Învăţătura Preotului de altar – Sfântul Ier. Nicolae, ocrotitorul bisericii noastre de parohie – ,,Nicolae, să intri în slujba poporului dacă mă iubești cu adevărat! Întoarce-te printre oameni, pentru ca prin tine să se preamărească”!

1604

Am ales ca să scriu acest articol despre Sfântul Ier. Nicolae, ocrotitorul bisericii noastre de parohie, din mai multe motive care mă definesc un slujitor al altarului, dar, înainte de toate, am fost şi sunt impresionat de minunile sale, pentru că este un sfânt care s-a născut pe vremea împăraţilor Diocleţian (284-305) şi Maximian (286-305) în cetatea Patara din Asia Mică, un sfânt pe care știu că îl iubiți cu toții şi pe care mulți îl numesc «bunicuțul nostru», mai ales că vorbim despre un sfânt prăznuit şi astăzi de popoarele din întreaga lume, care a fost unicul fiu al unor oameni de rang înalt şi foarte bogaţi din cetatea Patarelor Lichiei, pe numele lor Theofan şi Nonna. Fiind singurul copil dăruit părinţilor de Domnul, aceştia au întors înzecit lui Dumnezeu bogatul lor dar, închinându-l pe fiul lor slujirii Lui celei sfinte, fiindcă a învăţat viaţa cea duhovnicească de la unchiul lui, Nicolae, Episcopul Patarelor, şi a fost de acesta tuns întru îngerescul chip la Mănăstirea «Noului Sion» de către unchi întemeiată. După moartea părinţilor, Sfântul Nicolae a împărţit toată însemnata avere moştenită săracilor, nepăstrând pentru sine absolut nimic. Fiind Preot în Patara, el s-a făcut tuturor vestit şi fără să vrea prin a sa milostenie de pomină, pe care o făcea ascunzînd cu grijă fapta cea bună, după cuvântul Domnului: „Să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta” (Matei 6: 3). În continuare, închinându-se apoi pe sine cu totul singurătăţii şi tăcerii, gândind să petreacă întru acestea până la moarte, a auzit la o vreme un glas din cer care i-a zis: „Nicolae, în mijlocul poporului să-ţi săvîrşeşti nevoinţa ta, dacă voieşti să fii încununat de Mine”! Din acel moment, prin a Domnului minunată purtare de grijă, Sfântul Nicolae a fost înălţat Arhiepiscop al Mirelor Lichiei, milostiv, înţelept şi neînfricat, a devenit păstorul cel bun al turmei sale. Se spune că în vremea prigoanelor contra creştinilor declanşate de către împăraţii Diocleţian şi de Maximian, Sfântul a fost aruncat în temniţă, dar chiar şi întemniţat, el instruia şi învăţa zi şi noapte poporul întru Legea lui Dumnezeu! Sfântul Nicolae a fost unul dintre Sfinţii Părinţi de la Sinodul întîi a toată lumea de la Niceea, din anul 325, unde, dintr-o râvnă arzătoare pentru adevărul dogmelor credinţei, a mers în mijloc şi l-a lovit întru Numele Domnului cu a lui sfinţită mână peste necurata lui faţă pe ereticul Arie, pentru aceasta fiind scos din Sinod şi din scaunul său episcopal pentru o vreme, până când Însuşi Domnul şi Preacurata Lui Maică de Dumnezeu Născătoarea S-au arătat mai multor ierarhi de frunte, descoperindu-le acelora că din poruncă de sus s-a făcut minunată lovirea aceea. Ca un apărător înflăcărat al adevărului Lui Dumnezeu, Sfântul Ier. Nicolae a fost pururea dăruit întru apărarea dreptăţii printre oameni şi în două moment el a mântuit de la condamnare nedreaptă la moarte trei bărbaţi, de aceea, se spune că fiind milostiv, credincios şi iubitor de dreptate, el a umblat prin mijlocul poporului ca un înger al lui Dumnezeu. El a fost socotit ca un sfânt de către popor, chiar din timpul vieţii lui şi chiar din timpul vieţii lui oamenii chemau cu credinţă numele lui la necazuri şi în felul acesta se mântuiau. Venea şi în vis şi aievea înaintea celor care chemau cu credinţă numele lui şi îi ajuta uşor şi grabnic, fie că aceia se aflau aproape sau foarte departe de faţa lui care strălucea ca faţa lui Moise, simpla lui prezenţă mângâia şi curăţa oamenii, umplându-le sufletele de pace, bucurie şi bună voire! La bătrâneţile lui, Sfântul s-a îmbolnăvit pentru puţină vreme şi, după o viaţă preaplină de nevoinţe aspre şi pline de roadă, s-a petrecut la Domnul spre a se bucura pururea de odihna vederii Feţei Lui şi spre a ajuta pe mai departe, de acolo, pe credincoşii de pe pămînt cu aceleaşi bogate şi neîncetate faceri de bine, spre a Domnului slavă. În acest fel, Sfântul Ierarh Nicolae, Episcopul Mirelor Lichiei, s-a ridicat la veşnica viaţă în 6 decembrie, din anul 343 după Hristos! În noaptea de 5 spre 6 decembrie, tradiţia spune că Moş Nicolae vine la geamuri şi vede copiii care sunt cuminţi, lăsându-le în cizmuliţe dulcuri şi alte daruri, iar, spre deosebire de Moş Crăciun, Moş Nicolae nu se arată niciodată, iar copiii care au fost cuminţi, vor găsi în ghetuţe diferite cadouri. Dar, povestea darurilor împărţite pe furiş de către Moş Nicolae începe cu mii de ani în urmă, iar, tradiţia spune că însuşi Sfântul Nicoale a ajutat trei fete sărmane din oraşul său, aducându-le în dar noaptea, fără a fi fost văzut, daruri de zestre, mai ales că în casa în care locuiau cele trei fete sărmane erau multe lipsuri, tatăl acestora plănuind să le vândă pentru a scăpa de sărăcie. Sfântul Nicolae a auzit nenorocirea fetelor şi a familiei, care se petrecea nu departe de locuinţa sa, şi le-a ajutat noaptea pe furiş, aruncând pe geam în camera fetei celei mari, gata de măritiş, o pungă cu galbeni! Iar, povestea s-a repetat, iar, când a venit vremea de măritiş pentru cea de a doua fată şi mai apoi pentru a treia, tatăl lor a stat de pază ca să afle cine este acela care face atât de mult bine fetelor lui. În noaptea respectivă, când tatăl fetelor se stătea la pândă, Sf. Nicolae s-a urcat pe casă şi a dat drumul pe horn unei punguliţe cu galbeni, care a ajuns drept într-o şosetă pusă la uscat! În fine, atunci când tatăl fetelor a văzut minunea, a fost rugat de Sfântul Nicolae să păstreze secretul, dar, desigur, acesta nu a putut fi ţinut şi de atunci până azi, în fiecare noapte a Sfântului Nicolae, semenii şi oamenii dragi, în special copiii, primesc daruri de la Moş Nicolae, iar, dacă ninge, de ziua Sfântului Nicolae, aceasta este ziua în care binele învinge, prin credinţă, răul şi pe filele calendarului, Moşul îşi scutură barba şi iarna poate să înceapă!
Preot Paroh Năvârcă Ion Marius, Parohia Urdarii de Sus, Gorj

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here