Politica demografică şi mai ales măsurile forte pentru creşterea natalităţii, în urma cărora şi-au pierdut viaţa mii de femei, numeroşi medici ginecologi au înfundat puşcăriile şi s-au născut copii cu malformaţii, o considera drept o crimă naţională de tip fascist care putea afecta fiinţa etnică a poporului român.
Cel mai mult l-a nemulţumit politica editorială din ultimii ani ai dictaturii ceauşiste, când toate editurile aveau în planurile lor anuale numai publicarea lucrărilor cuplului dictatorial şi al familiei lor şi ale neamului Ceauşeştilor, Bărbuleştilor şi Petreştilor, iar pentru difuzarea în străinătate a operelor savantei analfabete se cheltuiau mari sume de bani în valută.
Pritr-un memoriu anonim trimis lui Nicolae Ceauşescu, a adresat critici asupra activităţii abuzive a unor activisti comunişti şi demnitari de stat, împotriva politicii regimului comunist în anumite domenii. Identificat, a fost pus în atenţia organelor de securitate şi s-a trecut la marginalizarea sa, fiind scos de la activităţile didactice pe care le efectua cu studenţii români de la facultăţile de Filologie şi de Limbi Străine. A fost trimis să lucreze la clădirea din Panduri cu studenţii veniţi din străinătate, care timp de un an învăţau limba română, ca apoi să fie înscrişi în anul I al facultăţii pe care doreau s-o urmeze. Sub pretextul lipsei de hârtie, lucrările sale zăceau pe la edituri, care-l amânau din an în an. Propunerile de a merge ca director la Biblioteca română din S.U.A.,Italia sau Austria nu au primit girul Elenei Ceauşescu.
Situaţia de marginalizat, de izolat şi de respins când încerca să se menţină în viaţa intelectuală a ţării i-a provocat o stare de depresie. Nu s-a plâns nimănui de marginalizarea sa, nici chiar soţiei, tot profesoară de limba română, care a înţeles situaţia critică în care se afla şi a încercat să-l readucă la normal, chiar să-şi reia activitatea de scriitor. Întâlnindu-l pe la începutul lunii martie 1985 pe strada Academiei din Capitală nu numai că a criticat regimul dictatorial ceauşist şi scăderea nivelului de trai, dar şi-a exprimat speranţa că dictatura ceauşistă nu va mai dura mult timp, că se apropie momentul prăbuşirii ei, că vom avea fericirea să prindem a cea zi, când vom fi liberi să exprimăm ce gândim şi dorim. Pentru a prinde această zi, arăta că este necesar să rezistăm şi să fim tari.
Spre surprinderea mea, chiar în cursul zilei de 27 martie 1985, radioul a anunţat încetarea din viaţă a scriitorului şi profesorului universitar doctor Pompiliu Marcea, al cărui trup a fost depus la Muzeul Literaturii Române din Capitală. Prezentându-mă la locul unde era depus, aflu cu surprindere că în dimineaţa acelei zile corpul profesorului universitar Pompiliu Marcea fuse găsit plutind în valurile lacului Herăstrău, fiind prins de nişte creştini şi transportat direct la Institutul de Medicină Legală. În frunte am observat că avea urmele unei puternice lovituri. Toate încercările mele la diferiţi factori de răspundere cu informarea operativă şi curentă în acea vreme, dintre care unii olteni şi chiar gorjeni, s-au lovit de o indiferenţă totală, decedatul fiind etichetat ca psihopat şi dezechilibrat psihic care şi-a pus singur capăt zilelor. Dar cum putea un om de valoarea lui să se sinucidă?
Din analiza informaţiilor ce au provenit de la adevăraţii săi prieteni, care s-au strâns în jurul trupului său imediat ce au aflat trista veste şi îndeosebi de la soţia sa, care de mai mult timp era supusă unei terori psihice, rezulta că moartea profesorului universitar Marcea Pompiliu era suspectă, multe informaţii conducând la ideea că ar fi căzut victimă atentatului unor servicii secrete străine, cu care el avusese aprige dispute cu ani în urmă pentru apărarea intereselor naţionale ale poporului român.
Din teamă de a nu tensiona relaţiile cu aceste state, autorităţile de stat române n-au angajat o anchetă pentru elucidarea morţii profesorului Marcea Pompiliu, deşi mai dispăruseră în condiţii misterioase şi alţi intelectuali care participaseră la lucrarea privind opera lui Eminescu.
