Pasionatul de istoria patriei şi a locului său de baştină – Brădiceni – distinsul poet şi publicist Ion Căpruciu scrie întru memoria şi omagiul înaintașilor săi Eroi Martiri. Manuscrisul iniţial s-a pierdut de un pretins amic al domniei sale. Am primit şi eu o copie, cu întârziere, mi-a plăcut de la prima lectură. La care vă invit şi pe domniile voastre, stimaţi cititori(Ion Predoşanu).
Am citit, în ziarul Gorjeanul de joi, 13 iulie 2017, cu deosebită satisfacţie despre participarea vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Gorj, marţi 11 iulie a.c. la evenimentul evocator dedicat celor 11 eroi martiri gorjeni şi mehedinţeni ce au făcut parte din grupul partizanilor condus de învăţătorul gorjean Victor Popescu şi care au fost executaţi la 11 iulie 1917 de către armata germană.Evenimentul a fost organizat, după cum am citit în Gorjeanul, de Vasile Mitroi, unul dintre urmaşii celor executaţi atunci, ca o acţiune de familie. Pe locul execuţiei s-a amplasat o placă comemorativă, cu întregul ceremonial militar şi religios. Au fost prezente nu numai autorităţile locale din Gorj şi din Mehedinţi, ci şi istorici din Craiova, Râmnicu Vâlcea şi Drobeta Turnu Severin. Momentul evocator a fost susţinut de către Societatea de Ştiinţe Istorice din România, reprezentată de patru filiale judeţene.
După ceremonial, s-a constituit un comitet de iniţiativă care va derula un program de susţinere financiară a edificării unui monument pe locul unde este acum placa comemorativă. Citind informaţia din Gorjeanul, mi-am amintit de Eroii Martiri de la Brădiceni, din aceleaşi timpuri, pe care ar fi păcat să o uităm, chiar dacă nu mai au urmaşi.
Dar să nu uităm că urmaşii lor suntem noi, cei de azi, şi vor fi şi copiii copiilor noştri şi nepoţii în vecii vecilor. În vechiul Târg, numit de austrieci Târgul de la Brădiceni, în 1916, era reşedinţa Plasei Brădiceni. Punct strategic la ieşirea potecilor din munţi, la nord de Brădiceni în Frânceşti, Gureni, Boroşteni şi Peştişani s-au desfăşurat lupte grele încununate de succes prin dăruirea soldaţilor români. La Brădiceni, la 13 octombrie 1916, s-a mutat cu postul de comandă generalul Cristu, comandantul Diviziei 1, iar în noaptea aceleiaşi zile locuitorii satelor Drăgoieşti şi Brădiceni au adăpostit detaşamentul de mehedinţeni de sub comanda Locotenent-colonelului Dejoianu, care a doua zi, la 14 octombrie 1916, în lupta de la Rasoviţa a scris o pagină de slavă şi glorie în cartea de Aur a României. Trupele române retrăgându-se spre Filiaşi şi Strehaia, populaţia – funcţionarii şi jandarmii de la Brădiceni, precum şi din celelalte sate din plasă -, aflând ororile săvârşite de trupele germane pe unde treceau, au încărcat în care şi căruţe pustiul ce le mai rămăsese şi cu pruncii în braţe au fugit spre sud. Cotropitorii au venit la început călări, făcând jafuri şi omoruri. Aşa l-au omorât pe Călina St, Popescu, l-au arestat pe Stelian Vicenze şi pe notarul din Bâlta, ai jefuit Poşta din Brădiceni de tutun, timbre şi bani.
Pe 7 şi 8 noiembrie, au venit dinspre Bâlta mai multe patrule călări, care s-au dedat la jafuri din casele locuitorilor, luându-le păsări, porci, velinţe, scoarţe precum şi hrana zilnică, lăsând populaţia muritoare de foame, luându-le pe deasupra şi cazanele de aramă în care locuitorii făceau ţuica. Mai ales soldaţii unguri făceau adevărate barbarii. Batjocoreau fetele mari şi femeile care nu apucaseră să fugă. Un soldat ungur, dezertor, pripăşit prin comunele Plasei Brădiceni – Şomăneşti şi Peştişani – jefuia tot ce îi ieşea în cale.
