Fermierii gorjeni, aşteptaţi pentru a solicita cota de lapte

360
cota de lapteAgricultorii din judeţul nostru, producători de lapte pot solicita de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) Gorj până în ultima zi a acestei luni, respectiv 30 aprilie, acordarea cotei din rezerva naţională.

Cantitatea minimă care poate fi solicitată de un fermier este de 10.000 de kilograme/cotă, iar cea maximă este de 1.200.000 kilograme/cotă. Cererile pentru atribuirea de cotă din rezerva naţională pot fi depuse de către producătorii de lapte care şi-au mărit capacitatea de producţie în exploataţie, dovedită prin depăşirea cotei disponibile în anul precedent de cotă, respectiv de către producătorii care îşi încep activitatea în timpul anului de cotă şi comercializează lapte pe piaţă.
Ţăranii gorjeni care se încadrează în categoria producătorilor de lapte trebuie să ştie faptul că trebuie să îndeplinească anumite criterii pentru a primi cota. Astfel, trebuie să depăşească norma individuală de lapte sau să-şi înceapă activitatea de comercializare a acestuia în timpul anului pentru care solicită cota, să deţină minim zece vaci de lapte la data solicitării, şi să fi absolvit un curs de pregătire profesională în domeniul creşterii vacilor de lapte şi/sau al organizării pieţei laptelui în Uniunea Europeană prin sistemul cotelor de lapte.
Reprezentanţii APIA Gorj anunţă faptul că, producătorul de lapte care în anul de cotă precedent distribuirii din rezerva naţională a vândut sau a cedat cu titlu gratuit orice cantitate de cotă de lapte altui producător nu beneficiază de cotă din rezerva naţională.
Izabella MOLNAR

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here