În timp ce unii intelectuali legaţi de regimul dictatorial al lui Nicolae Ceauşescu nu au avut curajul să treacă pe la locul unde era depus sicriul profesorului universitar Pompiliu Marcea, pentru a-şi lua un ultim rămas bun, preoţii ortodocşi români, îndeosebi preotul de la biserica Gorgani, au stat veşnic neclintiţi lângă trupul neînsufleţit, ţinând slujbe încontinuu şi evocând distinsa sa personalitate. La slujba de înmormântare ce a avut loc în faţa Cimitirului Bellu,în ziua de 30 martie 1985, soborul de preoţi şi mai ales preotul Mehedinţi, în cuvântarea rostită, au creat o atmosferă solemnă, toată asistenţa fiind copleşită de marea pierdere suferită de cultura română prin moartea profesorului Marcea. Părintele Mehedinţi ca şi profesorii universitari Ion Dodu Bălan, Alexandru Piru, Ion Rotaru, Hanţă şi Ion Diaconescu au evidenţiat în cuvântările lor vasta operă literară creată de acest fiu al Gorjului şi mai ales patriotismul de care a fost animat şi pe care a căutat să-l insufle tineretului studios şi corpului didactic.
Profesorul universitar Pompiliu Marcea a fost căsătorit, soţia pe nume Florentina a fost profesoară de limba şi literatura română. A avut o fată pe nume Corina, ce a devenit medic.
Vasta activitate de profesor universitar, scriitor, istoric literar şi critic literar, precum şi de cetăţean român patriot, oglindită într-o imensă creaţie literară, precum şi moartea sa misterioasă pentru apărarea valorilor culturale ale neamului, a creaţiei marelui poet naţional Mihai Eminescu, i-au creat o imagine de neuitat în conştiinţa poporului român, îndeosebi a gorjenilor care printr-o serie de acţiuni i-au imortalizat personalitatea sa de intelectual de valoare al epocii contemporane ”.
Într-un articol intitulat ”Nu vă atingeţi de Moses Rosen pericol de moarte”, publicat în revista ”România Mare” din luna mai 1992 se scrie:
”Cel care se crede alesul Domnului vorbeşte cu disimulată satisfacţie despre un atac scris la persoana sa produs în SUA, atac ce arată ce li se poate întâmpla cârtitorilor la adresa sa”. “Această broşură”- scria Moses Rosen, se referea la evenimentele stranii care s-au petrecut în România. Profesorul Pompiliu Marcea care mă atacase într-o scrisoare a fost găsit înecat într-un lac din preajma Bucureştilor. Un poet antisemit Ion Lotreanu, a fost găsit spânzurat, iar unul dintre editorii volumului IX din ” Opere complete” al lui Eminescu, Al. Oprea a fost găsit mort în baie”.
În “Războiul nevăzut II” Cornel Dan Nicolae scrie: “Până în 1980, Academia Română publicase primele 8 volume ale Operelor complete ale lui Mihai Eminescu, urmând să continue cu publicistica eminesciană a “chestiunii evreieşti”. Deşi tirajul publicat a fost mic (pentru specialişti), volumul IX al acestor Opere, apărut în septembrie1980, a provocat o viscerală şi violentă reactie din partea rabinului şef Rosen Moses, şeful comunităţii evreieşti din România. Totul avea să se sfârşească tragic pentru câţiva scriitori români, ce aveau să dispară în condiţii dubioase. Conform unei Note-Raport a Securităţii din 28 octombrie acelaşi an, rabinul pretindea că ar fi primit dispoziţie chiar din partea Israelului să ceară guvernului roman retragerea de pe piaţă a volumului IX al Operelor lui Mihai Eminescu (proză politică) şi să combată în presă “conţinutul scrierilor legate de evrei” (Arhiva SRI, fond D, dosar nr.10962,vol.5).
