La o analiză pertinentă şi bazată pe date statistice relevante, am putea vedea cum arată viitorul, aşa cum se reflect în diferite rapoarte ale INS și ale Eurostat, deoarece, peste 30 de ani, vom fi cu aproape 3 milioane de persoane mai puțini şi populația României ar putea să scadă la 16 milioane de locuitori în 2050. În mai puțin de un secol, până în 2100, țara noastră va avea cu 6,6 milioane de locuitori mai puţini decât acum. Sunt și alte cifre care îngrijorează, raportate la data de 1 ianuarie 2021, când numărul copiilor care aveau domiciliul în România a fost de aproape 3,9 milioane, cu 38.000 mai puțini decât în ianuarie 2020. Ponderea băieților e superioară: 1.057 băieţi la 1.000 fete, dar, dincolo de manifestarea unor tendinţe vădite ale depopulării, mediul rural din România păstrează, încă, un potenţial care nu este pus în valoare suficient, iar în acest sens, un exemplu grăitor îl reprezintă satul Viscri, în care a trăit din vechime o comunitate de saşi cu anumite tradiţii de muncă şi de viaţă, dar, care au migrat în Germania sau la graniţa cu Luxemburgul, acolo unde îşi regăsesc de multe ori limba şi portul! Desigur, unii vor spune că satul Viscri sau Giscriu, cum apărea în dialectul săsesc, poate fi considerat un caz deosebit, doar pentru că acolo venea destul de frecvent Regele Charles al III-lea, al Regatului Unit, aceasta fiind considerată cauza principală a creşterii interesului pentru respectiva localitate. Cu siguranţă, însă, oamenii harnici ai locului sunt aceia care au impulsionat revigorarea satului, iar în această direcţie, cu multă răbdare au perseverat şi au devenit preocupaţi, mai ales de crearea unor posibilităţi moderne de atragere a turiştilor, deoarece au construit spaţii de cazare şi de agrement pentru dezvoltarea turismului. Pentru că în felul acesta ajungem şi la judeţul Braşov, în care se află şi satul Viscri, poate merită precizat faptul că în acest judeţ, între 1992-2017, populaţia totală a crescut cu 3.769 persoane, de la 629.172 persoane existente în 1992 la 632.941 persoane în anul 2017, dar, ceea ce surprinde este faptul că în timp ce numărul persoanelor din mediul urban a scăzut cu 20.830 persoane, de la 483.014 persoane în 1992 la 462.184 persoane în 2017, numărul persoanelor din mediul rural a crescut cu 24.599 persoane, de la 146.158 persoane existente în 1992 la 170.757 persoane în anul 2017, generând o situaţie care contrazice ipoteza depopulării ruralului, dar, care deschide perspectiva unui ascendent demografic, pe seama încurajării investiţiilor şi a dezvoltării activităţilor de turism în mediul rural, aşa cum se preconizează şi în satele montane din Gorj.
Cu certitudine, viața săteanului, nu poate fi considerată o viaţă uşoară şi lipsită de grija zilei de mâine!
Oamenii de la sat, atâţia câţi mai sunt în vatra satului, nu caută neapărat să se îmbogăţească, ci, caută siguranţa zilei de mâine, mai ales că problemele cu care se confruntă zi de zi privesc accesarea de fonduri europene pentru dezvoltarea fermelor, chiar dacă există birocraţia excesivă, lipsa unui cadru legislativ simplificat pentru micii fermieri, iar mulţi dintre aceia care iniţiază şi coordonează politicile agricole în ţara noastră, de multe ori sunt departe de cerinţele societăţii româneşti actuale. Ţăranul sau fermierul din mediul rural, înzestrat uneori cu maşini şi utilaje de ultimă generaţie, caută să muncească pământul, să se ocupe cu creşterea animalelor, în timp ce reprezentanţii autorităţilor pretind că el are nevoie de cunoștințe la zi în informatică, de calcule contabile, uneori, chiar de cultură juridică, să știe întotdeauna să dezvolte proiecte europene, să cunoască o serie de lucruri despre sistemul modern de achiziții publice, de aceea, sătenii trebuie ajutaţi să facă ceea ce stăpânesc ei cel mai bine, pentru a nu periclita un sistem de valori culturale şi culinare, de obiceiuri şi meșteșuguri tradiţionale. Ca un element interesant, trebuie amintit faptul că pe baza unor indicatori