A avea intuiţia să anticipezi dezastrele şi calamităţile de toate felurile este un dar de la Dumnezeu, iar, vremurile în care trăim, evenimentele devastatoare şi catastrofele asociate cu frica de moarte se petrec prea repede, mai ales că oamenii sunt din ce în ce mai mult ancoraţi în relaţii superficiale, în goana lor nesăbuită după bani şi după îmbogăţire materială, în dauna bogăţiei spirituale, pentru joburi stresante, griji cotidiene și o viaţă plină de rutină şi de griji nenumărate. Toate acestea, împreună cu presiunea socială, constituie provocări permanente la care omul se supune involuntar și cărora trebuie să le facă faţă din ce în ce mai mult fiind expus bolilor psihice, anxietăţii şi depresiilor diurne şi mai ales nocturne! Dar, pentru a ţine pasul cu viaţa, de-a lungul anilor, oamenii au dezvoltat diferite mecanisme de supravieţuire și de adaptare, denumite «hărţi cognitive», prin care ei presimt anumite evenimente nefaste şi care care au ca scop atingerea unei stări de nesiguranţă și de neliniște în viaţa de zi cu zi. Atunci când ne confruntăm cu o anumită problemă, aceste «hărți» ale intuiţiei şi ale capacităţii de a prevedea viitorul, ne ajută să o clasificăm în sfera dezastrelor, a hazardului, pentru ca să analizăm care sunt resursele de care avem nevoie pentru a depăși o problemă care ne frământă, să alegem o soluţie dintr-o serie de posibilităţi și să stabilim un obiectiv pentru a depăşi problema în cauză. E foarte dificil să ne dăm seama de ceea ce putem face, dacă mecanismele de adaptare și supravieţuire dau greș, iar, «hărţile cognitive» nu ne mai ajută! De multe ori, e foarte greu să răspundem la ceea ce se întâmplă sau la ceea ce poate să se întâmple, când grijile și problemele se dezlănţuie ca un cutremur sau ca o avalanșă, iar senzaţia de neputinţă, de necunoscut și de nesiguranţă pune stăpânire pe vieţile noastre! Acesta este momentul în care apare o situaţie de criză şi în care invocăm hazardul! De altfel, în absenţa comunităţii umane, nu ar exista risc ci doar hazard, indiferent de dimensiunile şi consecinţele fenomenelor extreme asupra spaţiului natural sau social! Acest fapt implică un proces educaţional, în acord cu structura psiho-socială şi culturală a societăţii în cauză, în paralel cu implementarea unui ansamblu de măsuri adecvate de diminuare a pericolului, ca scop al unui management eficient al riscului.
,,Omul este un infinit în virtualitate, omul este făcut pentru infinit, dar nu este infinit în sine. Devine infinit în legătură cu Dumnezeu” (Dumitru Stăniloae).
Ca o singură entitate capabilă a se conştientiza pe sine însuşi, mai ales ca o parte componentă şi diferită de lumea exterioară, omul se înscrie cu o dublă calitate în relaţia sa cu riscul, ca un factor potenţator sau declanşator, dar şi ca un factor care poate minimiza riscul natural al unui cutremur sau al altui fenomen care nu ţine de voinţa noastră! În relaţia comunităţii umane cu evenimentele naturale extreme, se poate diferenţia între un risc perceput ca fiind tolerabil, sub aspectul pierderilor, de către autorităţile locale şi dezastrul sau catastrofa devastatoare, cu pierderi de vieţi omeneşti, care implică disfuncţionalităţi grave la nivelul societăţii în cauză. În această ultimă situaţie dramatică, refacerea se poate realiza doar cu ajutor extern, mai ales că din orice perspectivă l-am privi, riscul este o percepţie subiectivă asupra unei realităţi probabile. Studiul de percepţie a fenomenelor de risc reprezintă o preocupare esenţială şi constantă în domeniul analizei riscului, prin faptul că percepţia evenimentului periculos reprezintă un indicator esenţial în managementul situaţiilor de criză şi mai ales în adoptarea anumitor politici şi strategii de reducere a pericolului. Cu toate că termenul de percepţie a riscului s-a impus cu ani în urmă, sensul său rămâne destul de confuz şi de multe ori asociat cu întrebări fără răspuns! O asemenea confuzie provine din faptul că un «risc» presupune o probabilitate de producere a unui eveniment şi nu un eveniment în derulare. De altfel, riscul se referă la un eveniment viitor, probabil, iar evenimente viitoare pot fi construite mental sau în imaginaţie, mai ales că în cazul percepţiei riscului, poate să nu existe nici un stimul real sau imediat. Chiar, mai mult, riscul implică atât probabilitatea lezării, cât şi mărimea şi tipul consecinţelor negative posibile, a efectelor dureroase în viaţa societăţii şi chiar a florei şi faunei din mediul natural. Oricum, percepţia riscului este diferită de ceea ce se înţelege în mod uzual prin percepţie şi senzaţie în cadrul proceselor psihice senzoriale din psihologie. O serie de autori încadrează percepţia riscului în sfera probabilităţii subiective, mai ales că riscul perceput este un cumul de factori, precum: atitudinea, cogniţia, gradul de conştientizare a unui pericol, frica, vulnerabilitatea etc. Prin efectele sale, dezastrul redă situaţia în care evenimentul de risc s-a produs şi efectele sale depăşesc într-o măsură considerabilă capacitatea de adaptare imediată din partea comunităţii umane!
