Întreprinderi mici şi mijlocii din Gorj, incluse într-un proiect pilot

357

28 de întreprinderi mici şi mijlocii din Gorj au fost incluse într-un proiect pilot „Îmbunătăţirea stării de securitate în muncă a lucrătorilor din întreprinderi mici şi mijlocii”. Proiectul se desfăşoară în perioada martie – noiembrie 2013 şi urmăreşte informarea angajatorilor din diferite domenii de activitate economică, în principal din domeniile cu riscuri specifice.

Firmele introduse în „Proiectul pilot privind îmbunătăţirea stării de securitate şi sănătate în muncă a lucrărilor din întreprinderile mici şi mijlocii” au fost informate cu privire la desfăşurarea acestui proiect, a modului de monitorizare şi control în vederea eliminării deficienţelor identificate de inspectorii de muncă şi îmbunătăţirea stării de sănătate a lucrătorilor în muncă.
Acest program este coordonat de Inspecţia Muncii, iar la nivelul fiecărui Inspectorat Teritorial de Muncă sunt stabilite grupuri locale de lucru şi de îndrumare, a căror responsabilitate este implementarea proiectului la nivelul fiecărui judeţ, dar şi realizarea centralizării datelor locale şi transmiterea acestora grupului central de lucru de la nivelul Inspecţiei muncii.
Proiect cuprinde mai multe etape: controale de evaluare a stării securităţii şi sănătăţii în muncă, controale de verificare a măsurii dispuse şi întâlniri trimestriale pentru fiecare inspector de muncă cu angajatorii, cu reprezentanţii acestora, cu lucrătorii desemnaţi şi cu partenerii sociali.
“În urma evaluării finale, dacă obiectivele proiectului au fost atinse, exemplele de bună practică vor fi promovate în cadrul întâlnirilor trimestriale organizate de ITM Gorj cu angajatorii, lucrătorii desemnaţi şi partenerii sociali”, a precizat Gheorghiţă Cusma, purtător de cuvânt al ITM Gorj.
Andrada Bărăitaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here