statistici este reţinut amănuntul destul de interesant, că anual, aproape 100.000 de români revin în mediul rural, fără a fi vorba, câtuşi de puţin, că într-un asemenea caz doar sărăcia se dovedeşte factorul care îi apropie pe români de un mediu considerat a fi în exclusivitate de subzistență. Cu certitudine, viața săteanului, nu poate fi considerată o viaţă uşoară şi lipsită de griji, dar, în mediul rural, omul se bucură de o linişte foarte tihnită, considerată a fi mult mai naturală şi chiar mai reconfortantă decât se dovedeşte viața de la oraș. La țară, omul este conectat la ciclurile vieţii naturale, vecinii se ajută între ei ca vecini sau rude, deoarece ne vizitează mulți turiști din ţări occidentale, care sunt profund impresionați şi oarecum surprinşi de ceea ce se întâlneşte în satele noastre, spunându-ne că asemenea sate funcționale şi cu parfum rustic au dispărut în ţările lor, îndemnându-ne să conservăm ceea ce este mai valoros, pentru a avea grijă să nu pierdem prea mult din tradiţiile noastre. Datorită migraţiei masive a forţei de muncă în străinătate, pe fondul reducerii numărului naşterilor şi al căsătoriilor, precum şi în contextul îmbătrânirii populaţiei, situaţia satelor din toate colţurile ţării devine tot mai îngrijorătoare şi alarmantă, cu diferite aspecte care diferenţiază spaţiul rural, dar, zona Moldovei prezintă o realitate cu totul aparte, deoarece în cele mai multe dintre judeţele acestei regiuni, unele sate riscă tot mai mult să se golească de locuitori, ceea ce denotă faptul că fenomenul depopulării nu poate fi evaluat în date exacte şi în previziuni despre viitor, deoarece se dezvăluie ca un tablou trist care se regăseşte în tot mai multe aşezări rurale. Parcă, pentru a contrazice cuvintele cronicarului Miron Costin, care spunea că «nasc şi la Moldova oameni», realităţile de astăzi, iată, ne prezintă două situaţii relevante asupra dramei depopulării din această zonă a ţării, pentru că la Piatra Şiomului, una dintre localităţile din judeţul Neamţ, foarte afectatată de implicaţiile acestui fenomen, deci, o comună situată în apropiere de oraşul Săvineşti şi foarte aproape de Roznov, foarte dezvoltată sub aspect economic până în anul 1989, perioadă în care mulţi oameni lucrau la Combinatul de la Săvineşti, o adevărată unitate de top a industriei chimice româneşti, specializată în fibre sintetice, situaţia de azi trezeşte multe îngrijorări! Să adăugăm că localitatea era prosperă şi se afla pe podium la capitolul natalitate, fiind vorba despre aproape 200 de naşteri pe an, dar, acum s-a constatat că depopularea s-a amplificat în decursul ultimului deceniu al secolului trecut, când combinatul a dat faliment, iar foştii salariaţi au luat calea muncii în străinătate, mulţi foşti salariaţi plecând în Italia şi Spania, căutând o muncă plătită mai bine, pentru a putea să-şi întreţină familiile cu mulţi copii. Ca un paradox, în satul care odinioară era fruntaş la capitolul natalitate, acum devin tot mai rare căsătoriile şi e sărbătoare când se mai naşte câte un copil! Dacă la începutul anului 1991 existau aici aproximativ 570 de familii, acum peste 200 de familii sunt plecate în Italia şi printre cei rămaşi se numără doar 90 de femei văduve şi 11 bătrâni văduvi, mulţi dintre aceşti bătrâni plecând şi ei tot în Italia, pentru a-şi creşte nepoţii şi strănepoţii. De altfel, analiza statistică privitoare la judeţul Neamţ, arată că populaţia totală a judeţului a scăzut în perioada 1992-2017 cu 25.206 persoane, de la 598.701 persoane în 1992 la 573.495 persoane în 2017, dar, această scădere a afectat în egală măsură, atât mediul urban, cât şi mediul rural, deoarece populaţia urbană a scăzut cu 13.438 persoane, de la 235.913 persoane în 1992 la 222.475 persoane în 2017, iar populaţia din mediul rural a scăzut cu 13.768 persoane, de la 362.788 persoane în 1992 la 349.020 persoane în anul 2021.
Astăzi, depopularea loveşte şi această zonă montană a dăinuirii şi a rezistenţei noastre ca popor!