,,Proprie fiinţei umane este comuniunea”! (Sfântul Vasile cel Mare).
Prin efectele traumatizante, dezastrul este expresia gradului de vulnerabilitate a comunităţii afectate de un hazard şi capacitatea insuficientă a măsurilor de adaptare la risc. Situaţia de vulnerabilitate la efectele dramatice și categoriile de persoane vulnerabile sunt elemente peste care nu se poate trece atât de uşor! Vulnerabilitatea provine, etimologic vorbind, din verbul latin «vulnerare», (a răni) sau a fi susceptibil în cazul unui pericol, şi reprezintă măsura în care un sistem (natural sau creat de om), expus unui anumit tip de hazard, poate fi afectat într-o mai mică sau mai mare măsură! Vulnerabilitatea presupune disfuncţionalităţi potenţiale interne, ca urmare a efortului de adaptare a sistemului la transformări de mediu, însă, alte definiţii din perspectiva ştiinţelor sociale se referă la condiţiile determinate de factori sau procese fizice, socio-economice şi de mediu, care cresc susceptibilitatea unei comunităţi la impactul unui hazard! Aceasta este o condiţie umană sau un proces rezultat din factori fizici, socio-economici şi de mediu, care determină probabilitatea şi magnitudinea pagubelor unui impact corespunzător unui hazard. Oricum, vulnerabilitatea relativă este calculată de Indicele riscului de dezastru («Disaster Risk Index»), ca fiind raportul dintre numărul victimelor şi cel al persoanelor expuse. Grupurile vulnerabile includ persoanele care au o dependenţă specială de familie, comunitate sau beneficiază de sprijin profesional, pentru că este vorba despre copii şi adolescenţi care au nevoie de mai mult sprijin, asigurări şi atenţie crescută în timpul dezastrului sau imediat după acesta. Se mai au în vedere: persoane în vârstă, femei gravide, sau părinţi singuri care de obicei sunt mai dependenţi de ceilalţi pentru anumite servicii de care au nevoie şi ale căror nevoi nu pot fi neglijate în timpul şi imediat după dezastru! De asemenea, se au în atenţie persoanele cu boli cronice şi cu nevoi speciale de tratament şi dieta din motive de sănătate, care ar avea nevoie de anumite medicamente sau de atenţie şi de asistenţă pentru acces la servicii medicale! Ca să nu uităm niciodată de Dumnezeu, dacă ne gândim la Sodoma şi Gomora, dezastrul celor două oraşe se datorează păcatelor oamenilor, iar, un motiv pentru care Dumnezeu nu acceptă păcatul este faptul că acesta ne orbește să nu vedem adevărul dramatismului vieţii acesteia pământene! Ştim că Mântuitorul Iisus Hristos i-a asemănat pe învățătorii falși sau falşii proroci cu nişte «călăuze oarbe ale orbilor» (Matei 15.14). Aşadar, păcatul are consecințe în dezastrele pe care păcătosul adesea nu le ia în seamă! Dumnezeu urăște păcatul din același motiv pentru care lumina urăște întunericul și adevărul urăște minciuna, iar, Preamilostivul şi Atotputernicul Dumnezeu vrea ca toţi copiii Lui să «capete toate bogățiile plinătății de pricepere» (Coloseni 2.2), dar, păcatul, pur și simplu, împiedică acest lucru!Deci, să urâm păcatul pentru că ne desparte de Dumnezeu, pentru că slăbește dragostea noastră și ne desensibilizează conștiința, fiindcă ne leagă și ne orbește ca să nu mai vedem dezastrele şi cataclismele! Urâm păcatul pentru că Îl întristează pe Duhul Lui Dumnezeu (Efeseni 4.30), iar, toată rugăciunea noastră adresată Celui Sfânt este: «Dumnezeul păcii să vă sfințească El Însuși pe deplin și duhul vostru, sufletul vostru și trupul vostru să fie păzite întregi, fără prihană la venirea Domnului nostru Iisus Hristos» (Tesaloniceni 5.23), pentru că a avea intuiţia să anticipezi dezastrele şi calamităţile de toate felurile este un dar de la Dumnezeu!
LA MULŢI ANI şi SLAVĂ DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
