi adus aminte de Iisus Hristos, de aceea a și pictat-o cu Pruncul Sfânt în brațe, arătând spre El cu mâna dreaptă. Elinii îi spun acestui tip de icoană, rămasă moștenire de la Sfântul Apostol Luca – «Hodighitria», adică «Povățuitoarea», pentru că ne îndreaptă către Hristos. Aceasta a fost şi este Maica Domnului și așa a vrut Sf. Ev. Luca să ne-o amintim – ca o mână îndreptată spre Fiul ei, cel mai presus de orice, darul lui Dumnezeu. Apoi, cu cât au trecut veacurile, în acest chip al Maicii Domnului, nemurit de Luca pe icoana de lemn și-au găsit alinare și drum nenumărate inimi, nesfârșite dureri, infinite iubiri. Tradiția ne spune că, după ce a zugrăvit prima icoană, Luca a mers cu ea la Maica Domnului și i-a arătat-o, iar, Fecioara, binecuvântându-i lucrarea a spus: „Darul Celui ce S-a născut din mine și al meu să fie cu icoanele acestea”, pentru că înaintea niciunei picturi de pe acest pământ nu au curs atâtea lacrimi și nici nu s-au făcut atâtea minuni, ca în fața icoanelor Maicii Domnului! Merită să amintesc faptul că dintre toți apostolii, Sfântul Luca s-a înfrățit cu Sf. Apostol Pavel, cel format în spiritul culturii greco-romane, care avea să se îngemăneze cu strălucitul evreu, adept al Torei, din școala rabinului Gamaliel. Cei doi, au ținut mult unul la celălalt, slujindu-L 
împreună pe Hristos, de-a lungul și de-a latul Imperiului Roman, iar, Sf. Apostol Pavel îl va pomeni mereu în epistole, numindu-l cu admiraţie: «Luca, doctorul cel preaiubit», ştiut fiind faptul că cei doi au întemeiat biserici, au sfințit preoți, lăsând peste tot pe unde au trecut urmele credinței în Iisus. Când Pavel a fost arestat la Roma, Luca era cu el şi numai Domnul știe ce va fi fost în inima lui când fratele lui de propovăduire avea să moară decapitat, din ordinul lui Nero. Moartea lui Pavel, moarte de apostol, plină de curaj și de sfântă rugăciune, nu l-a înspăimântat, ci i-a dat aripi, deoarece în Galia, Italia, Dalmația, Macedonia, Ahaia şi în alte locuri, Sf. Ev. Luca a mers peste tot, neobosit, deși anii ninseseră peste el. Dar, cu vârsta, îi crescuseră și harul și puterea care-i venea de sus. Tămăduia cu ruga trupuri și suflete, întărea în credință, le dădea tuturor ceea ce strânsese în inimă – iubirea Lui Iisus Hristos! Sfârșitul l-a găsit în Grecia, în ținutul Beoției, atunci când niște păgâni, furioși pentru că îi convertise pe mulți la credința în Hristos, l-au prins, l-au torturat și apoi l-au spânzurat de un măslin. Avea 84 de ani, iar inima îi era încă tânără! Pe locul unde s-a pus sfîntul său trup, Dumnezeu, preamărind pe plăcutul Său, a plouat colirie (apă limpede) care tămăduieşte durerea de ochi, în semnul meşteşugului celui doctoricesc. Pentru aceasta, era ştiut de credincioşi mormântul lui, căci se vindecau de diferite boli, cu smeritele rugăciuni ale Sfântului Apostol. Apoi aflând Constantie, fiul lui Constantin cel Mare, de moaştele lui tămăduitoare, a trimis pe Artemie, cârmuitorul Egiptului, care mai pe urmă a fost chinuit pentru Hristos de Iulian Paravatul, care a adus cu mare cinste în cetatea împărătească moaştele Sfîntului Apostol şi Evanghelist Luca.
Preot Paroh Ilie AMZUCU, Parohia Urdarii de Jos, Gorj