“Protestul meu n-a avut niciun efect – spunea rabinul. Academia nu a oprit volumul. Un profesor, Pompiliu Marcea, m-a acuzat că aş fi insultat pe marele poet national român.Campania mea a devenit atât de intensă, încât am cerut să fiu primit de Ceauşescu, care mi-a spus că volumul era deja epuizat din librării şi că nu mai poatea fi retras. În anul următor, 1981, în februarie, Moses Rosen pleacă intr-un precipitat turneu în SUA, Europa Occidentală şi Israel, pentru a pârâ autorităţile române care ar fi permis “renaşterea antisemitismului” şi pentru a cere cercurilor evreieşti internationale să acţioneze în consecinţă. Cât timp rabinul a fost plecat, în lumea culturală din România intrase în circulaţie, în samizdat, o broşură-manifest acuzatoare la adresa sa, tipărită illegal (în condiţii clandestine), intitulată ”Mihai Eminescu, fondul principal al culturii române” şi care circula îndeosebi în mediile intelectuale. Avea 16 pagini, era datată 15 decembrie 1980 (Paris) şi relata întreaga controversă dintre rabin şi cei câţiva intelectuali români, conţinând extrase din publicistica politică a lui Eminescu despre evrei, schimbul de scrisori deschise dintre profesorul universitar Pompiliu Marcea şi Moses Rosen. Rabinul Rosen a pretins ulterior că ”manifestul” este opera revistei Săptămâna, pe al cărei secretar de redacţie, Ion Lotreanu, îl considera un ”poet antisemit”, în complicitate cu profesorul universitar Pompiliu Marcea. Ulterior, ambii acuzaţi aveau să moară. La câţiva ani de la apariţia publicaţiei -”manifest”, o revistă românească din New York ( New York Spectator) afirma că aceasta fusese tipărită illegal în România de către un profesor de literatură română, N.Vasilescu-Capsaly, care a decedat la foarte scurt timp după aceea. Conform promisiunii smulse de la Nicolae Ceauşescu de către lumea evreiască, publicarea volumului X al Operelor complete eminesciene, ce conţinea, ca şi volumul IX, publicistica politică pe tema ”chestiunii israelite”, a fost oprită. Era vorba de jurnalistica lui Eminescu privind combaterea opoziţiei interne şi internatională a organizaţiilor evreieşti la obţinerea independenţei României ( la Congresul de la Berlin în 1879) şi la adoptarea primei Constituţii româneşti (ce nu oferea încetăţenirea unei numeroase populaţii evreieşti emigrate clandestine, şi care sufocase Moldova, evreii depăşind la oraşe numărul românilor), adevăruri istorice ascunse până atunci românilor.
Într-o Notă Informativă a Securităţii de la începutul anilor ‘80 se preciza că rabinul şef Moses Rosen a difuzat către toate comunităţile evreieşti din România ( ca şi în străinătate, prin poeta evreică Nina Cassian) copii după scrisorile profesorului Marcea (”pentru informare”), principalul său oponent în editarea Operelor eminesciene, dar că nu există dovezi că acestea ar fi fost urmate de ”slujbe de blestem” sau ritualuri magice, după cum s-a zvonit. Doctor în filologie ce a predat literatura română la Universităţile din Paris, Bonn, Koln, Aachen şi Dusseldorf, profesorul Marcea avea să capete în timpul controversei publice cu rabinul o ”boală ciudată”, fără diagnostic. Tenul său avea o culoare stinsă, glasul îi era abia articulat, avea o incapacitate de a citi şi o accentuată slăbiciune, care nu îi permitea să se deplaseze. Soţia sa, Florentina Marcea, care spunea că profesorul este “apatic, descurajat, slăbit, se mişcă la fel ca un om accidentat, ţinându-se de mobile şi aşezându-se cu greu în fotoliu”, îl acuza pe rabin că apelase la ”magia neagră” pentru a-i ucide soţul. Consultat în secret (fără ştirea oficialităţilor), un medic din alt oraş al Românie i-a pus următorul diagnostic profesorului Marcea: “Este otrăvit, intoxicat, dar n-aş putea spune precis cu ce şi cum. Simtomele şi aspectele exterioare mă duc cu gândul la o otrăvire cu mătrăgună”. Din aceeaşi Notă Informativă a Securităţii reiese că fiica profesorului s-a plâns că ar fi fost acostată pe stradă de doi israelieni ce ar fi ameninţat-o cu moartea dacă tatăl său nu încetează “acţiunile antisemite”. Nota continua: “Criticul literar Nicolae Manolescu şi-a exprimat nemulţumirea faţă de intervenţia şefului rabin, susţinând că, deşi nu a fost niciodată antisemit, acum “este furios din cauza papei ăsta, care începe să facă terorism cultural”. Tot mai multe persoane din domeniul culturii îl acuză, deşi niciun român nu a încercat şi nu şi-a propus să intervină în textele evreieşti. În acest context, prozatorul Augustin Buzura, revoltat de imixtiunea şefului rabin în cultura română, a afirmat că “până la urmă, va trebui să punem de acord toată literatura clasică şi străveche cu părerile rabinului”. (Arhiva S.R.I, fond D, dosar 10966, vol.2, f.2). Cert este că, într-un timp scurt, profesorul universitar Marcea a fost găsit înecat într-un lac din preajma Bucureştiului, poetul ”antisemit” Ion Lotreanu a fost găsit spânzurat, iar unul dintre editorii Operelor lui Eminescu, Alexandru Oprea, a fost găsit mort în baie, ”asfixiat””.
(Va urma)
Ion Marcea, nepotul scriitorului
