S-a afirmat că totalitatea poeziei noastre de astăzi are o personalitate absolut flagrantă și puternică, imediat recognoscibilă și care corespunde mai unitar ca niciodată unei spiritualități compacte. Dar fiecare poet are și o identitate ce îl individualizează. Pe poetul Mihai Barbu îl face unic între poeți recenta apariție editorială „Creative Writing. A la roumanie”.
De la evitarea smeritului anonimat în favoarea comunității la evitarea păgubosului anonimat
Deși după publicarea ,,Cartierului Evidențiaților”, locul cu pricina nu a fost înscris nici în Asociația cimitirelor Semnificative din Europa (ASCE) și nu a fost inclus nici în traseele culturale europene, ,,Cartierul Evidențiaților” propaga ideea caracterului comunitar al obștei creștine fără a milita pentru un smerit anonimat în favoarea comunității. Asta pentru că locuitorii cartierului au îmbogățit memoria colectivă cu faptele lor iar personajele au primit, din partea autorului, calități și merite, este adevărat efemere, precum plantele cărora le purtau numele (Aglică, poștașul, Valerică Arnică, Micșunica Ambrosie, Bill Ghințură, Plopul negru, Baobab. Să nu neglijăm nici inconștientul colectiv, cu contribuția sa perfidă precum un …destin. Colectiv, desigur. Și cu atât mai mult cu cât etosul trebuie asumat și apărat cu orice preț, fiindcă este propria imagine. Mitologia funebră, fiindcă acest cartier este cimitirul, stă la baza fundamentelor etnogenezei fiecărui popor. Poveștile care circulă prin cimitir…
Întâmplări și fapte din viața și opera…luminoase precum civilizația maya…
Deși vorbim tot de o colecție de personaje din trecut, în noua apariție editorială ,,Creative Writing”, scriitorul Mihai Barbu, scoate din comunitate și din smeritul anonimat (manuale școlare întocmite fără o viziune și fără obiective educaționale pentru viitor) păgubos pentru cei cărora le este destinată cartea, întâmplări și fapte din viața și opera mai multor autori.
Datorită strădaniei scriitorului avem restabilită situația ideală în ceea ce privește viitorul educării publicului cititor: nu mai vorbim de smeritul anonimat dar putem să vorbim de o comunitate, una strălucitoare în care tocmai am făcut o incursiune lecturând ,,Creative Writing”.
În trecutul maya trebuie să înceapă de aici ca să înțelegi complexitatea unei civilizații atât de avansate. Dincolo de calendarul clasic, mayașii se orientau și după un calendar Venusian – de numai 260 de zile – deosebit de important pentru ei, căci credeau că planeta Venus este locul de origine al sosirii pe Pământ al lui Kukulkan – Șarpele cu pene și Zeu al Războiului. Probabil cei mai versați astronomi ai antichității, mayașii au fost și unii dintre cei mai pricepuți medici. Foloseau principii de medicină pe care abia acum le acceptăm ca fiind esențiale și utile. Vindecarea maya se axa nu numai pe tratarea trupului cu leacuri, ci și pe tratarea spiritului – un fel de psihoterapie antică, din care și acum mai avem de învățat.
Eroi și … eroi; Nu Cultul Eroilor, ci cultivarea autorilor
Dacă ,,Cartierul Evidențiaților” nu avea nicio cruce de erou, probabil pentru că discursurile eroilor ar fi fost mitologizante (scriitorul răsuflă liniștit că a dat obârșiilor ceea ce s-a cuvenit și a ieșit din ,,mitologia minerului” fără inerție și total fără recurență), fiindcă prestația publică a eroilor ar fi pus stăpânire pe toată scena (și există ,,Cultul Eroilor” îndreptățit în acest sens) este o carte scrisă în perioadă de pace, când s-au șters urmele terorii încleștărilor și armele au ruginit, și ,,Creative Writing” este scris tot în perioadă de pace dar este plină de eroi ce sunt foarte renumiți dar care azi sunt de departe doar niște pioni în scenariul prestabilit (ceea ce îl obligă pe autor la un dans pe muchie de cuțit, este o obligație pentru trecut, despre care există o preconcepție că istoria literară e scrisă (scrisă și are și index de la care ,,Cartierul Evidențiaților” nu a reușit să creeze o emulație în societatea literară și să așeze la locul lui pe Marele Scriitor Transilvan deși cartea este, într-o altă ordine de idei, un dicționar al persoanelor contemporane cu …Marele) și o răspundere pentru viitor, cartea fiind ca un clopoțel care are menirea să trezească la viață o instituție puțin anchilozată care este istoria literară cam bătută în cuie, dar, iată, cu ce surprize, vom remarca lecturând) și un autor la fel de renumit care nu este prezent în text, un autor care folosește situații schematice foarte inteligente în intrigă. Demonstrează că istoria literaturii române nu este un spectacol tezist cu marionete. Mesajul ideologic al ,,manualului de scriere creativă românească sută la sută”, am numit eu cartea, este foarte puternic nu este peste acțiunea lumii ficționale care se conturează de maniera unei psihologii deloc rudimentare. Mesajul este perfect egal cu cartea.