Tot din zona Moldovei, în judeţul Suceava, avem un exemplu edificator, unde îmbătrânirea populaţiei şi depopularea care se manifestă în satul Slătioara, au darul să îngrijoreze considerabil, mai ales prin faptul că aici mai există acum, doar 44 de familii ortodoxe, incluzând cam 18 văduve şi câţiva oameni bătrâni şi bolnavi, dar şi aproximativ 170 de familii de sectanţi stilişti, aceia care n-au asumat în 1924 ceea ce s-a numit la vremea respectivă calendarul îndreptat. Analiza statistică şi cercetarea situaţiei la nivelul judeţului Suceava demonstrează faptul că în timp ce populaţia totală a judeţului a crescut între 1992-2017 cu 34.653 persoane, de la 715.075 persoane existente în anul 1992 la 749.728 persoane în 2017, populaţia din mediul urban a crescut cu 64.148 persoane, de la 263.427 persoane existente în 1992 la 327.575 persoane în anul 2017, în timp ce populaţia din mediul rural a scăzut cu 30.495 persoane, de la 452.648 persoane în 1992 la 422.153 persoane în 2017, fapt care demonstrează că depopularea a afectat numai mediul rural, ceea ce confirmă ipoteza cercetării noastre. Dacă aruncăm privirea de-a lungul arcului carpatic, zona montană a ţării a însemnat un spaţiu populat cu o serie de tradiţii, dar şi cu nenumărate constrângeri naturale, cu acele forme specifice de activităţi economice şi de trai adecvate ţinutului muntos, cele mai multe fiind legate de sectorul agrozootehnic, acest sector fiind întâlnit şi în zonele colinare, pentru că ocupaţia creşterii oilor în zona de munte datează de mii şi mii de ani. Pornind de la faptul că zonele montane au fascinat şi au atras oamenii din cele mai vechi timpuri, ca să ne referim doar la cetăţile dacice din Carpaţi, putem avea în faţa noastră tabloul complex care oferă mirajul potecilor de munte, într-un context peisagistic de excepţie, multitudinea speciilor florei şi faunei montane, care face posibilă şi miraculoasă apropierea omului de natură, pentru că astăzi, depopularea loveşte crunt această zonă a dăinuirii şi a rezistenţei noastre ca popor, cu o vechime de mii de ani, adică zona munţilor din ţara noastră! Tot pentru a evidenţia diversitatea unor forme ale depopulării, pe zone şi pe regiuni legate de existenţa satelor din România, merită prezentată zona Munţii Poaiana Ruscă, o grupare montană extinsă pe o suprafaţă de aproximativ 2.640 km pătraţi, având altitudini medii între 700 şi 1000 de metri şi aparţinând Carpaţilor Occidentali, care fac tranziţia între grupa majoră nordică a acestora, Munţii Apuseni şi grupa majoră sudică, Munţii Banatului. Bogăţia resurselor de minereuri complexe pe care această zonă le-a deținut şi le mai deţine, încă, au condus la o exploatare sistematică, înainte de 1989, ceea ce a determinat şi atragerea de forţă de muncă din toate colţurile ţării. După 1989, prin ştergerea de pe harta economică a ţării a punctelor de extragere şi de prelucrare a minereurilor în zona respectivă, s-a produs în mod implacabil depopularea şi procesul de îmbătrânire demografică, în intervalul dintre 2007-2020, aici fiind chiar declarată zonă defavorizată, iar la recensământul din anul 2011, unele sate ca Preveciori, Ciumiţa, Mosoru, Mesteacăn, Curpenii Silvașului şi Gotești, pur şi simplu, nu mai aveau la acel moment nici măcar un singur locuitor permanent. Cu toate că în mod oficial, cifrele statistice înregistrează prezența unor locuitori, în fapt, prea puțini oameni își mai duc zilele pe asemenea meleaguri altădată suprapopulate şi unde localnicii care mai vieţuiesc în aceste locuri depopulate poartă povara vârstei de peste 65 de ani. Oricum, perspectivele de supravieţuire a satelor uitate din zona Poiana Ruscă, ca şi din zona subcarpatică a Olteniei, chiar în Gorjul nostru istoric şi pitoresc, marcate dramatic de fenomenul depopulării, nu pot fi nicidecum încurajatoare, dar, poate cea mai acceptabilă dintre măsurile de redresare şi care este orientată în sprijinul salvării satelor din zonă, o constituie crearea unor ferme pentru creşterea animalelor, prin accesarea proiectelor locale sau cu finanţare europeană. (VA URMA) LA MULŢI ANI, ROMÂNIA!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
