Dezmorţirea, după 22 de ani!

366

foto predo 2A venit vremea ca fiecare dintre cetăţenii acestei ţări să-şi dea seama şi singuri ceea ce au de făcut. Fără a mai sta cu mâna întinsă, că nu le mai dă nimeni nimic pe degeaba. Şi nici să stea şi să aştepte minuni din partea politicienilor. Fac şi ei ce pot. Uneori mai mult, alteori mai puţin.

Prea obişnuiţi că băgarea-n seamă a unor politicieni de doi lei, de genul Sever Voinescu-Cotoi ori neterminatul Traian Ungureanu, ce dau lecţii la toată lumea, ar fi cazul să-i ascultăm şi pe cei normali. La cap. O meteahnă de pe vremea lui Ceauşescu, aceea de a asculta de un singur om, a cultivat-o cu sârg, ba chiar cu demenţă, cel ce se crede Zeus. Nicicum, nu mai conta ce spune un altul. Fie el şi specialist în materia unde se exprimase nechematul preşedinte Traian Băsescu. Modul deranjant în care el se transformase în avocatul nepoftit, n-am zis plătit, al diverselor companii străine – ca în cazul Roşia Montană – devenise revoltător. Ca şi cum ne-ar crede pe toţi cetăţenii acestei ţări proşti, ex-primul ministru şi încă preşedinte al PDL, Emil Boc, s-a trezit iar vorbind prostii. Cică idolul lui, Traian Băsescu, ar fi făcut lobby „în interes naţional”. Să te cruceşti, nu alta! Deocamdată, Cabinetul Ponta se ţine de cuvânt. Chiar ieri a adoptat o ordonanţă de urgenţă prin care salariile bugetarilor cresc cu 8% de la 1 iunie şi cu 7,4% din 1 decembrie. Iar sumele reţinute ilegal de guvernul Boc pensionarilor se vor returna, eşalonat, în rate lunare. În condiţiile deloc uşoare ale vistieriei lăsată goală de hulpavii alianţei portocalii. Cuplul de glumeţi Băsescu-Boc clama ieşirea României din recesiune, înaintea altor ţări membre ale Uniunii Europene. Comunicatele de ieri ale Institutului Naţional de Statistică afirmă contrariul. Iar criza europeană şi mondială nu se dă plecată cu una, cu două. Vor urma ani grei, iar singura şansă este creşterea economică. Dar, să ne-nţelegem, creşterea economică nu-i antagonică cu austeritatea. Ba chiar numai armonizarea celor două căi ne-ar putea scoate, în timp, din marasmul actual. Dezmorţirea, trezirea la realitatea cruntă a noastră, a fiecăruia ne-ar putea fi de folos. Şi percepţia clară a necesităţii contribuţiei noastre, prin faptele bune şi aducătoare de profit vor fi spre binele tuturor. Dacă PDL a coborât în sondaje sub 15%, nici în Europa dreapta nu are o soartă mai acătări. Franţa a ales stânga şi nici Germania, prin alegerile din landuri, nu merge decât spre social-democraţi. La noi urmează alegerile locale. Forţate la un singur tur. Şi dacă lumea nu merge în număr cât mai mare la vot şi nu alege în cunoştinţă de cauză, pe cel mai bun gospodar, degeaba. În 2008, la alegerile parlamentare, PDL a promis dascălilor creşterea salariilor cu 50%. Minciuna de atunci a continuat cu o altă scădere pe care-o repară, cât de cât, abia în acest an guvernarea USL. Şi, ca o culme a cinismului, Guvernul Boc n-a prevăzut în Bugetul pe 2012 nici un sfanţ pentru profesorii de la Bacalaureat.

Ion Predoşanu

P.S. Portocaliii cu bube-n cap, din eşalonul doi, demisionează pe capete. Ieri, la ministerul Justiţiei, prin decizia primului ministru Victor Ponta au fost demişi secretarul de stat Lidia Barac şi secretarul general al MJ, Gabriel Tănăsescu. După ce secretarul de stat Petronel Dobrică, răspunzător de dezastrul din penitenciarele României, părăsise corabia prin demisie. Iar Lidia Barac e o fostă preşedinte al Curţii de Apel Timişoara şi susţinătoare a Chestorului Ioan Băla, director general al ANP. Se strânge laţul, cum s-ar zice. Cutremurul de la Bucureşti va avea unde de şoc şi la Penitenciarul Târgu Jiu (Ion Predoşanu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here