Dosar penal pentru 33 de pachete de ţigări

406

Un tânăr de 26 de ani, din Runcu, a fost reţinut marţi de către oamenii legii, acesta fiind acuzat că a spart un magazin situat pe raza aceleiaşi comune, de unde a sustras mai multe pachete de ţigări. Suspectul a fost prezentat ieri Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.

Chiar dacă a trebuit să spargă un zid de BCA, tânărul a reuşit până la urmă să pătrundă în magazin şi să ia 33 de pachete de ţigări, pe care ulterior le-a transportat la locuinţa bunicului său din comuna Runcu. Furtul a avut loc în noaptea de 7 spre 8 februarie însă poliţiştii au reuşit să dea de tânăr de abia săptămâna aceasta. “În data de 08.02.2012, ora 08:28, Poliţia municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată prin apelul de urgenţă 112 de către administratorul unei firme, despre faptul că în noaptea de 7 spre 8 februarie a.c., în jurul orelor 03:00, persoane necunoscute au pătruns în interiorul magazinului situat pe raza comunei Runcu, iar de aici au sustras mai multe bunuri. Cu ocazia efectuării cercetării locului faptei s-a constatat că suspecţii au pătruns în incinta magazinului prin spargerea unui zid din BCA din spatele societăţii, iar de aici au sustras mai multe pachete de ţigări, valoarea prejudiciul cauzat fiind estimată la suma de 900 lei. Urmare a investigaţiilor efectuate, poliţiştii au stabilit că suspect de comiterea faptei este P.V.G., de 26 ani, din comuna Runcu. Marţi, 21 februarie, poliţiştii l-au depistat pe suspect pe raza localităţii de domiciliu şi l-au condus la sediul secţiei de poliţie pentru continuarea cercetărilor”, a declarat Daniel Tică, purtător de cuvânt al IPJ Gorj. Oamenii legii au recuperat numai o parte dintre bunurile furate; este vorba de 17 pachete de ţigări ce au fost restituite părţii vătămate. Suspectul a fost prezentat ieri Pachetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.

R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here