Într-o vară a anului 2010, un nepot al minunatului Om şi Ctitor de biserică din Siteşti-Novaci, Ion Fumărel, parcă sâmbătă seara, la Pensiunea Viitorul din Baia de Fier îşi sărbătorea majoratul. Cel care fotografia şi filma cu camera era nimeni altul decât frumosul şi talentatul artist al imaginii – tânărul ce abia împlinise 17 ani – deragul de Traian Dădălău Brăiloiu.
Normal, fiind în absenţa tatălui său – Teodor Dădălău, aflat cu treburi pe la Motru – am tăifăsuit. Nu prea mult, întrucât şi Traian, cum vă spuneam, nu rata niciun moment. Ba fotografia, ba filma. Mi-a mărturisit că abia aştepta să termine Colegiul Naţional «Tudor Vladimirescu», fiind elev în clasa a XI-a C, parcă. Intenţiona să urmeze o facultate de arte vizuale şi tare mult şi-ar fi dorit să ajungă fotoreporter la celebra revistă National Geografic.
Soarta, destinul sau chemarea la Cel de Sus i-au frânt zborul. Şi în loc de o binemeritată carieră profesională pământeană, Traian ne-a părăsit fulgerător. Într-o iarnă, în prima sau a doua zi de ianuarie, dacă nu mă-nşel. Astăzi, Traian Dădălău ar fi împlinit 20 de ani. De-acolo, de sus, din ceata Îngerilor ne priveşte cu ochii lui blânzi de Om cu Suflet bun.
În memoria Lui, îndureratul său tată – Teodor Dădălău – închină o Expoziţie de fotografii, la parterul centrului de Creaţie, în Sala “Florin Isuf”, şi lansează invitaţia:
«Tuturor prietenilor, care l-au cunoscut pe Fiul meu,
Sper să-mi fiţi alături, vineri, 21 februarie 2014, ziua când Traian ar fi împlinit două decenii de tinereţe. Două ierni au curs peste plecarea sa, lăsându-şi ninsoarea peste amintiri… zăpada pură, atât de râvnită de lentilele obiectivului fotografic al lui Traian.
Am adunat laolaltă imagini « albe » pe care le-am privit şi captat împreună, căci – după cum bine ştiţi – cea dintâi dragoste a lui Traian a fost fotografia. Imagini pe care vi le dăruim, împreună, de ziua Lui…»
NICOLAE ROŞCA