Hoţ cercetat în libertate

627

Un tânăr de 22 de ani, din Ţânţăreni, este cercetat în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, după ce a sustras un acumulator auto de la o maşină.

Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că în noaptea de 29 spre 30 aprilie 2015, tânărul ar fi sustras un acumulator auto de la un autoturism din oraşul Turceni. Iniţial, acesta a fost reţinut pentru 24 de ore, însă ulterior magistraţii au dispus cercetarea sa în libertate. „La data de 15 mai, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Turceni au reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj, un bărbat de 22 de ani, din localitatea Ţânţăreni, bănuit de săvârşirea infracţiunii de furt calificat. La data de 16 mai, bărbatul a fost prezentat magistraţilor, dispunându-se cercetarea în libertate”, a anunţat Cătălin Buşe, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.