Gura târgului – Cel mai iubăreţ bugetar lucrează la APIA Gorj

442

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Gorj se poate mândri cu un angajat care are timp să invite doamnele şi domnişoarele la cafea, chiar şi în orele de serviciu. În instituţie circulă zvonul că nu ar fi scăpat nicio femeie neinvitată. Tânărul, căruia nu-i dezvăluim numele pentru a nu-i face reclamă gratuită în faţa viitoarelor ţinte feminine, se pare că este destul de insistent, el neacceptând refuzurile şi revenind cu invitaţia, însă rămânând paşnic, până când se resemnează. În ciuda insistenţelor sale, craiul de la APIA se pare că nu are, totuşi, prea mare succes în rândul reprezentantelor sexului frumos şi, în pofida numeroaselor invitaţii lansate de acesta, el este refuzat aproape întotdeauna.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.