În luna martie, Inspectorii DSP Gorj au dat trei amenzi de 9.500 lei

429

dsp facuta de mineCei 14 inspectori ai Direcţiei de Control în Sănătate Publică Gorj lucrează neîncetat. Deşi sunt puţini, comparativ cu solicitările la care trebuie să se prezinte şi raportat la suprafaţa teritoriului judeţului, aceştia fac faţă cu brio sarcinilor de serviciu. Numai în luna martie a acestui an ei au aplicat trei amenzi a căror valoare ajunge la 9.500 lei.

De la începutul anului 2012 şi până în prezent, la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj au fost depuse 38 de petiţii pentru Direcţia de Control în Sănătate Publică Gorj. De toate aceste petiţii sunt nevoiţi să se ocupe cei 14 inspectori în Control în Sănătate Publică. Ei trebuie, de asemenea, să deruleze şi activităţile de zi cu zi. Deşi sunt destul de puţini, comparativ cu volumul de muncă, aceştia fac faţă activităţilor. „Avem 14 angajaţi la Direcţia de Control în Sănătate Publică. Ei desfăşoară activităţi în tot judeţul”, confirmă Elena Piţian, purtător de cuvânt al DSP Gorj.

Amenzi de 9.500 lei, în martie

Numai în această lună, inspectorii Direcţiei de Control în Sănătate Publică Gorj au aplicat trei amenzi în valoare de 9.500 lei. Mai mult decât atât, ultima firmă amendată a primit şi decizia de suspendare a activităţii. „De la începutul lunii martie şi până în prezent s-au aplicat trei sancţiuni, în valoare totală de 9.500 lei. Una dintre ele a fost la alimentarea cu apă, la Peştişani şi două la unităţi de alimentaţie. Ultima are şi decizie de suspendare a activităţii pentru neîntreţinerea în stare de funcţionare şi de curăţenie a instalaţiilor sanitare, lipsa echipament şi neefectuare a curăţeniei în unitate; Este vorba despre un cafe bar din Târgu-Jiu”, a explicat Elena Piţian, purtător de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Gorj.

Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here