Natura tematicii propuse cititorilor aparține istoriei literare. Cui se adresează?
Mihai Barbu fuge de superficialitate și este ostentativ în adâncimile dureroase care dau în ironie dar nu sunt în niciun conflict ontologic și gnoseologic cu lumea.
Dintr-o conștiință niciodată în criză, scriitorul Mihai Barbu nu regăsește nici la scriitorii analizați în carte, Ioan Slavici, George Coșbuc, Maiorescu, Iorga, Basil Munteanu, Eminescu, Bolintineanu, Alecsandri, Jean Bart etc o foame de concret care este foamea de moarte. Anonimatul s-ar dovedi păgubos.
Este pentru filologi și scriitori: cât de impresionante sau nu sunt aspectele din viața celor atinși de harul divin al scrisului? Este astfel transmisă povestea. Dacă ai vibrat la fel ca scriitorul, dacă este interiorizată… Scriitorul Mihai Barbu a vibrat cu fiecare: a mâncat, a băut, a iubit, a avut conflicte și s-a asociat. E fapt cert, scrie din interiorul creativității, de unde arde focul nestins al imaginației aprinse. Bun cunoscător al mecanismului creator, altfel cartea ar fi un mare nonsens.
Este pentru școlari: tendința autorului spre biografii romanțate iese la iveală. Este fapt recunoscut că se rețin mai bine de către elevi aspectele biografice ale scriitorilor dacă prezentarea acestora este însoțită de povestiri atractive, așa cum sunt povestirile din carte. Viața scriitorilor este ea însăși un roman.
Cărui stil aparține?
Autorul părăsește logosul poetic și ,,migrează”, în cunoștință de cauză, spre eseu.
Spiritus rector, Mihai Barbu arată un interes față de alte ipostaze ale existenței dramatice (de suferinți ei sunt exemple/ Când mor li se ridică temple) ale scriitorilor în raport cu societatea, cu istoria și morala, cu ei înșiși.
Din exercițiul ardent curios dar cu respect și gratitudine pentru marile nume despre care face vorbire, scriitorul Mihai Barbu ne ajută să desprindem natura polemică a scriitorilor dar și argument faptice ale luptei interioare a acestora cu necunoscutul din ei: vis-a vis de predispoziția acestora și găsește în faptele și scrierile acestora răspunsuri simple la neomeneștile, grelele probleme și întrebări ale creatorilor prezentați.
Are, cu exemple, viziunea a ceea ce înseamnă că scriitorii prezentați sunt reflexivi-contemplativi, sau hazlii, sau hâtrii, dar și că sunt, fiecare, un univers. Toate acestea îi dau scriitorului și o viziune, ca o hartă de ansamblu, a marilor sau micilor impacte avute de aceste trăsături în lumea scriitoricească și în societate.
Lumea creatorilor privită și spusă altfel
Ne completăm, în spiritul romanțării, noi și noi aspecte biografice ale scriitorilor prezentați de Mihai Barbu. Cu o strădanie binevoitoare dar nu tocmai pe înțelesul tuturor, că privește lumea din care face parte prin naștere, lumea creatorilor, fiind un talent născut, nu făcut, deși slova făurită își aduce magistral contribuția la definitivarea creatorului Mihai Barbu, că are în recuzita de vrăjitor al cuvintelor, o lume minunată pe care o privește altfel și altfel o prezintă în carte, o lume în care relațiile (bune) între scriitori sunt susținute de apropierea de idei și de spirit iar altele (ciondănitoare) de divergențele de idei. Scriitorul nu are întrebări retorice. Și demonstrează că doar cumulul celor doi factori esențiali inspirație și tensiune interioară alcătuiesc binomul numit pe scurt creație.
Nimeni nu s-a născut să stea închis în casă
Dintre oamenii obișnuiți, personaje ale cărții ,,Cartierul Evidențiaților”, care se remarcă prin calități și merite, este adevărat, efemere, apar periodic, nemuritorii. Cum? Prin jertfa de sine, prin sacrificiu ,,împănat” cu iubire conștientă, fiecare scriitor având rețeta proprie: Eminescu …, Slavici…, Totodată ,,n-are casă, n-are masă” e un fel de a-ți da avutul și a-l urma pe Dumnezeu, dar imediat puseul de această plagă este urmat de închiderea în casă și de refuzul de a-ți vedea chiar iubita… Aceștia sunt personajele eseurilor din cartea 
,,Creative Writing”, cele emițătoare acum de gânduri otrăvite, acum de vise frumoase înșelător de periculoase dar întotdeauna cu multe detalii pentru că toate au un anumit scop și locurile în care se desfășoară întâmplările memorabile din carte au o semnificație aparte pentru creatori. Dar și pentru autor.
