Fonduri de mediu pentru ariile protejate din judeţ

406

arii protejateReprezentanţii Ministerului Mediului şi Pădurilor (MMP) au anunţat lansarea celei de-a cincia sesiuni de selecţie pentru proiecte în domeniul protecţiei naturii, incluse în Axa Prioritară 4 Programul Operaţional Sectorial (POS) Mediu.

Potrivit unui comunicat de presă, beneficiarii fondurilor disponibile vor putea fi administratorii şi custozii ariilor protejate, agenţiile regionale şi locale de protecţia mediului, instituţiile şi autorităţile publice, organizaţiile non-guvernamentale, institutele de cercetare, universităţile, muzeele. Cererile de finanţare pot fi depuse până la data de 6 iulie 2012, ora 16:00, la sediile Organismelor Intermediare din cele opt Regiuni de Dezvoltare ale României. Formularul de aplicaţie şi Ghidul Solicitantului sunt disponibile pe pagina online dedicată Axei Prioritare 4 a POS Mediu. Potrivit Cristinei Merfu, purtătorul de cuvânt al Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Gorj, în evidenţele instituţiei figurează un număr de 50 de arii naturale protejate de interes naţional, două parcuri naţionale (Valea Cernei şi Defileul Jiului) şi 10 situri de importanţă comunitară. Reprezentanţii ministerului au precizat că în cazul în care aria protejată este localizată într-o regiune, iar sediul solicitantului se află într-o altă regiune, proiectul se depune în regiunea în care aria protejată este localizată. De asemenea, dacă proiectul vizează o arie protejată a cărei întindere depăşeşte graniţele unei regiuni, solicitantul va depune Cererea de Finanţare la Organismul Intermediar din regiunea în care se află sediul administraţiei ariei naturale protejate. Dacă aria vizată de proiect nu are constituită structură de administrare sau de custodie, iar întinderea acesteia depăşeşte graniţele unei regiuni, solicitantul va depune cererea de finanţare la Organismul Intermediar din regiunea pe teritoriul căreia se află cea mai mare suprafaţă a ariei naturale protejate pentru care se solicită finanţare. În cazul în care proiectul vizează arii protejate situate în mai multe regiuni, formularul va fi depus în regiunea în care se află sediul solicitantului, iar dacă sunt vizate arii protejate situate în cel puţin trei regiuni diferite acesta va fi depus la Organismul Intermediar POS Mediu Bucureşti.

Izabella Plăstoi

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here