Educaţia încotro?

Suntem un popor prost educat! Toţi ne dorim să trăim bine, dar nu se întrevăd şanse. Toţi ne dorim să fim apreciaţi la locul de muncă, dar proştii-vicleni dau din coate şi ies în faţă prin mită, favoruri, pile – pe scurt, corupţie.

Nu ştim cum să ne organizăm timpul, priorităţile şi viaţa. Suntem managerii propriei noastre neputinţe, prin tăcerea care este departe de a fi de aur.

Îi lăsăm pe analfabeţi să ne conducă, în timp ce oamenii de calitate stau nepăsători deoparte. Altă greşeală de căpătâi! Dacă rolurile s-ar inversa, poporul ar câştiga! De aici pornesc toate neregulile care au condus la afundarea societăţii. Toţi cei care conduc în prezent ţara, de la nivel macro la nivel micro-structural, obligatoriu au trecut prin mai multe şcoli. Azi se luptă pentru ciolan în faţa întregului popor pe care îl sfidează, pentru că lor nu le pasă de România, ci doar de putere. Aşa reiese că una din bolile secolului nostru, de acum foarte vizibilă, este paranoia (v. Dex), care a condus la corupţie.

Corupţia a atins cote alarmante în România. Sistemul educaţional este în prezent, în derivă, ca urmare a decredibilizării sale. Copiii sunt „educaţi” de mici în spiritul înşelătoriei, fiind lăsaţi să copieze la lucrările scrise, teze, examene, pentru a obţine rezultate cât mai bune. Şi chiar sunt surprinşi ori de câte ori nimeresc un profesor care nu le permite „inspiraţia”, sau un altul care lasă corigenţi în loc să primească mita ce i-a fost oferită. În cataloage sunt mai multe note mari decât media normală, ceea ce intră în contradicţie cu statisticile care au condus la elaborarea curbei lui Gauss, care ne spune că doar 1-2 % sunt de excepţie, 1-2 % la polul opus, 8-10 % foarte buni, 8-10 % foarte slabi, restul de 70-80 % fiind mediocri.

De ce se întâmplă toate acestea? Pentru că cei mai mulţi dascăli sunt prinşi în mrejele acestei caracatiţe numită corupţie şi se află în imposibilitatea de a mai ieşi. Sau nu mai au puterea, nici dorinţa să o facă. Acestea fiind spuse, corpurile profesorale demonstrează un dezinteres total faţă de umanitate (finalitatea educaţională nemaiputând fi atinsă în acest segment). Unii profesori sunt interesaţi de putere, dar pe majoritatea li interesează doar un câştig financiar – fie el chiar mizer – pentru a-şi putea duce traiul de azi, pe mâine. Acest dezinteres derivă din comoditate şi din dorinţa de a nu se pune rău cu şeful (instinctul de autoconservare conduce la regres!), fără a se gândi că repercusiunile devin, în timp, catastrofale, în sensul că lasă corupţia să îşi facă de cap, prin neluarea unei atitudini de stopare a acesteia.

Corupţii sus-puşi nu-şi mai văd lungul nasului, discreditându-i pe acei puţini colegi care se încăpăţânează să nu se lase călcaţi în picioare. Cum? Prin manipularea colectivului, arătându-i cu degetul pe cei care refuză să se supună abuzurilor şi nedreptăţilor lor, acuzându-i că se plâng în afara şcolii de problemele interne, de parcă având o funcţie, au dreptul suprem de a decide în numele altora cine cu cine are voie să vorbească şi ce… Ar fi prea mult să spunem că se încalcă un drept constituţional, dreptul la libera exprimare, atâta timp cât se întreţine o atmosferă de mahala la un nivel de joasă speţă.

Încăierarea oamenilor între ei începe prin a-i bârfi pe cei vizaţi spre excludere, prin a le crea acestora o imagine distorsionată în faţa colegilor pe care îi dezinformează voit, pentru a-şi acoperi urmele murdare aruncând molozul în spinarea nevinovaţilor – ceea ce înseamnă iresponsabilitate – şi făcând abstracţie de problema de fond: greşelile manageriale, abuzurile în funcţie pentru care acei puţini s-au revoltat… lar colegii manipulaţi fie iau de bune aceste afirmaţii uitându-se strâmb la cei criticaţi (pe nedrept şi fără a verifica adevărul privind partea adversă), fie nu îi interesează adevărul, fie fac conexiuni după ureche, fără a se gândi măcar o clipă că aparenţele mai pot înşela. Dar de unde această coaliţie solidă împotriva celor care mai au tăria să pună piciorul în prag în faţa corupţiei?

Problema de fond în sistem nu constă în structură, ci în educaţia personalului de predare şi mai ales de conducere!

