Gorjenii, stimulaţi să investească în agricultura eco

429

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) alocă peste 7 milioane de euro pentru îmbunătăţirea calităţii produselor din agricultura ecologică, iar termenul limită până când fermierii vor putea depune cererile privind acordarea ajutorului specific se va prelungi până la data de 28 noiembrie 2014.

Proiectul de Hotărâre al MADR modifică HG nr. 759/2010 privind acordarea de ajutoare specifice pentru îmbunătăţirea calităţii produselor agricole în sectorul de agricultură ecologică şi prevede că valoarea ajutorului financiar specific se calculează în lei, la cursul euro-leu stabilit de Banca Centrală Europeană la ultima cotaţie a lunii septembrie, cotaţie publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pentru un plafon total maxim alocat pentru plăţile anuale suplimentare în anul 2014 de 7.098.000 de euro. Perioada de depunere a cererilor de solicitare a ajutorului specific este valabilă până la 28 noiembrie 2014, se precizează în Proiectul de Hotărâre. Iniţial, termenul limită pentru depunerea dosarelor pentru subvenţii era 15 octombrie 2014. Plafonul total maxim alocat pentru plăţile anuale suplimentare în cursul acestui an este de 7,098 milioane de euro, din care în producţia vegetală 5,798 milioane euro, iar în cea animală circa 1,3 milioane euro.
Potrivit documentului, beneficiarii acestui sprijin trebuie să solicite organismelor de inspecţie şi certificare eliberarea, până la data de 5 decembrie 2014, a documentului justificativ, în conformitate cu Regulamentul nr. 834/2007, respectiv certificatul de conformitate/master certificat/certificat de confirmare a conversiei, în care să se menţioneze statutul exploataţiei în conversie anul 1, anul 2, anul 3, cultura, suprafaţa, numărul de animale, numărul de familii de albine. Anterior, beneficiarii aveau obligaţia de a solicita organismelor de inspecţie eliberarea certificatului, până la data de 15 august a fiecărui an.
Fermierii din Gorj care sunt înregistraţi în agricultura ecologică vor putea depune cereri pentru obţinerea sprijinului financiar prevăzut în acest proiect de act normativ, sprijin care ar putea ajunge la peste 600 de euro în anul 2015. Potrivit manualului de proceduri elaborat de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA), controlul la faţa locului se efectuează începând cu data de 6 ianuarie 2015.

agricultura izaSancţiuni pentru termenul “eco”
La finele lunii trecute, mai exact pe 28 august, a fost adoptată Legea care stabileşte sancţiunile în agricultură ecologică, lege motivată, pe de o parte, de faptul că folosirea frauduloasă a termenilor ecologic, biologic, organic sau a abrevierilor acestora, precum “bio”, “eco”, ca mărci comerciale sau practici de utilizare, inclusiv pe eticheta produsului, materiale publicitare şi documentele comerciale, poate induce în eroare consumatorul, acestea nefiind obţinute în conformitate cu regulile de producţie ecologică. Având în vedere aceste aspecte, s-a decis că se impune stabilirea unui sistem de sancţiuni asupra organismelor de inspecţie şi certificare care nu respectă obligaţiile prevăzute de legislaţia în vigoare. Implementarea acestor măsuri va asigura îmbunătățirea activității, de la producătorul agricol până la utilizatorul final.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.