De la începuturile carierei sale politice – fără a mai pomeni cine-i autorul supranumelui – actualului prim ministru, Victor Ponta, i s-a spus Micul Titulescu. În ce vară, în ce an, anii trec ca clipa, cum ar spune poetul, nici nu mai are importanţă. Ba chiar nici anotimpul nu-i relevant.
Din lecturile mele, cunosc despre un bunic ori, poate, străbunic al premierului Victor Ponta că era ofiţer în armata austro-ungară. Şi, ce să vezi? La fel ca fratele lui Liviu Rebreanu, cel devenit erou românesc, „Pădurea spânzuraţilor” parcă, dezertor din aceeaşi armată şi tot ofiţer, strămoşul lui Ponta avuse o soartă mai bună. Dacă fratele lui Liviu Rebreanu a fost prins şi condamnat la moarte, eroul despre care nu s-a scris vreun roman, deşi merita, a scăpat nepedepsit pentru refuzul de a lupta contra fraţilor români în primul Război Mondial.
Însăşi faptul că tânărul Victor Ponta a dormit două săptămâni în Gara cea mare a Parisului şi apoi a lucrat la o firmă de genul americăneştii McDonald’s, câştigându-şi o experienţă de român autoexilat şi învăţând, la ea acasă, limba marelui Voltaire i-a folosit la ceva. În vreme ce, prin ţară, inamicii politici îl atacau – de cele mai multe ori aiurea -, Victor Ponta îşi vedea de treabă. Şi de drumul lui. Ales preşedinte al social-democraţilor din România, Victor Ponta a ştiut să-şi aleagă colaboratorii echipei sale, din fruntea PSD, şi să croiască – împreună cu liderii Crin Antonescu(PNL) şi Daniel Constantin(PC) – o alianţă câştigătoare. Adică, USL. O alianţă care-a măturat cu fosta putere portocalie şi la alegerile locale, din 10 iunie 2013, dar mai ales la alegerile parlamentare din 9 decembrie 2013. Fără a mă număra printre partizanii Pactului coabitării, sunt obligat să recunosc importanţa acestuia mai ales în ochii cancelariilor occidentale. Omul politic Victor Ponta a crescut într-un an, cum se spune în poveste, cât alţii în zece. Căile i se deschiseseră, iar prezenţele sale la Bruxelles deveneau tot mai consistente. La fel cu invitaţiile ce au urmat. La Paris, invitat la Congresul socialiştilor francezi, a fost primit de preşedintele Francois Hollande şi de premierul Franţei. Discutând, mai precis dialogând fluent în franceza învăţată ca tânăr lucrător la Paris, pe la începutul anilor 90. La Roma, cu toate că un cârtitor nega masteratul la Universitatea Catania, fusese oaspete de seamă la Congresul socialiştilor italieni şi le-a vorbit acestora nu doar într-o limbă italiană de invidiat. Ci şi liber. Un discurs liber şi plin de idei. Roma a fost a doua capitală europeană după Paris unde discursurile lui Victor Ponta au stârnit ropote de aplauze. Fiind cel mai tânăr prim ministru din istoria României, Victor Ponta mi-a readus în memorie personalitatea imensului premier liberal dat de Gorj României interbelice – Gheorghe Tătărescu. Un om politic ce a preluat, la fel ca şi peste ani – în 2012 – postul de premier în condiţii de criză. Tătărescu a reuşit să scoată Regatul României din criză, fiind întâiul prim ministru ce nu era preşedinte de partid, ci doar secretar general al PNL. Mult mai târziu, în condiţii politice incerte pentru ţară, Gheorghe Tătărescu a reprezentat România postbelică la Paris ca ambasador. Nu este aici nici locul şi nici cazul să reamintesc imensul sprijin pentru Gorj dat de premierul Gheorghe Tătărescu, acela care-a făcut şi şedinţe de Guvern la Poiana. Aş putea fi acuzat că o comparaţie a fostului Micul Titulescu cu Marele Tătărescu este, cumva, forţată. Ei bine, România de astăzi se află într-o situaţie economică şi financiară cu mult mai gravă decât aceea din perioada lui Tătărescu. Numai că, cu cât e mai greu şi cu cât posibilele succese ale primului ministru Victor Ponta – cetăţean al României cu Buletin de Baia de Fier – vor fi tot mai vizibile îmi veţi da dreptate.
Şansele Micului Titulescu de a reedita guvernarea, cum spuneam, de succes a întâiului Tătărescu l-ar putea conduce la o asemănare tot mai vizibilă. Victor Ponta este încă foarte tânăr – la cei 41 de ani ai domniei sale – şi cu multă trudă ar avea şanse de a repeta şi chiar depăşi – în condiţiile apartenenţei la Uniunea Europeană şi la NATO – isprăvile înaintaşului său, Gheorghe Tătărescu.
Ion Predoşanu