„Caracterul fără inteligenţă poate face mult, dar inteligenţa fără caracter nu valorează nimic” -Cicero. Este catastrofal atunci când lipsesc ambele…

Este de-a dreptul un paradox să intri într-o instituţie, să saluţi şi să primeşti săgeţi răutăcioase din priviri, în loc de răspuns, din partea colegilor care nu sunt de acord cu lupta ta pentru dreptate, dar lucrează într-o instituţie de educaţie. Sau când observi acele atitudini şi gesturi ostile, prin care un colectiv marginalizează un alt cadru didactic care nu vrea decât ceea ce ar fi normal să existe într-o instituţie de educaţie: corectitudine. S-a întors lumea cu susul în jos?

Vorbim de persoane care ar trebui să educe tinerele generaţii. Mă întreb cu stupoare: cum pot acestea să ofere mult aşteptata educaţie a începutului de mileniu III, la un nivel calitativ superior, când ele, însele, dovedesc printr-o simplă reacţie – justificată sau nu – că nu sunt educate. lată o primă bilă neagră. Elementarul salut şi obligaţia bunelor maniere de a răspunde…

Singura „justificare” ar fi că aceste persoane se lasă manipulate de persoane care au puterea să le influenţeze, iar aceste persoane slabe îşi simt locurile ameninţate şi atunci se fac frate cu dracul, ca să treacă puntea. Cu alte cuvinte, se aliază cu Răul, împotriva Binelui. Şi uite aşa, corupţia se înalţă la rang de „cinste”, iar noi ne mirăm cum de societatea se afundă tot mai mult.

Binelui îi merge Rău în România! Se spune că atunci când într-o majoritate predomină un anumit tip de gândire, de comportament, convingeri, atitudini, etc., se consideră că acea stare reprezintă ceva normal. Să înţelegem că, odată cu creşterea corupţiei la nivel mondial, aceasta este asimilată de majoritatea populaţiei Terrei şi devine normalitate? Atunci care mai este rostul organismelor anticorupţie?

Imaginaţi-vă ce ar însemna ca 95% dintr-un colectiv corupt să lupte împotriva a 5 % care mai are încă verticalitate şi nu doreşte decât să îşi desfăşoare activitatea în limitele bunului-simţ. Dacă ai „ghinionul” să te numeri printre persoanele cu conştiinţă, să faci plângeri când apar nereguli, capeţi tot tu, statutul de reclamagiu, eşti izolat de restul colegilor, fiind considerat ca făcând parte din „opoziţie”. Şi nu ai garanţia că ceva bun se va înfăptui, deoarece fie inconştienţa, fie soliditatea relaţiilor sus-puse (care înseamnă tot corupţie!) le dau acestora curajul necesar de a prolifera corupţia, într-un consimţământ tacit, aproape unanim. 0 altă bilă neagră. Nu ne rămâne decât să sperăm în corectitudinea justiţiei şi a acelor puţini care se mai pot numi oameni, în adevăratul sens al cuvântului.

„Cri, cri, cri, toamnă gri, nu credeam c-ai să mai vii”… Liniştea serilor răcoroase este întreruptă doar de cântecul greierilor leneşi, care acum realizează că nu şi-au agonisit nimic pentru iarna grea ce urmează să vină. În schimb, furnicile harnice se retrag în subteran, după o vară în care au trudit să care merinde pentru a-şi umple cămările.

Noul an şcolar începe cu cămările pline sau goale? Noile alegeri prezidenţiale din noiembrie vor aduce un trai mai bun în viaţa noastră? Dar cu criza cum rămâne? Este reală sau inventată? Dar cu corupţia se mai iau măsuri? Educaţia încotro? Ce se urmăreşte, de fapt? „Ce ceaţă deasă, vai, ce ceaţă deasă, nu mai cunoaştem drumul către casă”, se plângeau într-o vreme, simboliştii…

La fel stau treburile şi cu noi, vieţuitorii acestui început de mileniu III: unii şi-au agonisit (la propriu sau la figurat) şi stau liniştiţi, cu conştiinţa împăcată, alţii „cântă din chitară”, crezând că cineva, acolo sus, le va binecuvânta munca cea de toate zilele dacă „îi cântă în strună”.

Povestea spune că hărnicia furnicii o va scoate pe aceasta din iarnă, în schimb, pentru greiere, oricât de frumos ar cânta, va fi în zadar, căci gerul îl va doborî şi va ajunge să ceară un grăunte furnicii, aceasta angajându-l să facă tot ce ştie el mai bine, pentru a-şi plăti consumaţia, adică să cânte… Morala?

Formarea tinerelor generaţii va trebui realizată pentru binele urmaşilor noştri, în baza unui sistem de valori bazat pe conştiinţă, competenţe, atitudini şi convingeri ancorate într-o lume a valorii şi a discreditării non-valorii, non-valoare care parcă azi se răspândeşte ca o boală a Răului, menită a eradica Binele care încă există, însă „intemperiile” „i-au distrus corola de minuni a lumii”.