Programul de cadastrare gratuită a terenurilor și clădirilor se desfășoară cu dificultate în comuna gorjeană Scoarța. Deși au șansa să-și rezolve problemele de proprietate și posesie, fără a plăti vreun leu, localnicii din satul Budieni nu s-au arătat prea interesați de acest proiect. „Sunt neplăcut surprins”, declară primarul Ion Stamatoiu.
Cadastrarea gratuită a proprietăților, proces început în urmă cu patru ani, trebuie finalizată până în anul 2023. În satul Budieni al comunei Scoarța, lucrurile se mișcă mai greu. „Încercăm în acest an cu această cadastrare gratuită, nu ştiu şi dacă vom reuşi. Am tot făcut demersuri, avem contract cu două firme de cadastrare, una pe zona Budieni, unde este şi conducta BRUA, dar nu am reuşit să finalizăm procesul din cauza lipsei de interes a cetățenilor. Sunt neplăcut surprins că nu vin oamenii să-şi cadastreze gratuit terenurile. Nu îi costă nimic. Nu se prea mai interesează de aceste terenuri de pe lunca Budieni, nu prea mai are cine să le muncească”, susține primarul Ion Stamatoiu, care vrea să aducă această problemă în discuția autorităților județene, mai ales că prin zonă va trece gazoductul BRUA. „BRUA că există acte, că există sau nu cadastru, va trece indiferent de situație. O să pun în discuție această problemă domnului prefect, pentru că nu vreau ca la Scoarța, pe cei 10 kilometri, să blocăm această investiție de interes național”, mai spune Stamatoiu.
Situația se prezintă diferit în celelalte sate ale comunei. „Am rămas surprins impresionat de modul de percepție al cetățenilor din lunca Scoarței. Când am anunțat că vine firma din Craiova la primărie, peste 150 de oameni din Scoarța au fost prezenți, şi acolo am certitudinea că se va rezolva problema. Vom intra apoi pe zona Bobu, unde sunt convins că şi acolo vor decurge bine lucrurile, pentru că lumea am văzut că este interesată”, a conchis edilul comunei Scoarța.
I.I.