Pentru un cititor anume, altul decât scriitorii consacrați deja, sau alții decât elevii de licee de filologie, care ar putea avea cartea la bibliografia obligatorie, am o provocare: dacă citind, noi suntem de părere, nu eseuri, ci romanul scriitorului M.B., vor simțiți că e ca și când ar citi romanul lui…un roman de groază, anost, imbecil sau prost de-a dreptul, dar exact ca viața lui, nu e despre alții ci tocmai despre el, acest unul, doar unul care, citind, se va simți nu ca într-o tavernă unde se bârfește, ci sub cerul cu stele care aruncă lumină asupra lui, acesta este cel căutat de către scriitor iar cartea și-a împlinit menirea. Acesta trebuie (să-l alăture pe scriitor în bibliotecă la locul binemeritat după așa o titanică muncă) și să vadă ceea ce citește în felul următor: Tot cu lecțiile umblă/ Și alții (Cincinat și Macedonski). După poeți./ Mă, nu-s lecții, sunt săgeți!/ Strigă Barbu-n exegeți!
Timpul obiectiv, al amintirii, și timpul subiectiv, al existenței, se suprapun într-un mod aparte astfel că această carte este una deschisă care merge mai departe…demonstrând că și încremenirea cerului literaturii române este mișcătoare iar stelele ce îi umplu spațiul fără de sfârșit cu constelații cunoscute au o splendoare dinamică. Se poate învăța de la cer un fapt fără de tăgadă: stelele au orbitele lor. Rareori se ciocnesc…
Aceasta este cartea scriitorului Mihai Barbu iar scrisul e ca o iubită, scriitorul un îndrăgostit…nimeni dintre scriitori nu ar fi scris atâtea scrisori de dragoste (cărți) dacă n-ar fi fost încurajat. Dacă aveți semnalmentele scriitorilor despre care autorul vorbește în carte și acesta este romanul dumneavoastră, v-ați putea încerca norocul. Începeți cu o primă scrisoare de dragoste! Se poate, insist, se poate, să primiți un răspuns de încurajare. Asta pentru că ideile nu vorbesc așa ușor și nici oricui și ar fi păcat dacă aveți această menire și ași avea o relație neutră cu muza care, este adevărat, afișează o insolență mută dar așteaptă sfioasă să se dăruiască sau ați încerca să o evitați. Doar că, atenție! Ea știe regulile prieteniei pe care nu le știu toți: ea nu te obligă să te împaci cu nimeni, nu trebuie să te cerți cu cei certați cu ea. Trebuie doar să spui asta în modul tău. Ce spui s-a spus sigur de foarte multe ori. Cum spui e important.
Un univers de creație cu totul nou în scrierea creativă
Autorul se bazează pe inocența memoriei, cu pozele scriitorilor din manualele școlare și pentru că are o nostalgie după caricatură, pe care a practicat-o în tinerețe, avem în față un roman grafic care va lăsa în memoria cititorului ecouri profunde.
Domeniul scrierii creative, atât de uzitat în alte țări, care ar putea să constituie și la noi, ca în toate țările, o materie de predare în universități, s-a îmbogățit cu un univers de creație cu totul nou. Doctor în filologie, autorul ar putea să predea la catedră, scriere creativă, poate ajuta înțelegerea cu repeziciune a conceptelor literare, poate demonstra cum diversitatea legitimează valoarea estetică (acordă atenție fiecărui amănunt) dar și cum strategia narativă are rolul ei și cum fiecare autor poate avea și trebuie să aibă tehnicile lui de codificare estetică.
Prin acest univers de creație cu totul nou, scriitorul se alătură spiritelor civilizatoare din literatura română. Libido docendi este virtutea profesorului Mihai Barbu. Îi plac explicațiile, argumentele și îi place să le ofere. Nu orice explicații ce le găsești azi și pe net, ci doar nuanțele literare și posibila autenticitate în care ar putea fi eliberate și puse în lumină.
Scrierea creativă ușurează zborul spre univers al ideilor. Astfel, cel cu imaginație hotărăște dacă evenimentul straniu real sau rod al imaginației lui a avut loc sau nu, nemurindu-l prin scris. Așa obține cel talentat libertatea personală.
Cele scrise în această carte au avut loc. Adevărul rămâne regele de lux al manualului de scriere creativă plămădit de scriitorul Mihai Barbu.
În Mexic au locuit și au lucrat artiști, matematicieni, astronomi și inventatori, constructori și savanți maya. De pe urma lor, am rămas cu vestigiile uneia dintre cele mai rafinate și complexe civilizații de pe planetă. Numele bun vindecă cu crezământ o vanitate și-un mormânt rămâne în continuare deviza autorului. Să sperăm că civilizația celor despre care se vorbește în carte nu va fi și ultima cu valori incontestabile și nu va fi de amintire precum civilizația Maya …au fost odată… Am o singură observație, în carte nu sunt prezentate deloc autoare femei. Întoarcere dintr-un viitor fără femei?
Victoria Stolojanu-Munteanu