Jandarmii români din Brădiceni s-au constituit într-un tribunal ad-hoc şi i-au dat pedeapsa meritată, l-au “guşuit”, cum se spune, adică l-au ştrangulat şi l-au îngropat la Schit, mai sus de Bistriţa, în ziua de 16 noiembrie 1916. În urma acestei acţiuni, Comandatura germană a făcut ample cercetări, terorizând populaţia şi l-a arestat pe jandarmul Ion Vişan, pe care Comandatura îl numise Poliţai al Plăşii de Vest, cum se numea Plasa Brădiceni în timpul ocupaţiei, pe jandarmul Ion Coandă, sârbul Chiş Iştvan şi locuitorul Ion Voiculescu, bănuiţi ca fiind autori ai crimei. Lt. Valeriu N. Opreanu a dat o declaraţie pentru jandarmul Ion Vişan, arătând că nu el este autorul crimei, Comandatura punându-i în libertate şi pe ceilalţi pe baza acestei declaraţii. Cercetările continuând până în anul 1917, Comandatura germană a stabilit că vinovaţii sunt cei bănuiţi iniţial, iar administratorul Valeriu Opreanu “ar fi dat ordin să se facă această crimă”, “criminalii” fiind protejaţii săi. Au fost arestaţi din nou Ion Vişan, în luna mai 1917, împreună cu locuitorul Ion Voiculescu, Ion Coandă fiind prins în judeţul Argeş, iar sârbul Chiş Iştvan fiind ascuns în sat. S-au luat declaraţii de la zeci de ţărani din comunele Runcu, Arcani, Peştişani şi din Plasa Brădiceni. Procesul a început la 31 august 1917 la Tribunalul militar german din Târgu Jiu şi a durat două zile, fiind aduşi ca martori peste o sută de ţărani din localităţile Brădiceni, Pocruia, Şomaneşti şi altele, în frunte cu primarii lor. Jandarmii inculpaţi s-au comportat demn, ca adevăraţi patrioţi, susţinând că sancţiunea aplicată de ei tâlharului ungur a fost o faptă tipică de partizani. În proces, administratorul Opreanu a fost implicat ca autor moral al “crimei” şi ca depozitar de arme germane, exprimându-se că “bine fac că-ş omoară să facă ciorbă dintr-însul”. Administratorul Plăşii de Vest urma să fie condamnat la moarte, dar jandarmii Vişan, Coandă şi Chiş au declarat că acesta nu numai că nu le-a dat nicio dispoziţie, “dar nici n-a ştiut când s-a comis fapta”. De curaj a dat dovadă şi Şeful Judecătoriei de Ocol Poenaru, care a declarat că arma găsită la Judecătorie nu este proprietatea administratorului ci este a sa, salvându-l de la condamnarea la moarte.
Rezultatul procesului îl aflăm dintr-o încunoştinţare publică în limbile germană şi română, prin care se arată că prin sentinţa Tribunalului militar german, din 31 august 1917, confirmată pe 2 septembrie 1917, locuitorii Vişan, Ion Coandă, ca şi românul transilvănean Ştefan Kisz au fost condamnaţi la moarte pentru crimă produsă asupra unui soldat ungur, în ziua de 3 septembrie 1916. Administratorul Valeriu N. Opreanu a fost condamnat la 5 ani de închisoare din cauză că l-a favorizat pe unul dintre criminali pentru propriul său avantaj. Sentinţa a fost executată în ziua de 3 septembrie 1917. În aceeaşi zi de 3 septembrie 1917, condamnaţii au fost transportaţi la locul de ţintă de la cazarma de artilerie din Târgu-Jiu, prinşi cu fiare la mâini şi la picioare şi aşezaţi în faţa parapetului, la o distanţă de cinci paşi de soldaţii înarmaţi. După ce li s-a adus la cunoştinţă condamnarea, prin traducerea făcută de soldatul Gayk, “nici un condamnat n-a avut nimic de adăugat”, trupa a luat armele, iar condamnaţii au fost legaţi la ochi şi la ora 5.55 dimineaţa sentinţa a fost executată.
Valeriu N. Opreanu a fost transportat în lagărul din Halle. La sfârşitul războiului, Comisia Centrală pentru judecarea funcţionarilor dependenţi de Ministerul de Interne, care au servit sub ocupaţie a anulat revocarea sa făcută în timpul ocupaţiei germane din funcţia de administrator de Plasă, arătând că Valeriu N. Opreanu a fost „un funcţionar corect, că a protejat populaţiunea şi a apărat-o de ocupant, iar condamnarea ce a suferit din partea tribunalului militar german este un indiciu că fostul administrator al Plasei Brădiceni nu se bucura de favoarea ocupanţilor”. Ţăranii de la Brădiceni nu s-au înspăimântat de aceste condamnări, ei au dus o luptă continuă spre a scăpa de ocupanţi, oricare ar fi ei. Şi dacă pe locul unde au fost executaţi Eroii Martiri de la Brădiceni ar ridica urmaşii lor un loc de închinare un brav soldat de azi ar trebui să scrie cu litere de aur “N-AVEM NIMIC DE ADĂUGAT”.
ION CĂPRUCIU
