Copil aflat în plasament, bătut cu bestialitate

463

25 bataie minor[(011881)18-26-29]Un băiat în vârstă de 15 ani din satul Ceauru, comuna Băleşti, aflat în plasament de 2 ani la o familie a ajuns joi la Spitalul din Târgu-Jiu, după ce cu o seară înainte a fost bătut cu bestialitate de un prieten al tatălui adoptiv. Direcţia pentru Protecţia Copilului Gorj a început o anchetă internă şi, împreună cu mama naturală a copilului au decis să facă plângere împotriva agresorului.

La Spitalul din Târgu-Jiu s-a prezentat, ieri, copilul însoţit de mama sa naturală. Băiatul prezenta leziuni în zona feţei şi a capului. După investigaţiile medicale, medicii au constatat că adolescentul prezintă fractură de piramidă nazală şi traumatisme craniene. Medicii confirmă faptul că băiatul a fost bătut crunt: “Are traumatism cranio-cerebral şi toraco-lombar, este bătut rău, are leziuni faţă şi cap. Este internat la secţia ORL şi probabil va rămâne cu piramida nazală deplasată”, a declarat Liliana Crăciun, medic UPU la Spitalul de Urgenţă din Târgu-Jiu.

Vreau la părinţii mei!

Copilul susţine că a fost atacat de prietenul tatălui său adoptiv. “M-a agresat un vecin. A zis că l-am înjurat eu. Aşa este, l-am înjurat, dar doar pe unul dintre ei, erau doi. M-au bătut cu pumnii, cu picioarele, mi-au dat în faţă, la gură, m-au ars cu ţigara la ochi. Unul dintre ei era 25 bataie minor[(011881)18-26-29]1prieten cu tatăl meu adoptiv şi m-a ameninţat de multe ori. Nu mă mai întorc la familia adoptivă, vreau la familia mea”, a spus tânărul de 15 ani. Pe holul spitalului, mama naturală plângea spunând că se gândeşte cum să-şi ia copiii acasă. ,,L-a lovit cu pumnul şi cu picioarele. Nu a spus nimic, dacă a fost agresat, până acum câteva zile, mi-a spus că nu mai rezistă. Acum vreau să-i iau acasă, am doi copii daţi în plasament la familia asta. Vreau să-i iau acasă, am cinci copii în total şi doi i-am dat la această familie. Au fost nişte certuri între ei şi copilul l-a înjurat, aşa mi-a spus şi apoi l-au bătut. Băiatul a venit singur la mine, mi-a spus că nu se mai duce acolo, a vorbit cu o doamnă de la Protecţia Copilului şi i-a spus să vină la mine. Acum am ajuns la spital că se simţea foarte rău”, a declarat Valeria Mihu, mama naturală a băiatului.

Anchetă la Protecţia Copilului!

Deşi a fost bătut cu o zi înainte, părinţii adoptivi nu l-au dus la spital, copilul cerând joi ajutor mamei sale naturale. Copilului i-a venit rău şi a fost dus de aceasta la spital. Părinţii adoptivi au mai luat în urmă cu două luni în plasament şi un frate al băiatului agresat, minorul având vârsta de 12 ani. Familia Mihu susţine că stă la patru case distanţă de familia adoptivă, dar pentru că tatăl este plecat în ţară cu serviciul, mama a decis să dea doi copii, din cinci pe care-i are, în plasament. Direcţia pentru Protecţia Copilului a început o anchetă. “Agresorul nu face parte din familie, ar fi o cunoştinţă a familiei de plasament. Vom aştepta cercetările poliţiei să vedem dacă au identificat agresorii şi în funcţie de zilele de spitalizare vom lua măsuri. Vom verifica şi familia pentru a vedea dacă se mai poate menţine măsura la această familie”, susţine Ninela Gruia, director adjunct al Direcţiei pentru Protecţia Copilului Gorj.

Gabriela Mladin

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here