Dumnezeul din casa sufletului omului!

Pericopa Evanghelică a Duminicii a 32-a după Rusalii, ne aminteşte despre întâlnirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos cu un om pe nume Zaheu, mai marele vameşilor din cetatea Ierihonului, căruia nu i se adâncise cu desăvârşire sufletul în rău şi nu-şi pierduse de tot credinţa şi conştiinţa, motiv pentru care “el căuta să-L vadă pe Iisus”, pentru a descifra cu ochii minţii sale ştiinţa cea fără de margine a Atotputernicului şi Preaînţeleptului Dumnezeu.

Pentru că era mic de statură, s-a urcat într-un pom de pe marginea drumului pe unde urma să treacă Hristos, iar spre mântuirea sufletului său, nu doar că L-a văzut, ci a avut şi bucuria nesperată de a-L primi în casa sa, căci Iisus i s-a adresat pe neaşteptate, alegându-l din acea mulţime de oameni tocmai pe el, cel atât de dispreţuit de concetăţenii săi, pentru faptul că îşi strânsese o mare avere prin nedreptăţile pe care le făcuse ca vameş. La invitaţia de a-L primi pe Domnul în casa lui, la masa pregătită, Zaheu a răspuns cu bucurie şi s-a angajat solemn, în faţa tuturor, să îndrepte toate nedreptăţile pe care le făcuse până atunci: „Iată, Doamne, jumătate din averea mea o dau săracilor şi dacă am nedreptăţit pe cineva cu ceva, am să-i întorc împătrit!” (Luca 19,8), aceasta fiind chiar dovada că angajamentul spontan şi entuziast venea ca o convertire spirituală a sufletului său. Omul preocupat până atunci doar de sporirea averii, îl regăseşte pe Dumnezeu şi se angajează pe calea transformării spirituale şi a descoperirii bogăţiei sufletului său, deoarece convertirea l-a făcut să dorească nu doar începutul unei vieţi noi, dar şi corectarea greşelilor trecutului său. În acest fel, Zaheu a plăcut Domnului, deoarece a făcut exact ce trebuia să facă şi a înţeles şansa pe care Dumnezeu i-a dăruit-o: „Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, pentru că şi acesta este fiu al lui Avraam! Căci Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut.” (Luca 19,9-10), poate ca o sentinţă plină de speranţă pentru fiecare dintre noi, ca unii care avem atâtea greşeli în viaţă!

Vedem că mustrarea propriei conştiinţe i-a fost lui Zaheu cel mai aspru judecător, spre a hotărî singur acest mijloc de îndreptare în faţa Preaînduratului nostru Mântuitor, pentru că această hotărâre de îndreptare a fost primită de Atoateştiutorul inimilor, Iisus Hristos, ca o jertfă deja făcută pentru păcatele sale “profesionale”, cum am spune noi astăzi, dar şi ca o arvună a mântuirii sufletului său. Pocăinţa casei sufletului acestui om este un exemplu viu de întoarcere la Hristos, pentru oamenii zilelor noastre, fiindcă toţi suntem fiii Lui Dumnezeu după har şi oameni păcătoşi după fapte. Dacă n-ar fi mila lui Dumnezeu şi pocăinţa prin care suntem deseori miluiţi şi iertaţi, nimeni dintre creştini, desigur, nu ar putea fi mântuit, iar Dumnezeu Creatorul, ne oferă în dar mila şi dragostea Lui de Tată, iar noi, fiii cei întru credinţă şi smerenie, trebuie să-i oferim pocăinţa noastră, bogăţia spiritual şi lacrimile noastre de căinţă, spovedania şi lumina cea nestinsă a îngăduirii sufletului nostru! Dacă o vom căuta înlăuntrul nostru, minunea cea mare şi fără seamăn este prefacerea totală a omului, săvârşită atât în vremea cât a trăit El pe pământ, cât şi după înălţarea Sa la cer, de-a lungul veacurilor, prin mucenicii şi sfinţii convertiţi şi transfiguraţi prin metanoia pe care am putea-o numi totala dezintegrare a omului păcătos şi imediata lui metamorfozare în subiect de însufleţire jertfelnică!

Este minunea Domnului, care pe toate le lasă în urmă şi le pune în umbră, oricât de impresionante ar fi ele, mai ales pentru cel care află şi înţelege viaţa nedesluşitei firi omeneşti, aflată cu mult deasupra frângerii legilor naturale de către Mântuitorul.

Iată, Zaheu-omul, care şi-a deschis casa sufletului, a plăcut Domnului, deoarece a făcut exact ceea ce poruncea legea, adică şi-a mărturisit păcatul şi şi-a îndreptat greşeala printr-un act de o generoasă pildă a binelui făcut aproapelui său pe care mai deunăzi l-a nedreptăţit.

De aici, vom înţelege că revenirea omului la credinţă şi schimbarea în bine a vieţii sale, nu-l absolvă nicidecum de obligaţia de a îndrepta răul comis mai înainte, iar tuturor celor care se convertesc, asemenea lui Zaheu, pentru a începe un stil de viaţă nou, Iisus Hristos le garantează că porţile Împărăţiei Lui Dumnezeu li s-au deschis largi, semn că fiinţa înzestrată cu darul gândirii şi al conştiinţei este liberă pentru a-şi deschide casa sufletului binevoitor, când Însuşi Dumnezeu are de înfruntat dreptul de liberă alegere dăruit omului creat după chipul şi asemănarea Sa!