În vederea organizării activităţii de mediere s-a înfiinţat Consiliul de Mediere, care se organizează şi funcţionează potrivit prevederilor Legii 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, republicată, precum şi ale regulamentului său de organizare şi funcţionare. Profesia de mediator este organizată şi funcţionează în baza principiului autonomiei, în limitele competenţelor prevăzute de Legea 192/2006 precum şi în baza Statutului Profesiei de Mediator. Totalitatea mediatorilor autorizaţi din România formează Corpul Profesional al Mediatorilor (C.P.M.R), iar, Corpul Profesional al Mediatorilor Autorizați din Judeţ (C.P.M.J.) este constituit din toţi mediatorii care au sediul profesional principal înregistrat în judeţul respective Medierea reprezintă o modalitate de soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terţe persoane specializate în calitate de mediator, în condiţii de neutralitate, imparţialitate, confidenţialitate şi având liberul consimţământ al părţilor. De aceea, medierea se bazează pe încrederea pe care părţile o acordă mediatorului, ca persoană aptă să faciliteze negocierile dintre ele şi să le sprijine pentru soluţionarea conflictului, prin obţinerea unei soluţii reciproc convenabile, eficiente şi mai ales durabile.
«Nu este un bun mediator cel care nu minte puţin» (proverb chinezesc)
Mai întâi, mediatorii prezintă procedura de mediere şi răspund la întrebările părţilor, după aceea, fiecare participant la procedura de mediere are oportunitatea de a-şi expune cazul fără a fi interrupt, pentru că mediatorii nu decid cu privire la cel ce are dreptate, nu judecă ceea ce s-a întâmplat şi nu caută vinovaţi. Ei ajută participanţii să discute deschis problemele şi să-şi identifice soluţii durabile. În final, mediatorii vor ajuta părţile să scrie înţelegerea la care au ajuns. Consultarea cu un avocat este o parte importanta a acestui proces, avocatul putând să vă asiste şi să reprezinte părţile la mediere. Medierea are sens, deoarece, în timpul medierii se iau decizii, soluţiile sunt date de persoanele asupra cărora acţionează consecinţele. De asemenea, mediatorii nu îşi impun propriile păreri sau soluţii, participă la mediere doar dacă doresc şi pot încheia medierea în orice moment. Medierea este confidenţială şi sesiunile de mediere nu sunt publice şi nu poate fi dezvăluit nimic din ceea ce se spune în timpul medierii. Notiţele pe care mediatorul le ia în timpul discuţiilor, sunt distruse în prezenţa părţilor la finalul procedurii de mediere. Medierea este rapidă – economiseşte timp, iar, medierile pot fi programate în câteva zile şi înţelegerea poate fi găsită foarte repede. În acest fel, poate fi economisit timp pentru stingerea conflictului. Medierea este convenabilă, iar, programările pot fi făcute la ore care sunt convenabile pentru toate părţile implicate, inclusiv după-amiaza. Părţile din conflict nu sunt adversary, iar, în timpul medierii, părţile se concentrează împreună spre o soluţie unanim acceptată. Medierea presupune respect, iar, procedura de mediere se desfăşoară în condiţii de respect reciproc. Medierea ajută oamenii să-şi refacă şi să-şi continue relaţiile bune din trecut şi de aceea, a ajutat în rezolvarea multor dispute dificile. Medierea este un subiect vast, disputat de către diferite categorii profesionale (mediatori, asistenţi sociali, psihologi, medici, jurişti etc.), dar, care conţine câteva elemente comune, indiferent de profesioniştii care o utilizează, deoarece reprezintă un proces bine structurat, are o durată limitată în timp, o durată a sesiunii, obiective clare dezvoltate împreună cu clientul, un cadru specific, precum şi cerinţe specifice angrenate în procesul de închiere a medierii. Reprezintă acea metodă utilizată de către mediator având treapta de competenţă specialist sau principal şi care constă în utilizarea cu abilitate şi principialitate a relaţiei mediator-mediat, şi a unor tehnici specifice. În sinteză, medierea social este un proces de însoţire a unei persoane (sau grup de persoane) de către o altă persoană (mediator), specializată în mediere, în scopul îmbunătăţirii vieţii sociale a clientului, prin utilizarea cât mai completă a resurselor personale. Misiunea mediatorului social este de a-l ajuta pe individ să devină conciliant, iar metoda principală prin care se atinge acest scop este consilierea, când profesionistul construieşte o relaţie de sprijin, în sensul motivării clientului de a acţiona pentru schimbarea acelui comportament care a determinat situaţia de criză şi pentru restabilirea echilibrului psiho-social al vieţii. În cadrul acestui demers, mediatorul împreună cu clientul va