Inspectorii de muncă gorjeni, mai drastici ca înainte

395

ItmNoul act normativ şi anume Legea 51/2012 aduce noi atribuţii pentru Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Gorj şi inspectorii săi. Pe lângă controlul aplicării prevederilor legale în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă, dar şi cel al relaţiilor de muncă, instituţia trebuie să supravegheze de acum şi piaţa.

Astfel, sub lupa ITM Gorj se vor afla produsele ce sunt introduse pe piaţă, se va trece la restricţionarea comercializării a acelora care nu corespund normelor în domeniu şi se vor dispune măsuri de eliminare a neconformităţilor. Totodată, produsele care prezintă suspiciuni de neconformităţi vor fi atent cercetate şi testate. Noul act normativ stabileşte şi amenzi mai mari pentru anumite abateri de la legislaţia muncii. Astfel, se va sancţiona cu 5.000 până la 10.000 lei amendă neîndeplinirea de către un angajator a măsurilor stabilite de către inspectorii de muncă la controlul anterior. Până acum, amenda pentru o această neregulă era cuprinsă între 3.000 şi 10.000 lei. De asemenea, pentru o anumită abatere de la lege aceeaşi amendă de 5.000 până la 10.000 lei riscă nu numai angajatorul, ci şi salariatul ori persoana care lucrează la el fără forme legale. Drept urmare, cu amendă se sancţionează şi nerespectarea de către conducătorul unităţii, reprezentantul legal al acesteia, angajaţi, supuse controlului a obligaţiilor de a pune la dispoziţia inspectorului de muncă a documentelor şi informaţiilor solicitate care sunt necesare verificării ori cercetării întreprinse.

Colaborări cu vameşii

Prin noile reglementări, inspectorii de muncă gorjeni beneficiază de dreptul de a identifica persoanele care se găsesc în momentul controlului în unitatea verificată, putându-le impune completarea fişei cu datele lor civile şi cele referitoare la statutul de angajat. Oamenii legii vor avea dreptul să ia declaraţii scrise de la orice salariat, angajator ori alte persoane ce pot da detalii cu privire la obiectul controlului. O altă noutate este adusă de faptul că de acum încolo, ITM Gorj va trebui să colaboreze şi cu autorităţile vamale judeţene în vederea schimbului de informaţii referitoare la produsele ce prezintă riscuri în utilizarea lor. Totodată în cadrul ITM Gorj se va constitui un consiliu consultativ tripartit, cu rol de dialog social, care va fi format din reprezentanţi ai instituţiei teritoriale şi ai organizaţiilor sindicale şi patronale cele mai reprezentative la nivel naţional. De asemenea, persoanele care vor să acceadă la această funcţie trebuie să aibă studii universitare de licenţă, absolvite cu diplomă, de lungă durată în ştiinţele în domeniile ingineriei, agriculturii, silviculturii, politicii ori economiei, dar şi în specializări precum sociologie, medicină, psihologie sau administraţie publică.

I.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here