Asupra Instituţiei pompierilor militari şi-au pus amprenta atât condiţiile şi posibilităţile concrete existente, care au determinat şi marcat apariţia şi evoluţia ei în formele specifice naţionale, cât şi elementele de tradiţie de la înaintaşi.
Dezordinea din oraşe, din localităţile cu aglomerare de persoane, cu drumuri, cu uliţe şi spaţii înguste, care învelite cu stuf, paie, şiţă sau şindrilă, alături de şoproane, bordeie, curţi boiereşti, fânare, clăi cu fân, depozite de lemne, păcură şi praf de puşcă în dughene, toate acestea amestecate într-un chip bizar, făceau ca în timpul izbucnirii unui incendiu, acesta să capete proporţii înspăimântătoare fără ca o mână omenească să poată interveni la timp.
Documentele vremii arată că oraşul Iaşi, Bucureşti, precum şi altele din Principatele Române au fost pustiite de flăcările necruţătoare.
Prima unitate de pompieri militari din ţara noastră ia fiinţă la 15 mai 1835 prin punerea în funcţiune a Roatei de pojarnici din Iaşi, împlinind anul acesta la 15 mai 180 de ani de la înfiinţare.
Sfatul Municipal al Iaşilor a pornit de la studiul unui proiect mai vechi de constituire a roatei de pompieri pentru oraşul Bucureşti adaptat la nevoile şi posibilităţile capitalei moldovene: Comisia însărcinată pentru formarea comenzii de foc, raporta domnitorului Mihail Grigore Sturdza data la care Roata de pojarnici îşi începe funcţionarea, iar prin „Înaltă poruncă de zi” domnitorul numea primul „comandir” pe căpitanul Bacinschi.
Proiectul stabilea efectivele acestei unităţi la trei ofiţeri, nouă subofiţeri, doi toboşari, doi îngrijitori de cai, un fierar şi 90 de soldaţi pompieri recrutaţi în proporţie egală atât dintre foştii tulumbagii ca unii obişnuiţi în slujbă, cât şi dintre soldaţii „miliţiei pământene”. Întreaga unitate se afla în subordinea Agiei (miliţiei) pentru probleme de serviciu şi Şefului Oştirii pentru probleme militare. Organizatoric unitatea era împărţită în patru subunităţi acoperind întregul oraş. Pentru stingerea incendiilor era dotată cu: patru pompe manuale, cinci căruţe pentru oameni şi materiale, 24 de sacale şi 76 de cai. Proiectul stabilea drepturile ofiţerilor, subofiţerilor şi soldaţilor asemănătoare celor miliţiei pământene.
La 22 mai 1835, comisia specială înainta domnitorului un raport detaliat care conţinea rezolvarea diferitelor probleme legate de organizarea unităţii, completarea efectivelor, tehnica de lupt, cazărmile, uniforma şi asigurarea materială.
Col (r) Marin Sorescu