analiza mai întâi care este natura problemei, apoi se vor explora resursele individului/familiei/comunităţii. În urma procesului de mediere, rezultatele pentru client ar trebui sa fie: o mai bună cunoaştere de sine, conştientizarea problemelor, nevoilor, aspiraţiilor, intereselor personale, conştientizarea resurselor şi a capacităţilor pentru rezolvarea problemelor personale şi interpersonale, identificare unor soluţii pentru problemele conştientizate, angajarea responsabilă în rezolvarea problemelor sale. Principala modalitate de realizare a consilierii este reprezentată de comunicare, utilizându-se o serie de tehnici specifice, cum ar fi: ascultarea activă, parafrazarea, clarificarea, încurajarea, reflectarea, sumarizarea, comunicarea non-verbală, iar, în ceea ce priveşte ariile de aplicabilitate ale medierii, acestea sunt nenumărate, derivate din problematica socială, începând de la luarea unei decizii, când mediatorul social poate oferi servicii de consiliere utilizând următoarele modalităţi de comunicare: mediere individuală, mediere familială, mediere de grup. Referitor la relaţia dintre mediere şi psihoterapie se impun câteva distincţii, deoarece psihoterapia este interesată, în primul rând, de remediere, în timp ce mediatorul e preocupat de dezvoltare. Sunt specialişti în domeniu care consideră că psihoterapia se adresează inconştientului, iar activitatea de mediere, conştientului, cu toate că demersurile de intervenţie utilizate în psihoterapie şi în ediere sunt, de multe ori, asemănătoare, cu deosebirea că, foarte frecvent, psihoterapeutul ascultă într-o măsură mai mare decât mediatorul, care, la rândul său, se angajează mai frecvent în furnizarea de informaţii, explicaţii şi sugestii.
Tipologia medierii
În funcţie de domeniile în care se acordă medierea, aceasta se poate clasifica în:
1. Mediere şcolară, înţelegând acel proces de acordare de asistenţă psiho-pedagogică
persoanelor implicate în procesul educaţional, având ca scop orientarea profesională şi
creşterea eficientei educative.
2. Mediere profesională, proces în cadrul căruia un client primeşte asistenţă pentru o mai bună înţelegere a propriei persoane şi a mediului profesional, astfel încât el să poată corela propriile interese cu solicitările pieţei muncii, asociate diferitelor oportunităţi ocupaţionale.
3. Mediere socio-medicală în care modalităţile de intervenţie sunt specifice şi variază în funcţie de problematica medical.
4. Mediere de cuplu în cadrul unui proces ce intervine la nivelul relaţiilor deteriorate dintre doi parteneri, fără a neglija individualităţile celor doi, pentru că menţinerea relaţiilor de cuplu este în mod necesar un obiectiv al medierii!
5. Medierea familială care vizează cuplul de parteneri, dar şi copiii şi/sau membrii vârstnici ai familiei.
6. Medierea corecţională ce se desfăşoară, de regulă, în instituţii de detenţie (închisoare, arest) şi are drept populaţie ţintă în special delincvenţii tineri, uneori în cadrul unor programe complexe ce au ca obiectiv prevenirea recidivelor.
7. Medierea comunitară, specificitatea acestei forme fiind dată de confruntarea cu o mare diversitate a categoriilor de subiecţi, pe de o parte, şi a problemelor acestora, pe de altă parte.
Fişa de mediere ce conţine datele de identificare a beneficiarului, obiectivele şedinţei, planul de lucru, instrumente folosite
Reprezentarea intereselor celor mediaţi este metoda utilizată de către mediator având treapta de competenţă specialist sau principal, care presupune ca acesta să vorbească în numele beneficiarilor, reprezentându-le interesele în faţa diferitelor instituţii.
Anamneza este acea metodă utilizată de către mediator, care permite cunoaşterea prin discuţie directă sau prin anchetă a evenimentelor semnificative din viaţa şi activitatea unei persoane, familii sau ale unui grup pentru înţelegerea stării şi comportării actuale şi pentru stabilirea unor direcţii de acţiune în viitor. Anamneza înseamnă tot setul de intrebări pe care le pune mediatorul celui mediat. Prin aceasta se pot obţine informaţii cu privire la subiectul intrat în procesul de mediere în scopul reconstituirii biografiei celui testat şi analizei condiţionării bio-psiho-sociale a personalităţii, în strânsă legătură cu analiza modului concret de viaţă, a condiţiilor de lucru si a situaţiei familiale, a modalităţii de debut şi a evoluţiei în timp a tulburărilor şi a problemelor suferite, obţinute prin discuţia anamnestică, ceea ce permite mediatorului să se orienteze în problema supusă discuţiei, orientându-l în alegerea metodelor şi tehnicilor prin care acesta va putea să-şi desfăşoare activităţile.
Profesor dr. Vasile GOGONEA
